Punct de sprijin

Ei fură, noi plătim – aceasta-i paradigma!
Ce e mai nobil? Să te împaci cu soarta, primindu-i loviturile supus?
Ori să-i înfrunți urgia pân-la capăt? Cu arma?

Ei vor păstrarea paradigmei. Mihail Fiodorovici chiar asta ne zice la TVR: „Există altă soluție? Pe seama cui să punem acești bani, a peștilor? Povara nu va fi pusă chiar pe umerii oamenilor, pentru că nu se ia direct din buzunarul lor. Banii în loc să meargă la reparații de grădinițe și școli sau la majorarea pensiilor, vor fi întorși Băncii Naționale. Este vorba de 700-800 de milioane de lei anual”.

Mostră de gândire statală! Mihail Fiodorovici așa și nu a aflat de unde se iau banii în bugetul țării. Nici nu avea cum să afle. El știe că din buget trebuie de luat! Prin firmulițe și contrăcțele cu statul. Cu milioanele. Pentru că are cheltuieli omul. Ba la munte, ba la mare. Convorbiri internaționale cu Decebal și Burebista. Mingi noi. Grea viața de deputat. Și noi trebuie să le intrăm în situație. Să punem mână de la mână, leu la leu, ca ei să aibă de unde lua. Cu peștii chiar e de Freud. Doar pluralul trebuie schimbat.

Marele liberal al neamului ne dă însă asigurări că acești bani vor fi întorși în bugetul statului, prin impozitele pe care le va plăti BNM. „Banca Națională este agent economic, fiindcă plătește impozite. Atunci când va primi acești bani, va plăti impozite care vor merge în buget. Acești bani se vor întoarce înapoi”. BNM – agent economic. No comment. Cred că e deja inutil să-i amintim de aducerea autocarelor în PMAN și strigatul – Miliardul înapoi! Sau de procurorul din Germania?! Treuca face totul. Ei, dar vin cândva și alegerile…

De unde mai vin bani în buget? De la donatori. Numai că donatorii deja nu mai vor ca ei să-i fure. Iată ce zice Alex Kremer, Director de Ţară al Băncii Mondiale pentru Moldova: „Acum un an, spuneam că nu are rost să dai bani prin uşa din faţă, atâta timp cât există riscul ca aceştia să fie furaţi prin uşa din spate a sectorului bancar. Riscurile de fraudă din sectorul bancar reprezintă în continuare un motiv de îngrijorare şi ar putea din nou avea impact asupra finanţelor publice. De aceea, considerăm că suportul bugetar va putea fi reluat atunci când riscurile faţă de finanţele publice ce provin din sectorul bancar vor fi înlăturate. Vom şti că acest lucru este posibil când FMI îşi va anunţa disponibilitatea de a finanţa un program de ţară”.

Deci, BM (ca și ceilalți donatori) nu va da bani, până nu se va ajunge la un nou acord cu FMI. Iată că și FMI a venit, dar riscurile de scoatere a banilor pe ușa din spate au rămas. Pentru că nu știm (mai exact știm, dar nu e oficial confirmat) cine stă în spate și scoate prin ușa din spate. Mai avem și celelalte trei bănci sub supraveghere specială: Victoriabank fără conducere funcțională și antrenată în continuare în scheme dubioase; MoldovaAgroindbank cu o dispută în arbitrajul din Stockholm privind proprietatea; Moldindconbank tot cu probleme de implicare în spălătorii. De trei ani guvernarea a tot sabotat semnarea unui nou acord, pentru că avea nevoie să fie fără supraveghere. Acum, după ce a făcut tot ce a vrut, zice că are nevoie de FMI. Nu cred. De bani – da, de FMI – nu are nevoie. Oricum, în acest an bani nu vor fi.

Care e problema? Păi, paradigma, cum am zis. Ei vor să fure în continuare.Iar donatorii nu vor. De aceea vor să ne pună să plătim pe noi. Cine a furat miliardul? Lista e mare. Madame procuror ne confirmă că 90% din cei anunțați figurează în dosare. A mai rămas să ne spună ce-i cu acele dosare. Și când se va întoarce miliardul. Dacă peste 20 de ani, atunci nu mai are rost. Pentru că îl vom întoarce noi. Cu procente. Iar ei tot vor fura. Firește, dacă ne împăcăm cu soarta…

Articol publicat în „Ziarul Național” din 6 iulie 2016