Ieri au fost publicate rezultatele de sezon ale Barometrului Opiniei Publice. Acestea par să fie mai bune decât mă așteptam, în condițiile în care ar trebui să fac mari eforturi pentru a-mi aminti de cineva care ar fi crezut în viitorul luminos al încăpățânatei republici.

Câteva lucruri m-au surprins în mod deosebit, ceea ce mă face și oarecum sceptic privind fidelitatea analizării acestora. În primul rând, mă surprinde ascensiunea fulminantă a ipoteticului partid al Platformei DA, care a ajuns să se bată de la egal la egal cu partidele opoziției proruse ale lui Usatîi și Dodon. Dacă rezultatele ar fi veridice, am putea afirma că lucrurile nu stau chiar atât de prost precum par la prima vedere. Doar că, să nu uităm, tot despre un stat falimentar vorbim. Popularitatea platformei, însă, este foarte firavă și depinde de foarte mulți factori. În continuare, parafrazându-l pe Murphy, cred că dacă vor fi greșeli de făcut, acestea vor fi făcute.

De exemplu, liderii platformei ar putea cădea în ceea ce am putea numi ”capcana Roșca”, prin ignorarea criticilor și acuzațiilor fondate care li se aduc. Mă refer, bineînțeles, la reacțiile belicoase și totodată superficiale pe care le au unii dintre aceștia la anumite întrebări legitime, puse de niște oameni fără rele intenții, despre proveniența averilor lor, relațiile cu Țopii, originea resurselor de care fac uz, aderența la ideea națională a unor membri ai Consiliului (Slusari și Vovc, de exemplu) și așa mai departe. Aceste greutăți atârnă de picioarele unora dintre lideri și ar fi păcat ca aceștia să nu se descotorosească de ele. Dacă ar avea cum, desigur. Lămurirea acestor aspecte, dar și ale altora, ar putea consolida popularitatea mișcării protestatare, asigurându-le prezența în top și în următoarele sondaje. Altfel, riscul ”dezumflării” este în continuare mare. Astăzi, creditul de simpatie pe care îl primește platforma din partea populației se bazează pe fricile, angoasele și aspirațiile din acest moment a unor mii de moldoveni, care s-au săturat de corupția suspușilor, de furturile din buget, de minciună și abuzuri. Prin urmare, era previzibil că aceștia se vor agăța, în primă fază, de oricine strigă la fel de tare ca ei împotriva corupților de la putere.

Cel de al doilea lucru care m-a surprins și care denotă o inerție a opțiunilor populației se referă la creditarea, în continuare, a Partidului Popular European. Profilul fad și incapacitatea de a fi atras noi personalități, neafiliate politic până acum, în proiectul condus de Iurie Leancă, m-ar fi putut face să uit, la un moment dat, pur și simplu, de existența acestuia. Mai mult, fostul premier, care rămâne la fel de exotic, prin felul său de a fi, în mijlocul faunei politicianiste moldave, n-a reușit să scape de eticheta de personaj dependent de Plahotniuc prin faptul că a girat o parte dintre procesele care au dus la extragerea milioanelor din sistemul nostru bancar. Există, în continuare, percepția că acesta se află în libertate și este lăsat în pace să existe cu tot cu proiectul său, doar pentru că, la un moment dat, s-ar putea să devină o resursă valoroasă pentru cel care siluiește de câțiva ani buni Partidul Democrat și întreaga societate. În fond, singurul lucru pe care l-a făcut PPEM în această perioadă a fost să nu accepte negocierea formării unui nou guvern fără foștii colegi din PLDM. Dar nici acest gest nu este clar dacă a fost făcut datorită unei viziuni pe termen mediu, sau a aspirației democraților de a atrage din nou la guvernare PLDM pentru a-l distruge de tot prin aceleași îmbrățișări otrăvite.

În fine, ceea ce mă surprinde, dar totodată mă întristează este căderea Partidului Liberal și a celui Liberal Democrat. Ambele formațiuni s-au sinucis politic, puțin câte puțin, printr-un set bogat de metode care ar trebui să fie studiate la cursurile de politologie, undeva la capitolul ”Așa nu”. Dacă primii au ales calea dezmățului intern, stimulat de caii verzi pe pereți ai veșnicului lider, atunci cei din urmă se pare că n-au mai știut să gestioneze impactul cu trenul pe care îl vedeau că vine de câteva luni bune, dar au fost prea lipsiți de viziune și curaj pentru a-l preveni. Din păcate, cele câteva săptămâni pe care le-au avut la dispoziție pentru a demonstra o veritabilă reformă internă, respectiv pentru a o aduce pe Maia Sandu la conducere, au trecut fără rost. Singurul lucru pentru care echipa liberal- democraților merită aprecieri este rezistența de care au dat dovadă, ne-renunțarea la cerințele lor absolut pertinente privind reformele proeuropene, respectiv apelul continuu la Consiliul lor Politic Național.

În fine, nu pot să nu remarc includerea, probabil în premieră într-un mod atât de tranșant, a unei întrebări privind intenția de vot a prutonistrenilor în cazul unui Referendum privind Unirea cu România. Însuși faptul că avem în sfârșit un reper, chiar dacă unioniștii reprezintă doar 21% dintre respondenți, este îmbucurător pentru proiectul unionist. Acum nu vom mai fi nevoiți să bâjbâim ca niște cârtițe atunci când vorbim despre intențiile concetățenilor noștri. Partea proastă, însă, este că cifra aceasta, care i-ar face până și pe peliști să readopte discursul unionist oficial, nu este organică, ci vine pe fundalul dezamăgirii în tot ce înseamnă statul RM și capacitatea acestuia de a funcționa. Ar fi de așteptat că odată ce lucrurile se vor stabiliza, dacă se vor stabiliza, cifra aceasta să scadă, iar o parte dintre ”proaspeții unioniști” să revină la vechile lor fantasme stataliste. Până una-alta, vedem însă, că discursul cinic, egoist și lipsit de viziune al unor unioniști, prin care încearcă să ne convingă de faptul că parazitarea pe seama populației din dreapta Prutului ar fi o idee bună, dă roade.