fasolePeste cimitirul din sat adie un vânt ușor. În jur, spicele coapte plesnesc de auriul și povara roadei. Boabele se lasă grele și încovoiate ca niște plete de fată mare.

-A rămas roada pe câmp. Nu a mai apucat nepotu-miu să-l secere. I-a venit documentul și a fost bun plecat. Nici nu s-a uitat în urmă. A vândut tot: și cățel, și purcel, tot laolaltă. A rămas pământul de izbeliște. Cine să-l grijească dacă s-au împrăștiat toți ca potârnichile prin lume?

Bătrânul își șterge sudoarea frunții cu dosul palmei. O palmă bătută și brăzdadă de negurile vremii. Are aproape 83 de ani. Se ține încă bine.

Clopotele bisericii încep să dangăne agitate.

-Iaca, au mai adus unul în sicriu.

Mă vede pusă în încurcătură și explică fără să se lase rugat.

-Un băietan de vreo douăzeci și ceva de ani. L-au găsit mort, la Moscova.

Se lasă liniște. O liniște ca cea de pe lângă mormintele din preajmă. Văntul continuă să-și facă treaba. Amestecă după bunul plac capetele spicelor răscoapte, le agită, le scutură nemilos.

De sub genele scurtate și arse de vremi răsar în colțurile ochilor lacrimi amare. Întoarce capul. Nu vrea omul să-l văd dărâmat. Lacrimile însă nu-l ascultă. Se rostogolesc neascultătoare pe obrajii scofâlciți precum niște boabe în coș.

-Era băitan bun. Avea și-o fată dintr-un sat de după deal. Voia să se însoare la toamnă. Cică trimisese cu vreo două săptămâni bani maică-si pentru vin la nuntă. N-a mai apucat să guste din el sireacu. Or gusta alții de la îngropăciunea lui.

Simt un gust amar în gură. Un gust care coboară încet și apăsat pe esofag în jos. Chiar spre locul unde se spune că s-ar afla sufletul. În piept. Simt cum mi se mărește pulsul de la durerea care mă copleșește.

-Și nu e primul, continuă moșul cu glasul stins.

Mângăie gânditor spicele cu palma. Le atinge ca pe ceva sfânt. Oftează greu. Atât de greu încât îi aud șuieratul din coșul pieptului. Și sufletul lui suferă.

Se aud plânsete în depărtare. Din ce în ce mai tare. Din ce în ce mai tânguitoare. De printre casele pitulite pe marginea unei fâșii subțiri de ape apare convoiul funerar. Satul arată parcă mai bătrân și mai înfundat în tristețea lui. Sinistră priveliște.

*

cu pantalonii rupti in fundE o povestea adevărată. O poveste de 27 august. Povestea independenței noastre cea de toate zilele… După 24 de ani de joacă de-a independența, R. Moldova pare mai fără speranțe ca niciodată. Leul se prăbușește. Rubla abia de se târăște. Dolarul crește. Euro se întărește. Lumea fuge peste hotare unde vede cu ochii. Nici gând să mai revină. Miliardul rămâne îngropat prin off-shor-uri. Televiziunile rusești fac legea în audiovizual, hoții se plimbă în mașini sfidător de luxoase, trăiesc în case de milioane și guvernează liniștiți. Vorba vine, guvernează.

Ne vor spune și în acest an că suntem cei mai destepți, frumoși și puși pe creștere economică. Ce mai, o adevărată Elveție a Estului. Elveție care își închide băncile! Ar fi comic, dacă n-ar fi tragic…

Și tot tăcem. Tăcem ca muții. Tăcem pentru că la altceva nu ne pricepem. Misiunea noastră este cea de cal de bătaie. Mai bine zis de gloabă. O gloabă înglobată în nevoi.

E simplu. Din 90 încoace nu am știut nici cine suntem și nici ce vrem. Nici cine ne sunt prietenii și nici cine ne sunt dușmanii. Noi suntem… „republica fără dușmani”, doar cu prieteni. Cu toți suntem prieteni!

O turmă suntem. Una confuză, speriată și… behăitoare. Stăm pe la colțuri și ne tot tânguim bocind singuratici „la un colț de masă”. Bocetul a ajuns caracteristica noastră națională. A căpătat proporții îngrijorătoare. Și tot răbdăm. Răbdăm, pentru că așa am fost învățați. Răbdăm, pentru că… așa se cuvine.

Și stăm cuminți și așteptăm. Cu mințile confuze și „blurate” stăm. Prostiți și amăgiți ne complacem în umilința și sărăcia zilelor noastre. În schimb, măcar independență avem! Ce mai contează ocupația rusească, ce mai contează miliardul, ce mai contează că am rămas un pumn de oameni, ce mai contează sărăcia lucie și salariile mizere când ai… inDEPENDENȚĂ! 24 de ani de independență față de UE, dar niciodată de independență față de Rusia și CSI.

Asta ne-a adus aici, la capăt de drum. Mergem spre cimitir?