VoxReport este o platforma de bloguri, opinii şi comentarii libere. Aceasta reprezintă un spatiu public pentru cititori şi profesionişti din orice domeniu, politicieni, persoane publice, jurnalişti freelanceri sau colaboratori ai oricărui grup media.
UNIMEDIA.MD
Uncategorized

Editorial „Ziarul Național”: Vine revizorul…

Punct de sprijin // Motto: Domnilor, v-am adunat ca să vă comunic o veste foarte neplăcută: la noivine revizorul… Iată că a trecut o lună de la instalarea Guvernului Filip. Cum am mai zis, acesta a început cu populism și PR în loc de reforme.Procesul continuă și, cel mai probabil, va continua. Pâinea socială e din...

Susținerea Washingtonului sau a Bucureștiului

SUA este un jucător foarte important în relațiile diplomatice la nivel mondial și are o poziție destul de influentă în zonă Mării Negre, atât prin intermediul României cât și a regiunii Odessa de ceva timp 😉 Influența statului Român asupra noastră este de asemenea importantă, vedem doar cifrele relațiilor comerciale reciproce, dar și suportul financiar,...

Nici un fel de negocieri!

În calitate de participant la ședințele Consiliului Național Politic al PLDM atât din 4, cât și din 30 noiembrie, mă simt nevoit să fac anumite precizări. Înainte de orice chestie, de fiecare dată au fost mai mulți colegi care au atenționat că, indiferent de deciziile noastre, mașina propagandistică a mafiei va trâmbița peste tot că...

Editorial „Ziarul Național”: Guvernele se schimbă ca anotimpurile

Punct de sprijin Am citit declarațiile din Parlamentul European despre situația din R. Moldova. Sunt ca o sentință. Trist de tot. „Nu avem niciun motiv de sărbătorire. Situația din Moldova e gravă, Chișinăul nu atinge obiective, nu face decât să dezamăgească. Cetățenii R. Moldova merită ceva mai bun, merită încurajarea și sprijinul nostru. Clasa politică din...

Despre Haosul creat de păpușar

Partidul Liberal Democrat din Moldova a lansat miercuri 18 noiembrie primele pre-condiții pentru ca Consiliul Politic Național să decidă asupra acțiunilor ulterioare pentru implicarea sau nu în eliminarea haosului creat de PD atunci când a demis un Guvern în care avea proprii exponenți cu voturile PCRM și PSRM. Planul lor era să șantajeze PLDM cu...

Cât costă un deputat?

Pentru alegerea a 101 deputați, din bugetul de stat în 2014 au fost alocați 52 milioane de lei Comisiei Electorale Centrale pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare! Cu alte cuvinte, din impozitele noastre au fost cheltuiți 515 mii lei pentru alegerea fiecărui deputat! În ce țară trăim noi, dacă la vederea titlului postării, în legătură...

Costurile alianței PD PSRM PCRM

Costul alianței pd psrm pcrm de demitere a Guvernului Streleț Miercuri, 4 noiembrie 2015, Partidul Liberal Democrat din Moldova, prin votul unanim al membrilor și invitaților Consiliului Politic Național, a decis: „Având în vedere faptul că PD nu este apreciat de PLDM drept un partid proeuropean, că acest partid a acaparat instituțiile statului, că a...

Dezvoltarea rurală și lupta pentru fonduri

Cândva în Republica Moldova peste 47% dintre populația încadrată în câmpul muncii, era implicată în agricultură. În prezent se estimează vreo 17-18%, iar cifrele sunt în scădere(mecanizarea, modernizare, tehnologii speciale). Însă gradul de urbanizare a populației se menține la jumătate aproximativ… Statele europene au observat demult tendințele și au luat măsuri: de ani buni accentul...

Alianțele lui Plahotniuc

Duminică, 18 octombrie 2015, Liderul PLDM Vlad Filat urma să compară în față instanței pentru a primi decizia dacă este cercetat în stare de libertate sau încarcerat. Cert este că, odată eliberat Filat va divulga mai multe scheme ale liderilor politici de la noi, fapt pentru care plohiș nu putea să-i permită asta! A primit...

Duplicitatea și Republica Moldova

În Republica Moldova totul este cel puțin dublu. Însăși Moldova este dublă: pe de o parte și alta a Prutului…Ba chiar și Basarabia este dublă, tot ce înseamnă după Prut și doar regiunea dintre Cetatea Albă și Dunăre… 2 telefoane- orice moldovean care se respectă are cel puțin 2 telefoane 2 proteste- unul ProEuropean, altul...

Editorial „Ziarul Național”: Lupta pentru capitală

Punct de sprijin Campania electorală a intrat pe ultima sută de metri. Partidele proeuropene, deși au câștigat în sate și consiliile raionale, au pierdut în majoritatea orașelor. Ceea ce e un semn nu tocmai bun pentru ele.Dacă pierd și capitala,soarta lor e ca și pecetluită la următoarele alegeri parlamentare.Și asta nu-i deloc o exagerare. De aceea,...

Imperativul votului salvator al diasporei

La fiecare scrutin electoral ne proptim în același drob de sare care stă să cadă peste noi, eternele victime. Spațiul public vuiește deja sub imperiul discuțiilor despre geopolitică, siguranță națională și securitate regională. De data aceasta, prilejul este dublu: apropiatele alegeri locale, dar și iminentele alegeri parlamentare. Dacă în cazul primelor, ”situația rămâne stabilă”, vorba...

ARHIVĂ Crime ale soldaţilor sovietici în Basarabia, 1944-1945

La mijlocul lui martie 1944, Armata Roşie a ajuns la linia Nistrului, ocupând Nordul Basarabiei şi o parte importantă a centrului provinciei. Din martie până la începutul lui septembrie 1944, capitala RSS Moldovenească este stabilită la Soroca. Comportamentul soldaţilor sovietici este unul care se manifestă prin fărădelegi în masă şi crime împotriva populaţiei civile basarabene,...

Legislația pertinentă care protejează drepturile debitorilor ce se împrumută…

De la cine ne împrumutăm ? Unii se imprumuta de la rude, prieteni, altii amaneteaza lucruri personale la casele de amanet, insa majoritatea se imprumuta de la urmatoarele institutii: 1) Bancile Comerciale (în prezent 14 la număr); 2) Institutii financiare nebancare, companii de microfinantare/leasing. Exista un anumit % din imprumutati (debitori) care din varii motive...

Editorial “Ziarul Național”: Poveste de Crăciun sau de ce președintele trebuie ales de popor?

Punct de sprijin Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, convoacă astăzi, 27 ianuarie, patru fracţiuni parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru. Președintele se va întâlni cu fracţiunile PLDM, PDM, PCRM şi PL. Prima consultare va avea loc la ora 14.15 cu deputaţii PLDM. Cu deputaţii PDM Nicolae Timofti se va întruni la ora 15.00,...

Persoanele cu nevoi speciale ies la rampă

Nu judeca pe altul până ce nu ai umblat un kilometru în mocasinii lui” Proverb indian “Prima oară când am fost discriminată s-a întâmplat când mama încerca să mă înscrie la o grădiniță, însă din cauza dizabilității mulți refuzau să mă primească”. “Când îmi amintesc cum duceam, împreună cu conspectele, cleștele si ciocanul pentru a deschide...

Veştile proaste care dau bine

Republica Moldova este un subiect. Nu este doar un subiect al dreptului internaţional, de care unii estici nu ţin cont, ci şi un subiect de ştiri în România. Ca regulă, pe piaţa media din România apar doar cele mai importante ştiri despre R. Moldova, având în vedere agenda publică şi aşa încărcată din statul vecin....

Război și pace

Nu ştiu cum se simt ceilalţi bloggeri, dar în cazul meu, ştirile din ultimul timp mi-au cam tăiat elanul şi entuziasmul de a mai scrie despre ceva. Nicio temă nu e relevantă în perioada asta în prag de război. Să mă dau şi eu cu părerea ar fi irelevant, întrucât subiectul nu ţine de domeniul meu...

Glodul nostru cel de toate zilele…

Mi-ați invadat feed-ul cu știri și filmulețe cu și despre mizeria din oraș. Cât e de rău să trăiești în mocirlă, glod și găuri. Exact cum autoritățile sunt surprinse an de an de căderea zăpezii și venirea iernii (pe neașteptate, la final de ianuarie) – exact așa ne mirăm și ne plângem de borțile și glodul din oraș....

STĂPÎNUL REŢELELOR II. Imperiul luminii contraatacă.

Miercuri am publicat un articol despre Mârlănia monopoliştilor. În doar 3 zile, articolul a adunat peste 15000 de accesări, peste 4000 de like-uri, peste 200 de repostări şi sute de comentarii, cu relevarea a zeci de cazuri similare. S-au format două grupuri pe facebook, peste 500 de oameni fiecare. Era aproape logic şi s-a întâmplat...