Punct de sprijin

E Vinerea Mare. Înălțătoare zi de doliu, tăcere și meditație.

Ar fi bine să nu mai vorbim de politică. Pentru că vorbim de necuratul. Și pentru că vorbim anul întreg. Tradiția populară ne zice că nu se umple nici borșul în această zi, ca să nu se scalde necuratul în el. Ce să facem, dacă s-a scăldat deja? Dacă a intrat peste tot?

Să credem, dacă suntem credincioși. Să credem, chiar dacă nu suntem credincioși. Pentru că necuratul nu poate învinge. Pentru că după Vinerea Neagră vine Învierea.

Este adevărat, e tot mai greu să crezi. Suntem dezamăgiți de șapte ani. Am crezut naiv că, după opt ani de guvernare comunistă, nimic nu poate fi mai rău. Iată că am văzut – poate. Că o guvernare anticomunistă, care s-a autointitulat proeuropeană, e mai perfidă, mai cinică și mai devastatoare. Că mai răi decât comuniștii pot fi doar foștii comuniști. Că schimbarea generațiilor de politicieni nu produce schimbarea pe care ne-am dorit-o cu toții. Pentru că sistemul e putred și se reproduce. Cine n-a observat – numărul funcționarilor crește și salariile lor se majorează. Iar numărul populației scade și veniturile ei tot. E aidoma cancerului care deja mănâncă corpul din interior. Celulele canceroase se înmulțesc, iar cele sănătoase sunt tot mai puține.

Întrebarea este – lăsăm bolnavul să moară? Sau recurgem la intervenție chirurgicală urmată de chimioterapie? E alegerea noastră. Dar trebuie s-o facem. Și nu avem prea mult timp la dispoziție. Asta dacă vrem să mai salvăm statul Republica Moldova. Dacă vrem să fim țară. Dacă suntem popor, și nu populație. Dacă nu – va fi cu totul altceva. E altă discuție ce anume. La o adică, de ce n-ar putea fi un teritoriu populat de chinezi? Natura nu suportă goluri. Suntem în epoca globalizării, la urma urmei. Chinezii lasă pământurile pârjolite din urmă? Păi, dar cine a zis că noi știm ce să facem cu cel mai bun cernoziom? Dacă tot nu putem să ne hrănim de pe el. Dacă tot n-am învățat să ne organizăm și suntem buni doar la tras sapa. Dacă tot alegem din an în an și culegem din rău în mai rău.

De aceea, ne trezim imediat după sărbători. Mergem la slujbă la biserica din sat sau din cartier. Cei de la guvernare să umble singuri de mânuță în fața camerelor de luat vederi. Și să se privească ei singuri la televiziunile lor. Dacă suntem creștini, nu umblăm alături de necuratul, nu-i așa? Apoi pomenim răposații, dar nu ca păgânii. Pentru că ceea ce se face la noi în cimitire n-are nimic creștin. Nu e concurs Miss-cimitir. Nici concurs al pomenilor. Și nici masă de sărbătoare. E o zi de pomenire în care ne amintim de ei. Și dăm o pomană celor nevoiași. Și nu în fața camerelor să ne arate la TV. Pentru că nu-i creștinește.

După, revenim la întrebarea sacramentală – a fi ori a nu fi? Noi suntem țara și noi decidem. De 25 de ani tot am purtat crucea. Acum chiar ne-au răstignit. Îi mai lăsăm să-și facă de cap? Eu zic că trebuie să-i alungăm pe pungași și pe farisei din cetate. Dacă suntem creștini. Și dacă nu. Dacă suntem credincioși și dacă nu. Avem o țară. Și e a noastră. Nu a lor…

Articol publicat în „Ziarul Național” din 29 aprilie 2016