Ne cunoaștem de vreo 3 ani. De câteva ori a fost singura care a sponsorizat proiecte noi pe care le-am inițiat. Iar atunci când a acceptat să susțină prima ediție Lavender Fest și mi-a cerut să povestesc la mine pe blog despre visul său, nu am ezitat nici o clipă. Pentru că visul său este unul nu doar frumos, ci și extrem de valoros și important pentru țara noastră. Cristina Frolov, este omul din spatele vinurilor MIMI, produse la Bulboaca. O vinărie cu o istorie bogată, a cărei moștenitoare este chiar ea .  Visul Cristinei este ca al unei prințese – un castel. Numai că nu e vorba de un simplu castel și nici despre un moft. E vorba de investiția privată, a unei familii, în promovarea turismului vinicol moldovenesc, care datorită acestui castel va cunoaște o nouă dimensiune. 

După mine e vorba de o pură nebunie. În continuare nu-mi vine să cred că această fată și-a ales un vârf atât de înalt, pe care vrea să-l cucerească. Dar curajoșii trebuie să fie un pic nebuni. 

Vara aceasta, când încă eram cu Magda în burtă, am mers la Bulboaca, un sat tipic pentru Moldova,  care găzduiește vinăria cu pricina și în care crește pe zi ce trece castelul lui Constantin Mimi. A fost politician, vinificator și ultimul guvernator al Basarabiei – funcție deținută până în 1918. Și-a dedicat întreaga viață dezvoltării viticulturii. Moldova de astăzi îi datorează lui Constantin Mimi soiul de viță-de-vie Aligote, care a fost adus din Franța și promovat cu insistență de el, ajungând în scurtă vreme foarte răspândit în aceste locuri.

Cristina nu-și poate ascunde mândria, povestind despre tot ce ne înconjoară pe acest imens teritoiu al fabricii de vinuri. În primul, rând pentru că se simte la ea acasă, iar casa ei este un castel. În al doilea rând, pentru că fiecare piatră, perete, mâner sau colț se transformă din ruină în veșnicie și ea este zâna care le supraveghează pe toate.

Reconstrucția a început în 2011 și pe bună dreptate se poate considera cel mai mare proiect de renovare din țară. Și pentru că nu tot omul se pricepe să facă diferența între paie și spic, am întrebat-o cui a încredințat designul proiectului?

În fiecare an familia Cristinei alege o zona vinicola celebră și merge într-acolo să o descopere. Anul trecut au fost în Bordeaux. Acolo au văzut un chateau bine restaurat și extraordinar de bine aranjat. Au aflat cine este designerul și l-au contactat. A răspuns în aceeași zi. Se numește Arnaldo Tranti  și vine din Italia. Colaborarea cu un designer străin nu este deloc ușoară. Se simte diferența de culturi și la început unele momente au trebuit explicate foarte detaliat. Lui Arnaldo i-a fost cam greu sa înțeleagă specificul țării și culturii noastre. Chiar și clima noastră a fost o mare încercare pentru el.

”Designerul tot propunea anumite materiale și noi le refuzam, motivând ca nu vor face față climei noastre aspre. Arnaldo a rămas încântat de tradițiile noastre. Eu am ținut din tot sufletul să îi demonstrez cât de bogați suntem din punct de vedere cultural. I-am arătat colecția mea de covoare vechi basarabene, l-am dus la o grămada de târguri tradiționale, muzee, i-am scanat cărți vechi din muzee, i-am trimis descrierea tuturor simbolurilor din broderii și covoare. Vom folosi multe astfel de ornamente în interior”, povestește Cristina Frolov.

ARNALDO TRANTI, DESIGNER, ITALIA

Alegerea unui designer italian, a fost un pas inteligent, din toate punctele de vedere. Pe lângă experiență și viziuni aduse din afară, Cristina a investit într-un designer, dar a primit în schimb și un promotor al castelului său în străinătate. Arnaldo are grijă să postezse mereu pe rețele de socializare poze din procesul de renovare a proiectului său din Moldova.

Ce anume va conține acest complex arhitectural?

Pe lângă castel, va fi muzeul lui Constantin Mimi, o galerie de artă, un magazin de vinuri, săli pentru degustație, restaurant, hotel, piscină, sală de expoziții și evenimente private. Una dintre activitățile organizate la castel vor fi tururile vinicole. Un detaliu extrem de important, accesul pentru oamenii cu disabilități, a fost prevăzut în proiect.

MACHETA ÎN 3D A CASTELULUI MIMI

Așadar Castelul Mimi va deveni un spațiu de evenimente, ceremonii, o atracție turistică. Cum gastronomia mă interesează în mod deosebit, am întrebat-o pe Cristina de restaurant și bucătarul șef.

”Nu e o vedetă, dar e un bucătar bun. Vom avea un amestec între bucate tradiționale, moldovenești boierești, și bucătărie franceza țărănească. Vreau sa introduc în meniu bucate gătite de străbunica mea, de ex friptura de cocoș cu praz, gătită în oala de lut, la cuptor.

Investiția făcută în aceast proiect te lasă cu gura căscată și chiar provoacă fiori. ”Am făcut acest lucru pentru ca părinții mei să aibă ce lăsa nepoților, iar eu să am ce lăsa copiilor mei. Poate în vreo 15 ani vom ajunge să ne întoarcem investițiile, dar deocamdată asta ne preocupă mai puțin decât să ne vedem în sfârșit castelul deschis.”

Anul acesta Sărbătoarea Vinului în Moldova suferă o metamorfoză. Nu va mai fi un chef mare în centrul Chișinăului. Fiecare vinărie este încurajată să organizeze propria sa sărbătoare. Vinăria de la Bulboaca vă așteaptă pe 3 octombrie să călcați pe ultima sută de metri a reconstrucției Castelului Mimi. Dacă veți face poze pe fonul castelului în reconstrucție, să știți că veți fi ultimii care îl veți mai vedea în această stare. La câtă muncă și silință este depusă acolo, acest castel va dura o veșnicie.

Castelul Mimi este pregătit pentru a fi dat în exploatare la sfârșitul anului 2015. Să fie cu Doamne Ajută renașterea lui Mimi, în aceste vremuri deloc ușoare pentru Moldova. Și fie ca toți cei care își pot permite, să ia sub aripa lor câte un conac, castel sau vilă boierească și să le dea o nouă viață.

Foto: Maxim Ciumash