Nu cred în sondajele moldovenești, întrucât marjele de eroare pot fi imense, iar dinamicile campaniei sunt usturătoare. Dar, de dragul divertismentului, putem specula un pic. Așadar, cel mai recent sondaj zice așa:
Dodon – 36%
Sandu – 16%
Năstase – 14%
Lupu – 12,5%
Leancă – 8%
Ciubașenco – 3,6%
Ghimpu – 1%
Dacă ne luăm după această cercetare, ar trebui să fim optimiști gândindu-ne la turul II, întrucât, un calcul simplist ne arată că
Sandu+Năstase+Leancă+Ghimpu=39%.
I-am pus la socoteală pe Leancă și pe Ghimpu din următoarele motive. Primul a zis deja că o va sprijini pe Sandu, cu toate că în el nu-și poate pune cineva baza, la cât de incoerent este. Iar votanții lui Ghimpu nu l-ar vota niciodată pe Dodon, nici măcar dacă le va porunci tovarășul pseudoliberal.
Votul unioniștilor este extrem de important și, în mod cert nu va merge la Dodon, ci la oricine dintre oponenții săi. Nu i-am pus la socoteală pe unioniști, pentru că, probabil, dacă sondajul a fost făcut cum se cade, multe dintre opțiunile lor s-au numărat la opțiunile Nu știu/Nu răspund. Cel puțin pentru primul tur. E de sperat că aceștia, în lipsa unui candidat unionist unic, să opteze pentru Sandu sau Năstase în turul II. Vorbim de circa 15-20%, cel mai probabil. În fond, Sandu a tot repetat că este și ea unionistă și că ar vota Pentru Unire la un eventual referendum. Doar propaganda structurilor unioniste ar putea să genereze confuzie, împiedicând votul rațional.
Nu e clar ce vor face votanții lui Lupu și ai lui Ciubașenco. Asta pentru că discursul proeuropean al (social)democraților poate fi înghițit doar de niște inconștienți. În schimb, aceștia sunt sprijiniți de fricoși, angajați ai statului, angajați ai lui Plahotniuc și tot soiul de conaționali de ai noștri care votează la mișto, sau care pot fi cumpărați cu o funie și un săpun. Și sunt mulți din aceștia. Problema este că cele circa 12% ale lui Lupu vor merge către cine va decide casta lui Plahotniuc. Și mă îndoiesc de faptul că aleasa/alesul va fi Sandu sau Năstase. Votul corupt pe care îl va acumula Lupu va fi redirecționat, probabil, către reprezentantul opoziției moi, care este Dodon.
Usatîi va avea un rol mare în turul II. Șansele pentru a o susține pe Sandu sunt minime, în timp ce șansele pentru ca acesta să-i susțină pe Dodon sau pe Năstase sunt cam egale, dacă judecăm după defilările sale din lunile recente. În negocierile cu Sandu, Năstase câștigă prin asta un punct.
Cam aici se încheie speculațiile și graba, pentru că urmează o campanie dură, fără reguli și cu multe încălcări ale pediștilor și ale dodoniștilor agreați. Iar acolo unde statul este unul mafiot, totul este posibil.