În Republica Moldova trei formaţiuni pro europene din opoziţie, unul fiind un partid parlamentar, PLDM, au anunţat că vor avea un candidat unic la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie, fără a preciza însă numele acestuia.

Cele trei partide, PLDM-PAS-PDA, se arată decise să facă front comun împotriva a ceea ce ele numesc „sistem corupt, antidemocratic şi antipopular”.

În campanie trebuie evitată o nouă polarizare a societăţii între proromâni şi proruşi, dreapta-stânga, deși presupun că se va merge pe această lozincă din nou, ca de obicei. Cel puțin în timpul protestelor comune, divizarea societăţii parcă fusese depăşită.

Lupta politică constă în concurența dintre partide și dintre liderii politici. Însă atunci când Republica Moldova ca stat democratic este pusă în pericol, nu există loc pentru dezbinare. Interesul țării trebuie să fie prim și disputele politice trebuie lăsate într-o parte.

PASUL 1 A FOST FĂCUT. PLDM, PAS, PDA S-AU ALIAT PUBLIC.

Republica Moldova este țara în care vrem să trăim. Dar nu mai putem tolera situația în care am ajuns. Oamenii cer schimbare, iar schimbarea o putem face doar impreună, mobilizând toate forțele de dreapta sănătoase ale societății. Vrem o țară în care guvernează legea,  un stat care servește binele celor mulți, al cetatenilor, și nu interesele obscure de clanuri.

Pentru a-și spori șansele, logic ar fi să se meargă cu un singur candidat, în condițiile în care stânga are un candidat care stă bine și în sondaje și nici nu are nevoie de mai unitatea flancului stâng.

Reieșind din particularitățile partidelor care ar putea să ajungă la această soluție trebuie să constatăm că este foarte dificil din cauza agendelor diferite. Vorbim aici despre partide care au un scenariu de răzbunare diferită împotriva actualei guvernări. Sunt partide care își doresc pedepsirea parțială, alții doresc o lustrație completă, de aceea va fi foarte greu.

Vorbind despre cei doi candidaţi cu şanse pe segmentul politic de dreapta, – Maia Sandu şi Andrei Năstase-, de facto este, că profilul potenţialului alegător al fiecăruia din ei, este diferit.

Continuare pe romancernelea.com