Sursa: TudorCojocariu.eu

Deși mi-am exprimat rezervele față de metodele folosite și de calitatea morală a unor lideri ai unioniștilor militanți, trebuie să admitem un lucru: la propagandă, iar uneori la promovare, se pricep.
Demararea unei campanii oarecum interne pentru identificarea unui candidat reprezentativ al unioniștilor militanți este o idee și o provocare, totodată, excelente.
Pe de o parte, mișcarea și-a găsit un nou pretext de auto-promovare (iată că o promovez și eu, cu această ocazie), iar pe de alta, există noi șanse ca acel candidat la prezidențiale pe care-l vor identifica membrii ei, într-un mod corect, sau nu, să fie o persoană de calitate. În fond, orice proces transparent de acest fel poate aduce un suflu nou democrației incipiente moldovenești. Știu, sună ciudat.
Inițiativa este cu atât mai importantă cu cât, acum câțiva ani, plahotniucii de la PD au simulat un asemenea proces în cel mai jenant mod posibil. Am salutat și atunci trebușoara asta, iar la sfârșit am deplâns cu toții deznodământul dezarmant. Sper să nu fie cazul și acum.
Privită din perspectiva omului care-și dorește o societate mai dezvoltată și o viață mai bună pentru aceasta, însă, vestea e tristă. Asta pentru că ar fi fost mult mai util pentru moldovenii proeuropeni și prodemocrați, așa cum se declară și unioniștii militanți, să o susțină pe Maia Sandu, de exemplu. Unionistă și ea, chiar dacă una mai realistă și cu un simț mai practic decât actualii lideri formali și informali ai mișcării. Și mai important, este de bun simț să recunoaștem că susținătorii unioniștilor militanți ar vota-o mai degrabă pe Maia Sandu, îndemnați fiind de liderii lor, decât l-ar vota susținătorii Maiei Sandu pe reprezentantul unioniștilor militanți.
Dar, asta e. Unioniștii militanți sunt un grup important din societate și au tot dreptul să facă ce consideră de cuviință pentru a profita de oportunități și a câștiga teren. Important este ca deciziile lor să nu-l favorizeze pe putinistul Dodon, adevăratul pericol și unul dintre exponenții corupției moldo-ruse.