shame on you charlie hebdoScriu și plâng. Plâng și scriu. După ce am văzut îngerul acela adus de valuri pe mal, nu mai am liniște și pace. Sunt mamă, sunt părinte și-mi sângerează inima când mă gândesc la ce soartă cruntă a avut acel micuț nevinovat. E vorba despre Alan Kurdi, un băiețel de numai trei ani, înecat în apele mării la începutul lunii, alături de fratele său de cinci ani și de mama sa, fugiți de jihadiștii Statului Islamic. Și câți alții au mai fost ca ei…

M-am cutremurat când am văzut reacția batjocoritoare a celor de la Charlie Hebdo. Je NE suis pas Charlie în acest caz! Să faci mișto de o asemenea tragedie, e prea de tot! Există o limită în toate.

Nu vreau like-uri pe Facebook și consolare. Nu fac spectacol din ceea ce simt acum în sufletul meu. Un  lucru însă vreau să spun: nu noi alegem unde să ne naștem și nici copiii noștri. În locul lor putea fi oricare dintre noi. Soarta însă a fost generoasă și nu ne-a pus la asemenea încercări dramatice. Încerc să mă pun în pielea tatălui rămas în viață și devastat de cele întâmplate. E greu. E foarte greu.

Și pentru că lucrez în această perioadă la o carte cu povești, pe care o scriu pentru fiul meu, m-am gândit să dedic o poveste – „Îngerii mării” – în amintirea lui Alan Kurdi (3 ani) și a tuturor copiilor refugiați care au decedat în exod. Poate că acolo sus, în Rai, Dumnezeu le va citi povești, dacă aici, pe Pământ, nu au avut parte…

Dumnezeu să-i odihnească în pace.

Citiți la ACEST LINK ce povestește tatăl copiilor și urmăriți un video la temă.