Sursa: TudorCojocariu.eu

Unirea actualelor state România și Republica Moldova trebuie să aibă loc. Iar atunci când se va întâmpla fericitul eveniment, e bine să se întâmple odată pentru totdeauna. Acesta este un fapt care ar trebui să fie conștientizat de minimum 67% din populația României și de minimum 67% din populația RM. Ar trebui, dar nu este. Și ar mai trebui ca orice om rezonabil să conștientizeze că actualele metode utilizate de liderii manifestanților unioniști sunt mai degrabă dăunătoare, decât utile acestei cauze comune și nobile.

Eforturile manifestanților, care își sacrifică timpul, energia și alte resurse pentru a promova o cauză absolut legitimă, cea a Unirii a două state majoritar românești, sunt demne de admirația oricui. Nimeni nu poate contesta sacrificiul lor, care, în orice circumstanțe merită să fie salutate. Asta pentru că nu fiecare dintre noi alege să iasă în stradă, pe soare sau pe ploaie, pentru a ne susține cauza, în loc să ne vedem de treburile noastre rutinare. Cu atât mai mult, nu fiecare dintre noi, doar câteva sute bune, aleg să parcurgă o distanță de 100 km până la granița enervantă de pe Prut și dincolo de aceasta. Că este întotdeauna plăcut să te întâlnești cu cei care-ți împărtășesc opiniile, că unii manifestanți ies în stradă mai degrabă de dragul divertismentului și al senzațiilor tari, că nu sunt reprezentativi demografic, este adevărat. Dar efortul lor rămâne unul considerabil. Tocmai de aceea, reacțiile xenofobe și pline de ură ale putiniștilor de la Chișinău, care operează cu falsuri, în tentativa de a argumenta tot felul de minciuni grosolane despre identitatea noastră națională, despre dușmanii și prietenii națiunii noastre, mi se par inacceptabile. Mai mult, caracterul instigator la ură al acestor afirmații ar trebui să intre în atenția Consiliului Antidiscriminare și să li se dea amenzi și pedepse pe măsură.

Și tocmai pentru că manifestanții unioniști se poziționează împotriva unor minciuni staliniste, mi se pare cinic și ipocrit că aceștia le permit liderilor lor să facă uz de minciuni pentru promovarea unor aspirații de interes național. De exemplu, aceștia afirmă că, în acest moment, peste 50% dintre cetățenii moldoveni și-ar dori Unirea, iar Referendumul nu se organizează doar pentru că instituțiile statului ar fi nefuncționale. Frumos ar fi să existe atâția unioniști între Prut și Nistru, doar că singurul partid unionist în mod programatic n-a prea trecut de 1% în ultima vreme. Că unioniști se regăsesc printre membrii și votanții partidelor ajunse în Parlament, e altceva. Dar acele partide au fost votate nu pentru că ar fi fost unioniste, ci pentru că au reușit să le proiecteze cetățenilor un viitor mai bun, eventual european. Chiar dacă într-un mod cinic și ipocrit.

Pe urmă, de ce cred liderii manifestanților că statul RM, așa cum este el, acaparat de bandiți la costum, n-ar putea organiza un Referendum pentru Unire, dacă doar în jumătate de an a organizat alegeri parlamentare și locale recunoscute de către toată lumea, inclusiv de România? Că noi, unioniștii am eșua lamentabil la un eventual Referendum este altceva, dar asta n-ar trebui să ne mire, dacă tot ce contrapunem noi celor 203 ani de deznaționalizare instituționalizată (cu scurte și fericite întreruperi) sunt niște manifestații publice și niște puseuri propagandistice ale liderilor acestor manifestații.

Dar de ce să minți? De ce să le dai tuturor, iar și iar, motive să creadă că, așa cum sovieticii le-au spălat creierele predecesorilor tăi înainte de 1989, așa ți se spală și ție azi creierii de către cine mai știe cine? De ce nu alegi să te ridici deasupra propagandei și să generezi soluții, solidaritate și viziune, care ar fi îmbrățișate de cele 67% din populația de care tu, ca promotor al unui ideal, ai nevoie pentru a-ți realiza aspirația? În schimb, tu, ca lider, alegi să te războiești în falsuri cu putiniștii cu cea mai bună școală în ale propagandei. Iar prin asta, le transmiți celor care ies în stradă, pe soare și ploaie, că nu dai doi bani pe ei. Sau, dai fix atâția bani cât să-ți ajungă să dai mesaje dăunătoare, sau să formulezi cerințe absurde, așa cum a fost cea a înființării unei comisii prezidențiale pentru estimarea beneficiilor Unirii. Adică, după ce reclami necesitatea de principiu, morală și legitimă de a reveni la situația de dinaintea ocupației din 1940, acum ceri ca alesul cetățenilor români, care oricum își doresc Unirea în proporție de cca 70%, să declare că vrea să se unească, eventual să anexeze un alt stat suveran și independent. Așa ceva pur și simplu nu se face dacă ai intențiile nobile pe care le clamezi. Instituția președinției nu ar trebui să fie amestecată într-o chestiune în care trebuie să decidă poporul și numai poporul. Iar aici, după cum spuneam, lucrurile sunt clare.

Dacă intențiile liderilor ar fi fost cele proclamate, atunci aceștia și-ar fi concentrat eforturile pe creșterea numărului unioniștilor din stânga Prutului, cel puțin până la un nivel similar celui din dreapta acestuia. Abia după aceea vine momentul oportun pentru accesarea instituțiilor celor 2 state, pentru a organiza cele 2 Referendumuri, condiții esențiale pentru modificarea granițelor, respectiv pentru înfăptuirea Unirii. Dar dacă singurul tău scop este să arăți tuturor că România, chipurile, vrea să anexeze cu forța un stat a cărui populație majoritară nu vrea Unirea; sau dacă îți propui să menții într-o stare de iluzie permanentă mii, poate sute de mii de unioniști din stânga Prutului, atunci sigur, mitingurile gălăgioase, marșurile „lui Ștefan”, lozincile patetice și declarațiile demagogice rămân cea mai bună soluție.