Ipocrizia expulzatului George SimionLa ora la care scriu acest articol, marșul de comemorare a 203 ani de la anexarea Basarabiei (Estul Moldovei) de către Imperiul Țarist încă nu a început. Văd surse care titrează că cei care se deplasează din raioane spre Chișinău sunt opriți de poliție. ”Miliție” îi zic unele ziare, citând ”surse”, dar fără a pune la dispoziția cititorilor dovezi media, atât de accesibile astăzi oricui vrea să le obțină. Asta dacă ele, bineînțeles, există. Sursele citate provin din sânul organizatorilor acțiunii de comemorare, care, iată, s-a transformat în tot felul de alte chestii, inclusiv în protest împotriva guvernării și într-un marș care va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale (!). O fi miting, de fapt, nu știu.

Acest protest ar trebui, dacă totul decurge conform planului unora dintre organizatori, să se asimileze în opinia publicului cu celelalte proteste organizate de ceilalți cetățeni revoltați, adică de la Platforma Demnitate și Adevăr. Diferența este că la acțiunea de astăzi se va cere Unirea necondiționată, iar la celelalte se va cere, precum s-a mai cerut, eradicarea corupției. Prin urmare, publicul larg ar trebui ca, după câteva acțiuni masive organizate și de unii și de ceilalți, să-i asimileze pe cei care vor să modifice granițele a 2 state cu cei care cer reformarea internă a unui singur stat. Diferența dintre cele 2 deziderate este, după cum bine se vede, ca de la cer la pământ. Este o diferență care se înscrie exact în dezbaterea mai largă a celor 2 scenarii de evoluție pentru Republica Moldova: 1. Reformarea, europenizarea, aderarea la UE, apoi Unirea cu România; sau 2. Unirea cu România, după care fie ce o fi, căci oricum ”suntem singuri pe pământ, nu ne interesează ce cred alte state europene și oricum n-avem nevoie de nimeni”.

Ambele acțiuni sunt, fără îndoială, absolut legitime, iar împiedicarea lor prin acțiuni represive care atentează la libertățile fundamentale, ar fi regretabilă. Aceasta este premisa de la care pornim din punct de vedere al legitimității și legalității. Iar cei care nu sunt de acord, pot foarte bine să se ia de mânuță cu Putin sau cu Iliescu. Discuția, însă, trebuie purtată și în jurul celorlalte 2 dimensiuni, respectiv a oportunității și a metodelor folosite.

Așadar, să încerci să creezi impresia că toți românofonii din RM își doresc Unirea, fie că se autoidentifică etnic drept români sau moldoveni, este, în mod cert, inoportun. Să deturnezi mesajul de interes național al luptei împotriva corupției este tot inoportun. Să generezi paranoia în societate, ignorând aspirațiile celorlalte categorii de concetățeni (indiferent de etnia, confesiunea sau viziunile lor geopolitice), când ai pe teritoriul tău trupe rusești, enclave antieuropene și marginale precum Găgăuzia, Bălți sau Taraclia, fără să ai spatele asigurat, nu este oportun. Să generezi mai multor mii de oameni de bună credință așteptări imense și, evident, nerealiste, știind că în curând îi vei lăsa baltă precum i-a mai lăsat odată un bărbos cu portavoce și apucături de dictator, este cu atât mai puțin oportun. Prin urmare, forma pe care a luat-o astăzi segmentul cel mai vocal al mișcării unioniste, este una inoportună și chiar nefericită.

Mai mult, liderii acestei mișcări, în frunte cu proaspătul expulzat George Simion, și-au făcut un obicei din a folosi cele mai odioase metode pentru a-și promova mesajele învățate pe de rost cine știe pe unde. Apogeul metodelor se vede chiar zilele astea, când acești propagandiști demni de adjuncții lui Stalin încearcă să folosească o decizie a unor instituții dezorientate pentru a se autovictimiza și a înjura cele 2 state românești, pe care, chipurile, vor să le unească. Pe primul pentru că s-ar supune FSB-ului rusesc, iar pe al doilea, pentru că nu sare cu pumnii la coastele primului (așa cum a sărit și expulzatul nostru de azi, însoțit de 3 hlandani, cu pumnii la coastele unui student din RM, care s-a opus spălării violente pe creier a ”șefilor pe unioniști”).

Îmi amintesc bine de aprilie 2009, când organizam la București, alături de alți studenți din generația mea, dar și de George Simion, un protest anticomunist de solidaritate cu protestatarii de la Chișinău. Atunci, ca și acum, acesta face uz de aceleași metode perverse pentru a revolta și exalta mulțimea. Atunci striga, mințind, de pe scenă, că tancurile rusești au intrat în Chișinău și calcă manifestanții cu șenilele, iar astăzi o face pe victima ”structurilor kaghebiste de la Chișinău”, care i-au încălcat drepturile, expulzându-l pentru că, acesta, cetățean străin, milita pentru modificarea granițelor statului care, îl găzduia temporar. Jalnic spectacol.

Totuși, acțiunile lui Simion sunt un fapt, precum un fapt este și existența statului Republica Moldova, așa cum este el: corupt, cu instituții slabe, cu o populație dezinformată și rusificată. Dar asta nu înseamnă că-i poți contesta legitimitatea, organiza mișcări de stradă, iar apoi să te miri că ai fost expulzat frumos peste granițele acestuia. Era evident că vei fi expulzat. Să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă, de exemplu, un german organiza în Austria un marș pentru unificarea celor 2 state; un francez făcea același lucru în Belgia, sau un portughez în Spania. Rezultatul ar fi fost același: expulzarea. Să nu dăm, așadar, vina pe ”non-europenismul” autorităților de la Chișinău doar pentru această expulzare. Poate pentru corupție, lipsă de viziune, apucături autoritare. Dar nu pentru această tristă expulzare.

Dacă ar fi sinceri până la capăt, reprezentanții Acțiunii 2012 ar recunoaște că s-au gândit, măcar o dată, să le dea o bere celor care au avut proasta inspirație de a-l expulza pe Simion. Inclusiv Simion. Asta pentru că, un singur gest stupid a unor instituții a făcut mai mult pentru potențialul marșului decât eforturile de săptămâni ale organizatorilor acestuia. În plus, este absolut evident că expulzarea lui Simion a fost o veste multa-șteptată de Simion însuși. Acesta știa bine că va fi expulzat la un moment dat, după ce s-a mutat cu mare tam-tam la Chișinău la începutul anului. Doar că nu știa când. Și iată că a venit momentul: cu câteva zile înainte de marș, oferindu-le organizatorilor din teren, adică Tinerilor Moldovei (preponderent cetățeni moldoveni care nu pot fi expulzați din propriul stat), timp suficient pentru mobilizarea a mult mai mulți oameni pe spatele proaspetei victime, devenite simbol a rezistenței împotriva ”regimului stalinist” de la Chișinău. Doar că toată lumea, inclusiv cei care l-au expulzat, știau bine că nu Simion (singurul originar din România din fruntea conducerii mișcării din RM) era actorul-cheie în aducerea oamenilor la marș, ci organizația locală cu numele de scenă Tinerii Moldovei și cu forma juridică AO Spirit Românesc. Într-adevăr, mai puțin ”catchy” pentru populația pruto-nistreană această din urmă denumire, tocmai de aceea rebrand-uirea Acțiunii 2012/Spirit Românesc în Tinerii Moldovei a fost o idee bună.

Prin urmare, motivul expulzării invocat de coechipierii lui Simion, precum că instituțiile statului s-ar teme de aportul acestuia în organizarea marșului, este unul absurd. Aceasta a fost doar o tactică de a-și da importanță și de a provoca revolta publicului larg. Mai mult, aceleași instituții, prin zgândărirea unioniștilor de bună-credință cu această expulzare, cu presupuse hărțuiri ale participanților din raioane și nu numai, contribuie decisiv la creșterea impactului și a vizibilității Acțiunii 2012. Toată lumea știe că nu mai suntem în 1955, când asemenea acțiuni generau frică. Astăzi, acestea generează participare și revoltă, ceea ce este absolut normal, dar și previzibil.

Tocmai de aceea, trebui să ne întrebăm de ce le-ar fi făcut autoritățile moldovene un ditamai cadoul celor de la Acțiunea 2012, de care, chipurile, protejează statalitatea RM? Oricare ar fi răspunsul, cert este că cele 2 tabere se merită reciproc: una, pentru că încă mai are substructuri care răspund ordinelor altui stat condus de un neofascist; iar cealaltă, pentru că folosește minciuna și propaganda stalinistă pentru crearea unor așteptări utopice unor unioniști altfel sinceri și bine-intenționați.

Sursa: TudorCojocariu.eu