Sursa: TudorCojocariu.eu

De parcă nu era suficientă propaganda oligarhică și rusească, a mai turnat și Ion Sturza niște gaz pe foc, aducându-i o serie de reproșuri neîntemeiate și făcând mai multe aluzii dure în adresa Maiei Sandu. Și n-ar fi fost grav dacă sfaturile pentru Maia Sandu ar fi fost transmise în privat, pentru că era evident de la bun început că acestea urmau să fie urmate de o replică a destinatarei și, probabil, de o continuare a polemicii publice inutile dintre doi oameni de la care moldovenii proeuropeni au așteptări imense. Și nu numai ei.

Dincolo de aluziile, insinuările și înțepăturile care deranjează cel mai mult spectatorii cu bune intenții, printre care mă număr, începutul de discuție are la bază două idei. Prima se referă la faptul că Maia Sandu ar trebui să colaboreze cu Andrei Năstase pentru ca unul dintre ei doi să devină președinte. Iar a doua ține de încălcarea unui angajament pe care și l-au luat toate cele 3 partide politice (PAS, PPDA și PLDM). Acesta constă în a se conforma opiniei majorității proeuropenilor în baza unor măsurări sociologice, undeva la sfârșitul lunii septembrie, urmând ca cel mai prost clasat dintre cei doi să renunțe în favoarea celuilalt. Pentru mine, cel puțin, totul are sens. Nu știu de ce nu ar avea pentru toată lumea. Adică, având în vedere că nimeni nu știe care va fi fotografia de moment a opiniei publicului de la sfârșitul lunii, singura cale înțeleaptă pentru cei doi candidați este de a colecta de unii singuri semnături, pentru a respecta protocolul și pentru a fi pregătiți de o eventuală nominalizare. Altă cale care să nu părăsească spiritul și cadrul protocolului nu există. E atât de simplu. Pentru că, oricine ar denunța documentul se va autoizola și va crește riscul ca Igor Dodon să ajungă președinte din primul tur.

Între timp, aparițiile publice simultane ale celor 3 lideri de partide, dar mai ales ale celor 2 potențiali candidați, ar trebui să ducă la fuziunea simbolică și valorică a membrilor și susținătorilor celor 3 formațiuni. Pentru ca, în final, pe 30 octombrie, alegătorilor celor 3 partide să devină suficient de toleranți unii cu alții, încât să le fie la fel de ușor să pună ștampilele pe oricare dintre cei 2 candidați. Iar înainte de asta, pe tot parcursul lunii octombrie, acești alegători să alerge cu aceeași dedicație în această campanie electorală extrem de scurtă, fie pentru Maia Sandu, fie pentru Andrei Năstase. Nu mai e loc și timp în acest moment de discuții despre calități, defecte, sau viziuni. Poate doar despre șansele fiecăruia dintre ei, dar acestea din urmă, repet, vor fi măsurate sociologic.

Tocmai de aceea, orice intervenție publică prin care se aduc reproșuri doar unuia dintre cei 2 candidați, oricare ar fi acesta, fie și de către o persoană respectabilă precum este Ion Sturza, va avea doar efecte negative pentru noi, respectiv pozitive pentru sistemul corupt și totodată pentru Kremlin. Observăm deja că susținătorii activi ai celor 2 potențiali candidați, în loc să lucreze împreună prin grupuri de lucru, echipe mixte de teren, staff-uri strategice comune și altele asemenea, se trag de păr pe forumuri, prin studiouri și, probabil, în întâlnirile cu cetățenii. Spre marea bucurie a oponentului nostru comun, evident. La ce bun, atunci, aceste reproșuri publice și de ce anume doar în adresa Maiei Sandu? Mai ales că sunt și neîntemeiate. Or, Maia Sandu deja colaborează cu Andrei Năstase exact în măsura în care colaborează Andrei Năstase cu Maia Sandu și ambii cu Viorel Ciubotaru.

Adică taman într-atât încât să ne dorim cu toții mai mult. Anume la acest ”mai mult” ar trebui să se concentreze cele 3 tabere. Iar actorii bine-intenționați să se rezume la contribuții care să cultive solidaritate, în loc să semene discordie. Prea puțin important este cine dintre cei 2 ne este mai simpatic, atât timp cât nici unul dintre ei nu poate câștiga prezidențialele fără sprijinul celuilalt. Atât din punct de vedere al discursurilor publice, cât și a implicării echipelor lor. De aceea, faptul că mi-aș dori ca Maia Sandu să devină președinta Republicii Moldova nu m-a împiedicat să scriu aceste rânduri. Să ne exprimăm opiniile, să ni le argumentăm, să ni le asumăm, dar să nu uităm că vor fi întotdeauna lucruri mai importante decât propriile noastre simpatii și preferințe.