Sursa: TudorCojocariu.eu

Pe fundalul intrigilor politicianiste ale social-democraților lui Plahotniuc, dar și a mișcării de veritabil om de stat a președintelui Nicolae Timofti, Maia Sandu a reușit să se poziționeze în dimineața aceasta deasupra tuturor.

Lansarea de către fosta ministră a educației a demersurilor pentru înființarea unui partid politic ar fi putut constitui știrea zilei în oricare dintre zilele lui 2015. Iar din acest punct de vedere, ca efort de ”rotunjire” a unor așteptări masive, decizia de a lansa proiectul în pre-ajunul Crăciunului este una simbolică și care vrea să sugereze înnoire. Înnoirea va fi, probabil, laitmotivul noului proiect, iar calitatea oamenilor din echipa Maiei Sandu ar trebui să fie cel mai mare avantaj. Mai ales în condițiile în care aruncatul cu bani, pe modelul partidelor de acum, uzate și urâte de majoritate, n-are cum să fie însușit de un personaj ca fosta membră a guvernului.

Privind retrospectiv într-un trecut nu foarte îndepărtat, undeva în perioada în care se aflase de implicarea tuturor partidelor parlamentare actuale în furtul miliardelor (poate fără PL și PN, ca să fim corecți), vom realiza că această inițiativă a Maiei Sandu întregește tabloul de repliere a dreptei proeuropene, după formalizarea Partidului Demnitate și Adevăr și recenta înaintare pentru poziția de premier a lui Ion Sturza. Într-o formă sau alta, se profilează un trident alternativ la obositele PL și PLDM, care ar mai putea fi utile doar la furnizarea resurselor umane, logistice, financiare și de oricare alt fel, noului proiect mai larg.

Această platformă, care poate conține 2-3 partide noi își are și rivalul, în proiectul pervers al oligarhului Plahotniuc. Bătălia ar putea fi de la egal la egal și numai dacă interlopul-politician va reuși să atragă de partea sa întregul PD, PCRM, cei 14 ”refugiați comuniști social-democrați”, o parte din PSRM și alta din PN. Singura necunoscută rămâne, pentru mine cel puțin și deocamdată, PPEM, care ar putea să facă aproape orice, integral sau parțial. Acesta încă se manifestă ca un proiect firav și embrionar, în care procesul decizional n-a ajuns să fie instituționalizat până la capăt.

Astăzi, singura șansă valabilă, ba și democratică, se arată a fi alegerile parlamentare anticipate. Se anunță, așadar, o reprofilare a pieței partidelor, iar cu puțin noroc și cu mai multă muncă, și o reprofilare a clasei politice.