Punct de sprijin // ANRE deja s-a spălat pe mâini și se poate de raportat că tarifele au fost ajustate la costuri

ANRE a restabilit după o pauză de suspendare tarifele majorate.

Absolut previzibilă această decizie. Ca și toate celelalte ale actualei guvernări. Figura cu cererea auditului internațional (desigur, care trebuia să confirme că 2×2=4) ca și rezultatul acestuia trebuia să absolve agenția de orice responsabilitate și să justifice majorările operate. Ei, bine. Că tarifele trebuie să fie bazate pe costuri e o abordare a tuturor organismelor internaționale și este în general corectă. Și dacă valuta națională s-a depreciat cu cca 1/3, iar noi importăm toate resursele energetice și le achităm în dolari, e firesc ca tarifele să se majoreze.

Asta dacă facem abstracție de realitățile noastre concrete. Așa e în toată lumea normală. Doar că normalitatea nu poate fi considerată drept un principiu aplicabil situației de la noi. Pentru că abordarea normală presupune că prețul de achiziție este unul transparent și se încadrează în cotațiile generale de piață. Ceea ce deja nu este valabil la noi. Prețurile de achiziție la noi tot timpul au fost cele mai proaste din regiune și continuă să fie așa. De ce? Răspunsul e la suprafață. Cei care se ocupă la noi de achizițiile resurselor energetice (da, da, Ministerul Economiei) sunt interesați direct (prin otkat – cineva mi-a sugerat că există și echivalentul în română al acestui termen înrădăcinat la noi – paraîndărăt). De aceea ecuația este elementară – cu cât cumpărăm mai scump (și plătim noi toți pentru asta), cu atât „comisionul”(otkatul) este mai mare (care nimerește direct în buzunarele lor).

Așa apar vilele luxoase din jurul lacurilor din capitală, dar și de peste hotare. Așa vom continua doar să vorbim despre interconectarea la rețelele europene. Istoria gazoductului Iași-Ungheni este cea mai relevantă (și mai nouă) în acest sens. Flacăra a fost aprinsă în cele mai bune tradiții sovietice, după care n-a urmat nimic! Cereri pentru import pentru anul viitor nu există din partea R. Moldova, după cum a constatat partea română. Ce se întâmplă cu faimosul proiect de fezabilitate a continuării construcției gazoductului până la Chișinău? Cine știe când va fi construit acest gazoduct? Se pare că la Paștele cailor. Ca și liniile de înaltă tensiune între România și R. Moldova de care aud de vreo 20 de ani! De ce? Simplu. Dacă procuri ceva pe piața europeană, prețul este transparent. De aceea vom continua să procurăm din cealaltă parte, unde prețurile sunt obscure și găsim ușor parteneri pentru a le umfla. Așa apar firme intermediare ca „Energocapital”, care acumulează supraprofiturile scurse din buzunarele populației. Poate ANRE să ne răspundă clar la întrebarea – de ce această firmă cu acționari din zone off-shore a fost autorizată cu viteza luminii? Sau poate bravii procurori de la CNA ne vor spune cine sunt beneficiarii finali care ne fură ziua în amiaza mare?! Din fiecare kilowatt.

La gaze e cam aceeași istorie. Apare ba taxa de $4 pe care o plătim de ani de zile și nimeni nu poate să ne spună ce-i cu datoria ceea și dacă va fi stinsă vreodată. Sau amendamentul Furdui care umflă tariful. Sau ce se întâmplă cu banii pentru tranzit, care e de 20 de ori mai mare decât consumul intern. Sau de ce avem gaz de calitate proastă care nu arde și de ce nu contorizăm energia în kW ca în toată lumea normală, dar metrii cubi în două cu aer? Și multe altele.

Ah, da, uitasem. În noul program PD-ist scrie ceva despre securitatea energetică, interconectare etc. Totodată, MEC (controlat de PD) controlează în continuare întreprinderile energetice care ne umflă tarifele. Veți ghici singuri ce se va întâmpla în continuare?

ANRE deja s-a spălat pe mâini și se poate de raportat că tarifele au fost ajustate la costuri. Formal are dreptate. În realitate, e complice cu „Energocapital”, MEC și cei din spatele lor care ne umflă prețurile de achiziție. Iar noi toți le plătim lor…

P.S. Despre viața „grea” a celor de la ANRE citiți în „Ziarul de Gardă”.

Articol publicat în „Ziarul Național” din 13 noiembrie 2015