De vreo două luni mi-a venit în cap să scot rusismele din vorba uzuală. În limbajul profesional demult am făcut-o, dar o mare parte a vocabularului meu a rămas infectă din cauza comodității pe care o simțeam în discuțiile cu cei apropiați.

Dar ca să fiu mai corect, a trebuit să scot și englezismele, care timp de câțiva ani complet mi-au furat unele cuvinte și expresii din limba română. Astfel, îmi vine foarte greu să discut cu părinții despre “job-ul” meu. Fiindcă la fiecare al cincilea cuvânt ei se uită straniu la mine de nedumerire:

– Săptămâna asta am mai multe “task-uri” cu “deadline-uri” ireale. După ce am identificat “target audience-ul”…a fost complicat de lansat campania, din cauza acelui “bottleneck”. ș.a.m.d.

mai mult emotii-limba-romanaDupă ce am început să elimin cuvintele străine din vorbă, a apărut nevoia să fac pauze și să scriu cu dexonline deschis. Însă doar după câteva săptămâni, îmi pare mie sau întradevăr frazele mele au devenit mai lungi și cursive, fără întreruperi pentru o abreviere engleză sau sinonim rusesc. Mai am foarte mult de lucru, nu știu toate mijloacele, dar știu destinația. Și dacă e să mă gândesc mai bine, o mică sămânță în acest sens a fost sădită încă mulți ani în urmă, odată cu acest blog, când după primul an am realizat că vreau să scriu cu diacritice, fără înjurături și gramatical corect.

Uneori, fără a folosi diacriticele expresiile pot deveni foarte caraghioase și în loc de “Pentru puțin”, se primește “Pentru Putin”.


Fără rusisme și englezisme sigur avem parte de multe lapsusuri în convorbiri și pentru asta ar fi bine să citim cât mai multă literatură română sau tradusă în limba română.

Eu sper că într-o zi nu va mai fi nevoie de ziua Limbii Române, fiindcă ea simplu va fi folosită corect pretutindeni în Moldova.

~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~