FUMN-Tudor CojocariuAm participat recent la dezbaterea publică a Fundației Universitare a Mării Negre, ”Contra-maidan la Chișinău”. Cei mai mulți dintre vorbitori au pornit de la ideea că noua construcție politică numită Alianța Pentru Moldova Europeană (APME), formată oficial din PLDM și PD nu va putea funcționa fără suportul PCRM. Baza pentru această judecată o reprezintă demonstrația pe care aceste 3 partide ne-au făcut-o odată cu alegerea conducerii Parlamentului și a structurilor acestuia. Aprecierea este cu atât mai îndreptățită, cu cât pe parcursul celor 7 săptămâni, formula 2+PCRM a dat deja roade, în timp ce mult-așteptata AIE3 n-a produs nimic. Este rezonabil să apreciem lucrurile în acest fel, având în vedere că dincolo de isteria publică provocată de caracterul obscur al negocierilor, contează rezultatele. Iar rezultatele de acum nu sunt prea optimiste. Sau cel puțin nu la fel de optimiste precum ar fi fost formarea AIE3 împreună cu PL.

Pornind de la acest peisaj puțin optimist, dar și ținând cont de sprijinul imens acordat de către Romania, adresarea întrebării din titlu, este absolut legitimă. Răspunsul, însă, nu este foarte clar. Nu va fi clar nici atunci când vom avea un guvern votat de o majoritate, dar susținut politic de o minoritate. Sau atunci când, dacă-și vor respecta promisiunea din săptămâna 1, cei 55 de parlamentari proeuropeni vor forma AIE3. Această, să-i zicem, colaborare dintre PLDM, PD și PCRM marchează, însă, o declarație de intenție a primelor 2 partide, dar și o dovadă de ignorare a aspirațiilor propriului lor electorat. Or propriul lor electorat i-a mandatat să accelereze procesul de integrare europeană, evident, fără comuniștii antieuropeni. La fel și electoratul PL, de altfel, care are și el o parte din vină, alături de celelalte 2 formațiuni.

Citiți continuarea pe blogul TudorCojocariu.eu