VoxReport este o platforma de bloguri, opinii şi comentarii libere. Aceasta reprezintă un spatiu public pentru cititori şi profesionişti din orice domeniu, politicieni, persoane publice, jurnalişti freelanceri sau colaboratori ai oricărui grup media.
UNIMEDIA.MD
Posts tagged "campanie"

Coșmarul lui Dodon

Sursa: TudorCojocariu.eu Deși mai temperați în acuzații, candidații la președinție Igor Dodon și Maia Sandu nu s-au abținut nici în dezbaterile de aseară de la apropouri, insinuări și glume mai mult sau mai puțin sărate. Dacă Sandu l-a ironizat pe Dodon pentru chestiuni de interes public (minciuni, coruptibilitate, incoerență, ipocrizie, discriminare hate speach, duble standarde...

Marile teme ale celor două mici campanii

Sursa: TudorCojocariu.eu Articol scris pentru revista Contrafort, nr. 9 – 10 Întrucât mai avem de așteptat până la alegerea aceluiași Parlament și aceluiași președinte, suntem nevoiți să discutăm despre cele două campanii mici, în locul uneia mari. La fel ca și acum 2 ani, alegerile din România și RM vor avea loc în aceeași perioadă...

Minoritățile noastre cele manipulate

Suntem obișnuiți, de când ne știm, să depindem de alte popoare și state, cam sub toate aspectele. Recent, am mai primit o palmă peste obrazul întors de atâtea ori, prin care stângiștii au făcut primul pas spre formalizarea unui nou act de separatism, accentuându-ne dependența. Chiar dacă ne-am fi așteptat ca tendințele separatiste să se...

Conferința ”Moldova a ales între vest și est”

Astăzi, 11 decembrie, la ora 18:00, vă invit să ne întâlnim în sala Studio a Universității ”Spiru Haret” din București, unde voi vorbi despre campania EU Votez Pro-Europeni!. Am desfășurat această campanie în stânga Prutului în perioada 17 octombrie-28 noiembrie, pe parcursul electoralei parlamentare 2014, în cadrul unui parteneriat ACE-ACPBB. Alături de mine vor avea prezentări...

Borgen – despre politică și politici

Eu știu din cărți ce înseamnă politică și politici, iar când nu le văd în viața reală, le caut în filme. Așa m-am uitat dintr-o suflare Borgen. Ba mai mult, ultimul sezon m-am uitat o zi de dimineață până seara, pentru că, acolo, campaniile electorale sunt captivante. Este un serial foarte popular care arată cum se...

De ce eu nu „Mă lepăd” de fumat?

După cum spun cărţile de specialitate, răspunsul la întrebarea din titlu îl voi da printre rânduri – ca să vă motivez să citiţi articolul în întregime. Până una-alta însă, cum vă pare sloganul „Mă lepăd”? Pe mine mă umflă râsul când îl aud/citesc şi plânsul când văd spoturile noastre sociale, de această dată, anti-fumat.

Nefis: plagiatul e contagios

Scriu acest articol doar pentru a-l avea în colecție. Știu că nu voi surprinde pe nimeni cu el și că s-a vorbit la greu despre plusuri (dacă sunt) și minusurile acestei campanii, deci nu vă așteptați la nimic ȘOCANT, EXCLUSIV, sau ÎN PREMIERĂ! Partea bună a campaniei este echipa care și-a făcut foarte bine treaba! Aproape...

Da’ tu ce-ai făcut pentru ţara asta?

Zilele trecute un grup de tineri cu iniţiativă şi minte a făcut rost de „Documentul care atestă denumirea Chişinăului” şi l-au oferit în dar Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie. Aşa, pur şi simplu, din proprie iniţiativă şi aproape fără nicio susţinere de „sus”… *** În aceeaşi perioadă, „Unimedia a lansat” o campanie de sensibilizare a populaţiei:...

Şi iarăşi „Moldcell” vs. „Orange”…

Mare zarvă mare au făcut cei de la „Orange” cu animăluţele lor şi „Moldcell”-u’ cu lovitura sub centură… Cred că nici despre „Eurovision” nu s-a vorbit atât cât despre acest caz. „Moldcell” vs. „Orange” (sursă colaj) Mi-au pomenit mai mulţi informatori despre acest lucru însă nu m-am decis să scriu. Nu întotdeauna am cuvintele la mine....

De ce nu-mi plac ciorapii lui Adrian Ursu

Pentru început salut ideea celor de la „Ponti” de a lansa o linie atât de colorată de ciorapi pentru bărbaţi (Color Therapy). E o „mişcare” curajoasă pentru o ţară agricolă care nu mai iese din sandale cu ciorapi şi tradiţionalii ciorapi negri (căci merg la orice). Ce aşteptări erau…               vs.            ...

Şi eu când vă ziceam că e genială…

Şi eu când vă ziceam că e genială – nu mă credeaţi 🙂 N-am să intru în detalii şi nici aluzii la copy-paste n-am să fac, deşi e adevărat, similitudini sunt şi nu puţine. Însă la fel ca mine, cred că şi voi veţi fi plăcut surprinşi să descoperiţi acest afiş marca IKEA. Campanie de promovare...

Reclama bună… Cu sau fără creativitate?

Demult doream să vă povestesc despre încă o campanie impresionantă marca IKEA, dar o tot amânam de la o săptămâna la alta fără vreun motiv întemeiat. Acum, revizuindu-mi planurile pe 2013 am găsit acest spot stocat în „To do list” şi am decis să-mi elimin „datoriile” rămase de anul trecut… Recent, citisem însă un interviu cu o persoană...

Concurent să fii, concurenţi să nu ai…

Într-un post anterior vă prezentam această idee inedită prin care o revistă din Franţa a ales să-şi facă promovare. Partea interesantă abia urmează… „Télérama” – 2012 Sursa: ConceptStore Agenţia: (France) Cum era de aşteptat şi cum m-am obişnuit din proprie experienţă (vezi „concurenţa loială” dintre „Orange” şi „Moldcell”), în exact aceeaşi perioadă, în exact acelaşi moment de glorie – „concurenţii”...

Plagiatul are picioare scurte…

Există oare diferenţă între plagiate? Contează de la cine s-a furat ideea? Dacă furi de la cineva „necunoscut” poate ai şanse şi nu te deconspiră nimeni, dar dacă furi de la „Leu”, e grav? Cât de grav? Despre cum se inspiră moldovenii v-am arătat în nenumărate post-uri până acum, însă hai să vă arăt cum se „inspiră”...

Barcode revolution

Toamna aceasta, pe 7 octombrie mai exact, celebrul barcode a împlinit 60 de ani de la lansare. Primul produs scanat după codul de bare a fost un pachet de gumă de mestecat, achiziţionat în 1974 dintr-un supermarket din Ohio. (Sursa) Peste ani barcode-ul a devenit un element atât de uzual şi comun încât nu mai surprindea prin nimic. Defapt, nimeni...

Nemulţumitului i se ia darul…

Vreo lună în urmă scriam despre geniala campanie a celor de la Piko Creative pentru Student Travel. Toate bune şi frumoase până în momentul în care am citit părerea Student Travel despre campania Student Travel. Că au ales să facă ştire despre succesul lor – e OK. Că m-au băgat şi pe mine în seamă – e foarte OK. Dar că şi-au descris...

Din Durleşti în Salt Lake City

Cred că sunt cel mai sever critic într-ale plagiatului, drepturilor de autor şi „inspiratului neinspirat”. Nu cunosc pe nimeni mai dornic ca mine, să deconspire vreun spot furat, vreun logotip copiat sau vreo publicitate „remixată” după vreun „super-hit”… La fel cum nu există om mai fericit pe lume, atunci când descopăr un produs sau un concept autohton, elaborat cu forţe proprii şi care debordează de...

Cum să faci bani rapid, investind doar în creativitate!

De la un timp am început să primesc apropouri de la cititori, admiratori (ei încă nu ştiu cât de mult mă admiră) 😀 şi culmea – de la Mr. Happy inclusiv. Cică… deşi pretind că-s Very Happy, scriu în mare parte doar „de rău”. De rău adică doar critică constructivă dar nicio laudă cât de mică,...

Designul „Tuc” – mereu la îndemână

Pornind de la faptul că aşchia nu sare departe de trunchi, designul moldav nu sare deloc. Şi dacă tot sunt toţi bărbaţii la fel, de ce n-ar fi şi biscuiţii? Cât este de patentată (şi mai ales de către cine) forma biscuitului dreptunghiular cu colţurile tăiate – nu ştiu, dar la ambalaje mă pricep. Nu trebuie să ai...

Prietenii ştiu de ce…

Îmi place spotul de promovare al noului sezon „Ministerul Adevărului”. Este sensibil, joacă pe emoţii şi te lasă într-o nostalgie de-ţi vine să-ţi suni prietenii să-i chemi la o bere. Îmi place şi de Viorel în acest spot. Are el un şarm aparte. Cu o naivitate şi o faţă de copil… Mesajul ajunge direct în...