VoxReport este o platforma de bloguri, opinii şi comentarii libere. Aceasta reprezintă un spatiu public pentru cititori şi profesionişti din orice domeniu, politicieni, persoane publice, jurnalişti freelanceri sau colaboratori ai oricărui grup media.
UNIMEDIA.MD
Posts tagged "AIE"

Forumul guvernării, o parodie cinică și inutilă

Sursa: TudorCojocariu.eu Încercarea recentă a guvernării de a se pune bine cu societatea și cu reprezentanții unor organizații non-guvernamentale, s-a dovedit a fi deopotrivă inutilă și insultătoare. Asta pentru că nimeni dintre factorii interesați și participanți la spectacolul de prost gust n-a câștigat nimic în urma evenimentului. Toată lumea a anunțat de la bun început că...

La 24 de ani de independenţă avem o economie vulnerabilă. Ciclu IPN

În contextul împlinirii a 24 ani de la declararea independenței Republicii Moldova, Agenția de știri Info Prim Neo mi-a cerut să răspund la ce nivel de dezvoltare a ajuns economia țării noastre și dacă procesul de dezvoltare este unul firesc, întârziat sau anticipat. În ce punct al dezvoltării sale istorice sub aspect economic, social şi...

AIE sau AME si anticipate?

Odată cu formarea Alianței pentru Integrare Europeană în 2009, așteptările majorității moldovenilor au început să crească. Reprezentanții celor 4 partide de la guvernare au reluat, mai intens decât oricând, promovarea ideii de integrare europeană. Fiind o emanație a protestelor din aprilie, nici un partid rezonabil nu și-ar fi permis să neglijeze mesajele proeuropene. Din păcate,...

Dan Dungaciu: „Unii, la Chișinău, au deschis șampania prea devreme… AME este un proiect născut mort”

Interviu cu Dan Dungaciu, Directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române. Silviu Tănase: Domnule Dungaciu, la Chișinău se menține suspansul în legătură cu viitorul guvern, deși Pirkka Tapiola, amabasadorul UE în R. Moldova, spune că „nu ne interesează cine este în guvern, ce culoare are guvernul. Ceea ce ne interesează este...

RM, proeuropenii si dreapta moldoveneasca au nevoie de AIE3

Scriam ieri, pornind de la tabloul abstract pe care-l pictează de 7 săptămâni cei 3 lideri proeuropeni, că PCRM nu este un partid proeuropean. Premisa de la care porneam, însă, conform căreia PLDM, dar mai ales PD, n-ar fi avut nici o legătură cu PCRM încă de prin primăvară, s-ar putea dovedi doar parțial adevărată. Dacă...

Bălți, între frustrare și entuziasm

Am revenit recent de la Bălți, unde, timp de o săptămână am organizat mai multe evenimente publice și am participat la o serie de întâlniri cu oameni de toate categoriile (dacă putem împărți ființele umane în categorii). Desigur, în tot acest răstimp am făcut și acolo ceea ce fac din 17 octombrie alături de colegii...

10 principii pentru formarea Guvernului

Foarte curând vor fi anunțate rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din Republica Moldova. La sigur s-au început unele discuții despre formarea noului Guvern, dar și a coaliției de guvernare. În Ucraina, aceste discuții au durat foarte mult, au fost foarte dificile, inclusiv cu efortul mediatorilor europeni și până la urmă s-a decis formarea unui guvern...

Vrem o majoritate condusă de Voronin și Dodon cu Usatîi premier?

Eu nu cred că voi toți realizați, dar votanții din raioanele tradițional pro-ruse manifestă o prezență extraordinar de mare față de 2010. În plus, electoratul lui Usatîi s-a mutat aproape integral la Dodon, ceea ce-l poate împinge în Parlament cu un scor suficient de mare încât să se alieze cu Voronin şi să omoare din...

10 zile până la #catastrofă

Am urmărit intens campania electorală din România. L-am văzut pe Iohannis din momentul în care abia intenționa să candideze la funcția de președinte PNL, ca apoi să devină candidatul PNL, iar ulterior să devină candidatul ACL, unind totodată două partide, ulterior să fie al doilea după Ponta în primul tur al alegerilor ca până la...

Cum PSRM nu va intra în Parlament

Meritele lui Igor Dodon sunt mari și incontestabile: a reușit să facă un partid pe loc gol. a reușit să crească partidul de la ratingul „sub 1%” la unul suficient pentru a intra în Parlament. a știut să ducă bine campania electorală utilizând așa metode ca: Promovarea integrării în Uniunea Vamală, convingând multă lume că negrul...

De ce nu voi vota PL, PLDM sau PD

Într-o discuție cum niște moldo-europeni de la noi am fost certat că nu voi susține la alegeri partidele din actualul parlament. Lumea isterică se plânge că nu mai are soluții și că noi trebuie să le dăm votul hoților ăștea care ne șantajează că vor veni comuniștii la putere și ceilalți descreierați. A fost o...

De ce toate țările ex-sovietice au guvernări proaste

Am tras azi o privire peste guvernările țărilor din fosta Uniune Sovietică, pornind de la Uzbekistan unde oamenii sunt împușcați pe stradă și terminând cu țări precum Armenia și Azerbadjan, care deși prosperă, au guvernări autoritare care ar fi putut face mult mai multe din posibilitățile care le au. Toate cele 15 republici componente au...

Coaliția pentru guvernare proeuropeană (PLDM-PD-PLR) nu câștigă alegerile, doar AIE are șanse

Sondajul de opinie realizat de Magenta l-a comandat Realitatea TV și ziarul TIMPUL – o veste excelentă – colaborarea dintre instituțiile media de pe cele două maluri ale Prutului – este o fotografie elocventă a situației din R. Moldova în perspectiva alegerilor parlamentare din noiembrie 2014. Asta cu atât mai mult cu cât comanditarii promit...

Ce mai vorbesc babele la sate: despre realizările AIE cu suportul Rusiei

De Crăciun am fost la țară la bunica. Din casă în casă am mai stat de vorba cu lumea, fie cu rudele, fie cum sătenii din localitate. Și cum orice discuție duce mai devreme sau mai târziu la dezbateri politice eu le-am savurat cu mare plăcere și cum mulți nervi reținuți. De data asta am...

Ei și voi

„Vlada, scrie ceva despre acest meeting făcut pentru a unge ochii europenilor, noi – cei care le-am dat puterea în 2009 aşteptam reforme concrete şi mai puţin blabla. Ei s-or îmbăta cu apă rece” Evenimentele care mă depăşesc eu le descriu altfel. Inspirat din cartea 99 de franci şi aplicat la până acum la postările despre...

Am fost tineri și proști

http://ludmilag.wordpress.com/ Cele mai citite știri de astăzi nu sunt despre 7 aprilie. Nici cele mai vizualizate postări pe Facebook. La anul în general nu se va vorbi despre acest eveniment iar peste 5 ani va fi o istorie rușinoasă asemenea ”perioadei creștin-democrate” de care ne va fi rușine să ne amintim. În 2005 am fost...

De ce am părăsit offline-ul cu Mihai Ghimpu

Foto: Adrian Plesca Azi am participat la jumătate din întîlnirea lui M.Ghimpu cu bloggerii chiar dacă mi-am promis să nu mai merg niciodată la întâlnirile cu politicienii. Special pentru Mihai Ghimpu, care cu siguranță va citi acest articol, îi spun că am votat echipa PL în toate alegerile de până acum, din prima clipă în...

Copilul năuc al Europei

Chiar și în condițiile actuale, Republica Moldova încă mai rămâne copilul preferat al Europei. Ceea ce nu înseamnă că nu am provocat destule nedumerii. Oricâte prostii am fi făcut însă, europenii încă mai speră că politicienii de la Chișinău își vor mobiliza minimul de potențial intelectual și de gândire lucidă supraviețuite după suicidala păruială colectivă...

Dan Dungaciu: La Chișinău, Rusia a marcat în poarta Germaniei!

Caderea Guvernului de la Chisinau nu atrage dupa sine nici dizolvarea Aliantei pentru Integrare Europeana si nici alegeri anticipate. Daca PLDM numeste un alt premier cu prestigiu european, criza se va solutiona rapid, afirma Dan Dungaciu. Directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane a explicat intr-un interviu acordat Ziare.com ca exista...

Cum distorsionează Publika TV declarațiile despre Filat

Nebunia de pe scena politică a ajuns la apogeu. Drept rezultat, societatea s-a delimitat cât se poate de evident în două tabere. Au ajuns oamenii să se urască din cauza politicienilor. Societatea devine mai scindată ca niciodată. Și aici intervine rolul primordial al presei. O presă pe care, după aprilie 2009, ne-am dorit-o corectă și...