Punct de sprijin

Parlamentul a constituit Consiliul pentru Integrare Europeană, care va monitoriza procesul de implementare a Acordului de Asociere Republica Moldova – UE și va asigura implementarea Programului legislativ de realizare a angajamentelor de transpunere asumate în cadrul Acordului de Asociere.

Știre-bombă, nu-i așa? Ce ne lipsea până acum? Desigur, un Consiliu pentru Integrare Europeană. Care va monitoriza și va asigura. Ei, în sfârșit! De acum înainte, reformele vor merge strună. Iar implementarea Acordului de Asociere e ca și garantată. Pentru că, știut lucru, dacă vrei să îngropi ceva – faci o Comisie. Iar dacă vrei să funcționeze ceva – un Consiliu. E cu totul altceva. N-ați sesizat diferența? Nici eu, sincer vorbind. Dar principalul e ca cei de la guvernare să se convingă pe ei înșiși. Că e un pas extrem de important.

Consiliul Parlamentar pentru Integrare Europeană va fi în drept să solicite Guvernului să prezinte informații privind integrarea europeană. V-ați imaginat? Nu? Cam așa: – Cum cu integrarea europeană? – Slava Domnului. Dă Doamne mai rău să nu șie. – Da’ cu justiția cum? – Ap* se reformează cu înșetu*. – Da românașii șeia dau bani? – Or da, că nu-i de capul lor…

Deci, e clar că acest Consiliu e o mișcare strategică a guvernării. Și, cel mai important, rezultatele sunt garantate. Acum știm și de ce n-au fost rezultate timp de 7 ani. Pentru că am numit alianțele de guvernare – pentru integrare europeană. Dar trebuia – Consiliul. Dacă era acest Consiliu din 2009, noi demult intram în UE și acum ne puneam în poară cu europenii ca și britanicii – să ieșim! Vreți Moldexit? Nu? Atunci acceptați condițiile noastre! Iată unde era să fim. Dar știți voi – mintea moldoveanului cea de pe urmă…

Deputații membri ai Consiliului vor participa la elaborarea unei strategiipentru integrarea europeană a Republicii Moldova.Aici e clar. Cum să te integrezi fără să ai o strategie? Până acum ne integram doar tactic. De acum înainte – strategic!

Iată că și Guvernul nu rămâne în urmă. A fost creat Consiliul economic al prim-ministrului din 59 de persoane – miniştri, antreprenori, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi comunităţii donatorilor, s-au format grupuri de lucru tematice, după cum a propus recent chiar premierul. Acum mai trebuie un Consiliu pentru integrare europeană și un minister pentru integrare europeană. Consiliul – ați ghicit, va elabora strategii și le va coordona cu Consiliul din Parlament, iar ministerul le va implementa. Mai departe se vor crea consilii pentru integrare europeană la toate ministerele și instituțiile de stat.

Și justiția se integrează. Cum poate, desigur. Care cu „Porsche Cayenne”, care cu o vilișoară de 4 etaje. Dar și acolo lucrurile se vor schimba mai repede și mai bine, dacă va fi creat un Consiliu. Care va scrie strategii…

Mai rămâne Președinția. Care deocamdată e fără Consiliu. Acesta trebuie creat de pe acum. Ca noul președinte, ales de întreg poporul, să nu mai piardă timpul și să înceapă imediat după învestire să se integreze și el. Cu atât mai mult că Dodon a și declarat că este gata să fie președinte. Iar sondajele confirmă acest fapt.

Așa că ne vom integra cu toții. Oastea sub zări roșietice/ Trece cu pași viforoși… Mai departe știți voi.

Articol publicat în „Ziarul Național” din 16 aprilie 2016