Limba română am învățat-o la școală, cu doamna Mititelu. O profesoară  bună de altfel, dar prea severă. Ce-i drept, numai cu unii era severă, cu cei care erau codași la română. Am urât comentariile literare așa cum urăsc ceapa fiartă din borș. La școală am învățat limba română anevoios.

De aceea a trebuit să fac meditații, ca să intru la facultate. Și am ajus să învăț limba română cu Doamna Gurău. Datorită ei am început să simt intuitiv limba și greșelile pe care noi, moldovenii, le comitem, în special, din cauza influenței limbii ruse:  mi se primește, dacă serios, îndrăgostită în tinetot normal, la noi totul e bine, cu sărbătoarea! Deși am învățat bine și mult româna, chiar și acum mai comit calchieri. Așadar un lucru e cert, o limbă, chiar și maternă, oricât ai învăța-o, niciodată nu va fi prea mult. Doamna Gurău m-a făcut să iubesc româna.

Situația limbii române în Moldova e pe cât de previzibilă, pe atât de scăpată de sub control. Moldovenii o vorbesc, mulți dintre ei stâlcit. Rușii din Moldova vorbesc română doar la examene sau deloc. Mulți pentru că nu vor, dar și pentru că nimeni nu le-a creat un mediu prielnic ca să o învețe.

În Quebec limba franceză (adică limba oficială) o înveți, în primul rând, pentru că nu ai încotro. Ești pus în situația în care, dacă nu vorbești franceză, nu te integrezi.Pur și simplu, nu știi limba – nu ai job. Apoi, limba o mai înveți, pentru că îți sunt oferite atâtea oportunități, gratuite și nu numai. Alege și învață!

Deci pentru ca o limbă să fie învățată e nevoie de 2 factori: tu să fii motivat și mediul să fie prielnic. Ce motivație ar avea vorbitorii de rusă din Moldova să învețe româna: din respect, din dragoste, de nevoie? Din păcate motivațiile astea nu merg. Ce restricții au ei ddin cauza factorului lingvistic? Dar ce condiții le sunt create pentru a studia limba română? Dar ce campanii sociale, la nivel de ministere sunt făcute pentru ca limba română chiar să aibă imaginea de limbă oficială a Moldovei? O sărbătorim o dată pe ani și atât. Apropo, eu nu aș avea nimic împotrivă ca Moldova să aibă măcar și 4  limbi oficiale: română, rusă, ucraineană…engleză, spaniolă sau chineză. Dar dacă o limbă devine oficială, păi să aibă cu adevărat acest statut, adică să fie obligatoriu vorbită de toată populația țării.

Știu că la Chișinău există Casa Limbii Române, unde se duc mulți străini care vor să studieze româna. Știu despre asta pentru că am făcut reportaje de acolo. Dar omul de rând mă îndoiesc că știe prea multe despre această instituție. Presupun că e din cauza popularizării modeste.

De asemenea nu putem ignora tradiția televiziunilor de a merge pe la examenele de BAC, la limba română pentru alolingvi, ca să arate cât de prost sunt pregătiți absolvenții de examen. Eu însă nu-mi amintesc să ne fi arătat vreo televiziune pe profesorii de limbă română a acestor copii. Eu cred că ei nu vorbesc limba nu doar pentru că nu vor, ci pentru că au profesori netalentați, care nu știu cum să-i motiveze și să-i îndrăgostească de limba română.

Trăiesc de mai multă vreme cu ideea unui concurs televizat, în care să participe 5 tineri vorbitori de rusă. Aceștia  ar fi puși pe învățat limba română cu cîțiva profesori buni. Aș arăta chinurile conjugării verbelor în română sau ale acordului de substantive la masculin și feminin. Aș arăta formule de politețe în public, la magazin sau doctor, aș arăta cum se învață Mihai Eminescu sau Nichita Stănescu și aș mai arăta că se poate învăța această limbă, atât de dificilă pentru unii. Iar premiul mare al concursului ar fi scutirea de examenul de BAC la limba română.

Între timp învățasem franceza la școală, iar engleza și germană la cursuri private. Nu era nici o urgență, nu mă trimitea nimeni peste hotare la studii. Am decis să le învăț pentru că îmi plac limbile străine și pentru că, muncind în media, era important să am acces și la alte surse informaționale decât cele locale.

Azi rămân uimită, văzând absolvenți de la jurnalism care vin să se angajeze într-o redacție de știri și care nu cunosc decât româna și pe aceea cu greșeli.

Să înveți limbi străine, cât mai multe cu putință, nu este o pedeapsă sau un rău inevitabil, ci o deschidere de multe uși, acces la alt mediu informațional, la alte culturi. Iată de ce pe mine rușii nevorbitori de română nu mă supără, cum îi supără pe mulți. Pe mine oamenii care nu vor să se autodepășească, să crească, să progreseze, să fie flexibili și dornici să spargă gheața mă fac să simt un sentiment de supremație față de ei și chiar să-i compătimesc pentru încăpățânare neinteligentă.

Deși azi e Ziua Limbii Române, aș mai adăuga că din păcate cunoașterea limbii române în afara spațiului românesc are un singur avantaj: îți este mult mai ușor să înveți alte limbi străine, datorită vocabularelor cu aceleași rădăcini. În rest, cu română nu prea faci mare treabă în străinătate. De aceea, pe lângă o campanie de motivare a studierii limbii române, în Moldova trebuie elaborată o strategie națională de creștere în rândul populației, mai ales adulte, a nivelului de cunoaștere a limbilor străine. Acum cele mai cotate sunt engleză, chineza și spaniola.

În Moldova, cetățeanul de rând, mai ales cel din sfera serviciilor, nu e capabil să lege două vorbe cu un străin, utilizează cu dificultate tehnologiile moderne și nu consumă surse de informații în alte limbi decât maternă.

Or anume sacrificiul de timp și bani pentru a cunoaște noi limbi, este o investiție 100% eficientă. Apropo, azi o limbă poate fi învățată și fără mare cheltuieli. Numai site-ul duolingo ce minuni poate face. Ambiție să fie.

Și pentru că sărbătorim azi frumusețea limbii române, vă las un fragment dintr-o poezie a lui Nichita Stănescu, care pe mine mă face să vibrez în fața frumoasei mele limbi materne:

Această Țară de Vis

Când se va sfârsi asfaltul drumului
trupul meu si trupul tau se vor face asfalt
ca sa nu ramâna necalatorita
aceasta tara de vis.

Când vor cadea frunzele pomului,
când se va vesteji iarba câmpului,
pletele mele si pletele tale
se vor asterne pe câmpuri
ca sa nu ramâna înfrigurata
aceasta tara de vis.

Când vor seca izvoarele
si când ploile vor pleca în sus
eu si cu tine ne vom tine de mâna
si vom plânge, vom plânge
ca sa nu ramâna vaduvita de tristete
aceasta tara de vis.

Când vor muri câinii,
când vor pieri caii,
când iepurii vor fi mâncati
de gura mortii,
când ciorile negre
si pescarusii albi
vor fi mistuiti în gusa aerului,
eu si cu tine vom fi
câine si cal
iepure si cioara,
dar mai ales vom fi
pescarusul cel alb
ca sa nu ramâna
fara diadema de carne vie
aceasta tara de vis.