Citiți mai multe articole despre Euro2016 și despre fotbal pe blogul EuroFan2016.

Nu pot da prea multe exemple când simpatizez o echipă doar pentru că acolo evoluează un jucător anume. În mod normal, în toate echipele cu care țin, sunt mai mulți jucători pe care-i cunosc bine. Zlatan Ibrahimovic este o excepție. N-aș fi ținut 100 de ani cu Suedia sau cu PSG, dacă acolo n-ar fi evoluat Ibra – cum este poreclit de fani.

Pe Zlatan l-am cunoscut la TV în perioada când juca la Ajax – o echipă ce încerca să se mențină la un nivel înalt după ce anterior câștigase Liga Campionilor. Apropo, prima finală de LC (pe atunci Cupa Campionilor Europeni) privită de mine la TV a fost cea între Ajax și AC Milan 1-0 din 1995. Zlatan a prins un sfert de finală de Liga Campionilor în 2003. Din păcate pentru Ajax, după asta, clubul n-a mai jucat la așa nivel, mulțumindu-se doar cu câteva calificări în grupele Ligii Campionilor.

Ulterior l-am urmărit pe Zlatan, dar mai puțin intens. Interesul meu pentru el a reapărut în 2012 la meciul Ucraina – Suedia, de fapt, primul meu meci la un turneu final în care în locul televizorului, în fața mea jucau chiar cele două echipe 🙂 Ibrahimovic a marcat primul gol, până la urmă Suedia pierzând 1-2, după dubla lui Șevcenco.

ibra

În meciul contra Angliei, pe care nu l-am văzut din tribune, Zlatan n-a marcat, dar a făcut-o în meciul contra Franței, de două ori, meci la care deja eram pe stadionul Olimpiiskii.

Ceea ce mă fascina în jocul său era tehnica deosebită, imaginația bogată, prin care găsea soluții aproape imposibile și crea momente magice de fotbal. Golul său contra Angliei din foarfecă (într-un meci amical), din afara careului, din 2014 a devenit atât Golul Anului, cât și unul care va intra în istoria fotbalului mondial.

Este fascinantă și cariera lui: din sezonul 2004/2005 până în prezent, el a ratat titlul în campionat o singură dată, cu Milan în sezonul 2011/2012, având în total 2 titluri cu Juventus (ulterior retrase), trei cu Inter Milano, unul cu Barcelona, unul cu Milan și trei cu PSG. Al patrulea cu PSG e ca și realizat.

Cel mai bine l-am cunoscut pe Zlatan când am dat de cartea sa la librăria Cărturești din Iași. Am cumpărat cartea și am citit-o într-o răsuflare. Textul conține și injurii, dar redă foarte bine caracterul său. În primul capitol, Zlatan îl face în tot felul pe Pep Guardiola, care i-a fost antrenor la Barcelona și care, practic, l-a făcut să plece de acolo. Abia din capitolul doi, Zlatan începe să povestească despre copilăria lui și despre cum a ajuns fotbalist. Povestea e foarte interesantă și se merită de citit, mai ales că el era un copil de emigranți, ce locuia într-un cartier mai sărac din Goteborg. M-a surprins că el nu se identifica cu naționalitatea părinților, care era bosniacă – a tatălui și croată – a mamei, respectiv el e un suedez cu nume de familie balcanic.

Continuarea istoriei, în care voi relata despre dialogul meu cu Zlatan,  o citiți mâine 😉