Sursa: TudorCojocariu.eu

Articol scris pentru EastChange.eu, platforma oficială a proiectului

M-am întors recent de la Kiev, capitala Ucrainei, unde am făcut o vizită exploratorie de o săptămână alături de colegul meu de la FDSC, Valentin, în cadrul unui proiect finanțat de UNDP prin fondurile ODA ale Ministerului Afacerilor Externe. Exploratorie pentru că porneam cu gândul fix de a descoperi (da, din păcate taman ”a descoperi” este verbul) lucruri pe care, în mod normal, vecinii le știu deja unii despre ceilalți. Mai exact, urma să descoperim direct lucruri utile activitatea liderilor de ONG-uri, a experților și a altor stakeholderi din domeniul bunei guvernări și al educației. Scopul demersului este unul nobil și totodată ironic. În 2015, 2 români, unul din vestul Moldovei, iar celălalt din estul acesteia, mergeau la Kiev pentru a-și cunoaște vecinii. Sau și mai mult, pentru a-i face cunoscuți ONG-urilor românești (tot de pe ambele maluri ale Prutului, pentru că Valentin și colega noastră Iuliana vizitaseră deja Chișinăul cu același scop nobil) în vederea încheierii unor acorduri de parteneriat civic.

Eu avusesem ocazii anterioare de a cunoaște Ucraina dintr-o perspectivă mai degrabă personală. Mai exact, provenind din Republica Moldova, unele dintre vacanțele la mare ale familiei mele se petreceau pe litoralul Mării Negre de la Koblevo, Zatoka, Chernomorsk, sau Odessa. Copiii mai înstăriți, sau care aveau părinți cărora le lipsea România și româna din vocabular, mergeau la Alușta sau Ialta, ambele stațiuni renumite din Crimeea. De altfel, îmi amintesc de Crimeea ca fiind cea mai râvnită stațiune ucraineană. Asta însemna că puteai ajunge acolo fie cu mașina familiei (una neapărat bună, de la Lada în sus, până la Volga), fie să fii copil cuminte, deștept și fidel patriei sovietice, pentru a prinde un loc în legendara tabără Artek de pe litoralul peninsulei mărginite de munți și cu plaje limpezi de pietre șlefuite.

Așadar, Ucraina a fost pentru mine, mai întâi de toate, o destinație turistică. După aceea, Ucraina a devenit locul din care proveneau o mare parte a produselor alimentare. Puțini concetățeni de ai noștri știu, dar realitatea este că cele mai multe bunătăți consacrate și văzute drept ”moldovenești” sau ”basarabene” vin, de fapt, cu tot cu rețetă, din Ucraina. Nici măcar nu din Rusia, care e hăăăt, departe, ci de la vecinii noștri comuni. Pe urmă, Ucraina, cu tot cu zestrea ei culturală și normativă, se află în mulți dintre românii din stânga Prutului. Am fost tentat să fac specificația ”de la graniță”, dar la cât de mică e R.Moldova și la câte inginerii au fost operate de infamii sovietici, amestecul populației s-a tot omogenizat de-a lungul anilor. Până și numele noastre sunt mai degrabă influențate de cultura ucraineană decât de cea rusă, lucru care se vede și din toate datele statistice, care indică asupra unei proporții mai mari a ucrainenilor decât a rușilor.

Revenind la vizita noastră, cu foarte mici excepții, cei care au fost dispuși să ne vedem și pe care i-am întâlnit la Kiev erau oameni necunoscuți nouă. Prin urmare, temerea noastră a fost, de la bun început, că va trebui să o luăm de la 0, încercând să recuperăm cât mai mult din activitatea lor. Probabil că așteptările erau reciproce, mai ales că doar unul dintre interlocutorii noștri, un fost corporatist care devenise între timp secretarul executiv al celei mai importante structuri civice pro-reforme, vizitase vreodată România. Deși cu unii români mai interacționaseră pe la evenimente internaționale, sau fuseseră vizitați de alții (parlamentari, diplomați, experți, sau ONG-iști). Lucrurile au decurs, însă, mai bine decât ne așteptam, întrucât au fost momente în care uitam că ne aflăm într-o țară străină, cu oameni pe care în afara acestui proiect nu i-aș fi putut cunoaște vreodată altfel.

Ucraina este o lume paralelă, deși puțin cunoscută celor din domeniu și aproape deloc cunoscută publicului larg, a căror personaje s-ar putea regăsi oricând și oriunde pe teritoriul României și al Republicii Moldova, făcând aceleași lucruri pe care le fac la Kiev. Asta pentru că și acolo, la fel ca-n spațiul românesc, prioritățile sectorului civic se învârt în jurul luptei cu mica și mai ales marea corupție, a reformei administrativei, a valorificării eficiente a sprijinului vesticilor, a transparenței instituțiilor publice, a relațiilor dintre cetățeni, politicieni, judecători și jurnaliști, a concentrării averilor în mâinile unor interlopi din fruntea unor structuri para-statale și multe-multe altele.

Iar dacă vorbim de reforme și de schimbări, nu putem să trecem peste Reanimation Package of Reforms, care nu este o organizație propriu-zisă, ci o platformă civică, așa cum se autodefinesc și ei, cu o activitate consistentă în această direcție. Formată din circa 70 de organizații, printre care Eurocluburi, Fundația pentru o Societate Deschisă, cluburi Rotary, agenții de dezvoltare, organizații de mediu, think-tankuri anticorupție, emanații civice ale EuroMaidanului, entități care se numesc ”Opriți fascismul!”, alături de numeroși experți independenți sau afiliați altor organisme. De altfel, după cum recunosc și reprezentanții platformei, singurele grupuri de lucru pe domenii importante care le lipsesc, sunt cele privind serviciile sociale, agricultura și integrarea europeană. Deși, în privința celui din urmă domeniu, percepția lor este că procesul de integrare europeană este privit mai degrabă ca un set de măsuri și schimbări în spirit european, care trebuie să aibă loc în toate sectoarele de care se ocupă, altfel, platforma. Realizările lor sunt impresionante, la fel cum le-a fost și avântul după EuroMaidan. Secretariatul platformei declară că a reușit să schimbe, timp de numai doi ani, percepția asupra ONG-iștilor, astfel încât, dacă până nu demult aceștia alergau după politicieni pentru a-și promova ideile, astăzi politicieni și diverși stakeholderi caută să apară alături de lideri de opinie din rândurile sectorului civic, pentru a-și spori credibilitatea. Dincolo de acest tip de chestiuni simbolice, membrii platformei își asumă rezultate importante în domeniul reformelor politicilor publice, avansând mai multe propuneri de modificări sau chiar de pachete de legi.

Având misiunea declarată de a contribui la implementarea reformelor-cheie, care ar promova societatea deschisă, securitatea și bunăstarea concetățenilor lor, membrii platformei afirmă că ei înșiși sunt un model de transparență și deschidere, funcționând ca o coaliție informală care nici măcar nu are un cont bancar. Prin urmare, toate finanțările, care sunt de ordinul milioanelor,  vin pe contul unor organizații formale membre. Încrederea este de bază, așadar, iar liantul principal intern se pare că sunt aspirațiile proeuropene și prodemocratice, în timp ce liantul extern e reprezentat, în mod evident, de donatorii din lumea civilizată.

Acești lianți sunt proprii și altor entități cu ambiții reformatoare. Sunt de amintit aici organizațiile din domeniul educației Poruch și CEDOS. Prima desfășoară activități cu un caracter mai degrabă popular, de masă chiar, organizând acțiuni în multe dintre regiunile țării, în timp ce cea de a doua are profilul unui think-tank și a unui partener de dialog al ministerului educației. Ei se concentrează pe chestiuni privind centralizarea excesivă a învățământului, pe transparență, eficientizarea resurselor și a procesului educațional.

Toate cele trei exemple de mai sus, dar și multe altele pe care le-am descoperit în mod direct, sau fără a-i cunoaște personal pe actorii principali, reprezintă resurse de practici, fie ele bune sau deficitare, pentru vecinii din România și Republica Moldova. Beneficiind de un sector civic în plină efervescență, Ucraina poate și trebuie să devină un partener important, mai ales datorită proximității și a aspirațiilor proeuropene comune, pentru statele noastre.