Sursa: TudorCojocariu.eu

De câțiva ani încoace, cam de când am început să primim mai mulți bani de la Uniunea Europeană, găgăuzii, bulgarii și locuitorii din estul Nistrului (să le zicem transnistreni) au fost cel puțin la fel de băgați în seamă de către donatori ca și ceilalți cetățeni moldoveni. De exemplu, azi am mai văzut o știre care zicea că europenii vor investi, prin UNDP, 6,5 milioane de euro în dezoltarea rurală, infrastructură, proiecte intercomunitare și întreprinderi mici și mijlocii.  Abordarea aceasta este una normală, corectă și explicabilă, din punctul meu de vedere. Dar nu și al multor altora dintre concetățenii noștri, care reclamă ineficiența unor asemenea măsuri.

Argumentele lor sunt, la prima vedere plauzibile: enclavizații nu pot fi determinați să-și schimbe orientarea antieuropeană, putinistă și sovietoidă. Ei vor rămâne în afara ariei de influență a lumii civilizate, indiferent de cuantumul resurselor investite în modernizarea lor, întrucât orientarea lor e cumva ”predefinită” de educația sovietică, propaganda rusească și izolarea de spațiul valoric de la vest de Prut. În plus, ei consideră că reprezentanții politici ai găgăuzilor, care sunt instrumentați electoral de către partidele chișinăuiene cu fiecare ocazie, au oricum propria lor agendă, care nu corespunde cu cea a Chișinăului și, cu atât mai mult cu cele ale UE, a SUA, sau a României. Realitatea confirmă această viziune. Vedeți tentativele lor de adoptare a unei legi electorale, a unui cod al educației și altor asemenea acte care i-ar plasa mai presus de legea republicii și de Constituție.

După cum ziceam, ideile astea au foarte mult sens și nu-i putem acuza de rea-voință pe cei care și le însușesc. Poate doar de faptul că renunță prea ușor la șansa de a ne ridica de pe fundul prăpastiei. Mă refer la societatea care compune statul RM așa cum e el recunoscut internațional, nu la pseudostatul RM cu instituțiile sale transformate într-o afacere bazată preponderent pe sclavi morali angajați la negru.

Așadar, la prima vedere, am putea spune că niște antieuropeni cu mintea spălată nu merită resurse europene. Poate că așa și este. Doar că problema nu poate fi pusă în termenii (non)meritului. Problema stă în disparitățile social-economice, în sentimentul reciproc de învrăjbire și în senzația permanentă, aproape organică, de nedreptățire, pe care o avem atât “noi”, cât și “ei”. Apoi, care să fie soluția, alta decât acceptarea sprijinului partenerilor noștri vestici și tentativele de integrare?

Ar trebui să le fim recunoscători plătitorilor de impozite europeni, care își sacrifică banii pentru ca noi să ne rezolvăm problemele. Aceste milioane de euro ar fi putut la fel de bine să vină din bugetul nostru. Ar fi putut, doar că pe acolo cam șuieră vântul, pentru că cerșetorii milionari de la putere suferă de cleptomanie. Iar singurul lor merit este că permit banilor vestici să intre în țară. Bineînțeles, cu ”taxă de traversare a teritoriului național”. Adică al lor. Teritoriul.

În fine, totul stă, la fel ca și în cazul celor 60 de milioane de euro care vor traversa cât de curând Prutul, în voința și capacitatea finanțatorilor de a-și monitoriza banii. Din păcate, banii se pompează, în continuare, pe criterii politice, nu tehnico-pragmatice. Iar bunăvoința deținătorilor statului RM costă foarte mult. Prea mult și nu merită.