capul lui motoc vremNe-au furat, ne-au prostit, ne-au confiscat. Mai întâi ne-au furat speranțele. Apoi miliardul. La-nceput ne-au aburit cu vise și promisiuni deșarte. După care ne-au prostit și ne-au uns ochii cu arestări fabricate. În cele din urmă, ne-au confiscat dreptul de a mai spera. Zadarnic așteptați să iasă devărul la iveală. Parole, parole, parole, vorba cântecului. Adică vorbe, vorbe, vorbe și nimic mai mult. Și-au permis nepermis de multe. Ne duc de nas ca pe niște tontălăi. Ne prostesc și ne umilesc ca pe niște lepădați. Într-un fel, ne-au trimis deja în… vacanță.

Despre ei este vorba, despre „aleșii” poporului. Despre cei care fură ca-n codru și ne jupoaie ca pe vite. Nu zece, nu o sută, ci mii de piei scot de pe noi.

Politicienii noștri nu sunt vaccinați împotriva mârlăniei. Nu sunt imunizați nici împotriva prostiei. Coroborate, cele două nasc monștri. Monștrii națiunii. Hidoși la suflet, transfigurați la chip de-atâta lăcomie, perfizi, afoni, vicleni și prefăcuți ne calcă în picioare și fac deasupra capetelor noastre jocuri de neconceput. Iar noi tăcem. Tăcem tăcuți în tăcerea noastră. Tăcem și ne imunizăm contra bădărăniei lor. Dăm alehamite din mână, băgăm capul între umeri și oftăm. Oftăm de-atâta ofticat. Oftăm de-atâta chin și jăcmăneală. Dar ei n-aud. Sau fac a nu ne auzi.

Până-ntr-o zi. Când, revoltați, din toate baierele o să strigăm: Destul, băieți! Destul băgat-ați mâna până mai sus de coate. E timpul să dați explicații! E timpul să faceți ordine la BEM și în tot sistemul bancar! E timpul să aduceți banii înapoi! E timpul să întoarceți aeroportul! E timpul să dați odată și odată socoteală! E timpul să intrați la pușcărie!

Destul! Vrem nume și pedepse.

Capul lui Moțoc vrem!