Sursa: TudorCojocariu.eu

Am devenit un votant pretențios. Din 2005, când am votat pentru prima dată, s-au schimbat foarte multe lucruri. Atunci aveam o singură variantă, iar peisajul politic se împărțea în 2 tabere: noi, românii proeuropeni și ei, sovieticii antieuropeni de toate etniile. De aceea, dar și datorită vârstei, nici nu aveam cum să am pretenții de la clasa politică. Asta aveam în buletinul de vot, asta votam. Simțeam că votul meu va schimba tot și-i va înlătura pe comuniști de la putere. În naivitatea mea, nu concepeam ca lucrurile să meargă într-o altă direcție decât cea trasată de votul meu. Și totuși, puterea din 2001 a continuat să profaneze statul până în 2009 și, chiar și până astăzi, după cooptarea lor la putere la începutul anului.

Atunci, în 2005 chiar voiam să votez. Astăzi, când există mai multe alternative, ale căror defecte și slăbiciuni sunt la vedere, dorința de a vota se destramă. Astăzi, a vota doar conform dorinței este un lux, pe care foarte puțini și-l permit. Poate doar naivii sau fanaticii. Astăzi, votul celor mai mulți dintre noi se bazează, chiar dacă nu realizăm întotdeauna, pe cu totul alte tipuri de motivații.

Putem alege doar din ceea ce ni se oferă. Fiecare scrutin electoral vine cu o singură listă de candidați, respectiv cu o singură listă de partide care girează niște consilieri municipali. De aceea, a aștepta primari pe cai albi și consilieri imaculați, nu este o soluție care ar putea duce undeva. Fiecare dintre noi poate pune ștampila doar pe cei înscriși pe buletinele de vot. Prin urmare, orice divagații pe marginea unei presupuse perfecțiuni a vreunuia dintre candidați sunt inutile și denotă fie ipocrizie, fie fanatism. În altă ordine de idei, din ce în ce mai mulți oameni rezonabili afirmă că îl vor vota pe Dorin Chirtoacă și echipa de consilieri a PPEM. Aceasta parte cea mai rațională și echilibrată decizie reieșind din ceea ce oferă acest prim tur. Dar raționalitatea deciziei nu are neapărat legătură cu dorința de a-i acorda neapărat cuiva votul. Motivul este ușor de intuit și ține de certitudinea că vom fi oricum dezamăgiți. Dar mai bine, totuși, dezamăgiți, decât violați de oamenii corupți ai lui V.V. Putin. În plus, examinând profilul, potențialul și realizările acestor opțiuni, ne dăm seama că societatea noastră nu poate furniza astăzi ceva mai bun. Asta nu înseamnă că nu există oameni mai buni, ci doar că nimeni altcineva n-ar fi putut dobândi o asemenea reprezentativitate, deci șanse, pe care le au astăzi Dorin Chirtoacă și echipa lui Oazu Nantoi.

Contextul politic. Din punct de vedere politic, partidele de la guvernare sunt compromise prin faptul că girează un guvern condus de un premier fără integritate și care a fost cocoțat în funcție cu ajutorul voturilor comuniștilor. Dar și prin alte isprave, demul cunoscute. O deducție logică elementară ne face să vedem că, dacă ar avea posibilitatea, atunci PLDM, PD și PCRM ar institui o coaliție similară în Consiliul Municipal. Mai mult, așa cum s-au aliat moldovenii proeuropeni cu mancurții antieuropeni de la PCRM, așa ar putea fi cooptați în coaliția locală și socialiștii. Afirm asta întrucât inventarea și livrarea unor pretexte, chiar dacă rareori reușite, este specialitatea partidelor politice moldovenești. Nu avem nici o garanție, așadar, că cele 4 partide nu se vor coaliza local ”de dragul localităților”. Și nu mă refer doar la Chișinău. Mai ales că modificarea arcului puterii a fost admisă de toți liderii politici actuali.

Contextul geopolitic. În mod cu totul greșit, există un curent de opinie publică ce opune capacitatea de administrare a treburilor publice cu orientarea geopolitică a formațiunilor politice și chiar a candidaților. În realitate, aceste 2 caracteristici nu sunt antagonice, ci merg mână în mână. Tocmai de aceea, Chișinăul, care este condus de un primar proeuropean a reușit să atragă aproape un miliard de euro investiții, iar Bălțiul, de exemplu, condus de un antieuropean, chiar dacă a beneficiat de aceleași oportunități, a reușit doar să primească niște troleibuze noi din bani europeni. Și alea prin eforturile guvernului preuropean în frunte cu Iurie Leancă. A ignora aceste argumente, dar și multe altele, ar însemna să ignorăm potențialul consiliilor locale/municipale și a primarilor. Iar drept argument ne servește tot Bălțiul, dar și Taraclia, unde autoritățile locale antieuropene, prin inițiative neconstituționale și separatiste se tot chinuie să dinamiteze dezvoltarea și așa precară a întregii republici.

Ținând cont de cele expuse mai sus, dar și de necesitatea unei analize mai profunde a opțiunilor concrete pe care le avem, cred că pe 14, dar mai ales pe 28 iunie, avem responsabilitatea de a vota astfel încât pe 29 iunie dimineața, dorința noastră de a emigra, sau de a nu ne mai întoarce în RM să nu primească un nou imbold.