Scuzele sunt subestimate. Faci o prostie, îți ceri scuze și toți sunt fericiți. Ortodoxia asta ne învață. Însă cum se zice despre moldoveni, trufia și semeția sunt muma și sora lor, scuzele sunt mereu așteptate, până este deja prea târziu.

Mai dramatic decât știrea Pro TV-ului sunt reacțiile care au urmat după asta. Bunăoară, postarea Lorenei Bogza este plină de ipocrizie și negare. Ultimul refugiu când nu îți înțelegi greșeala este să arăți cu degetul la alte televiziuni și politica lor editorială. Care este cu totul alt subiect, la fel de tragic.

***

Să vorbim despre drame.

***

Profesoara de la Ungheni avea o mica dramă. Un fost iubit frustrat, fără bun-simț, pentru care DEX-ul ne oferă o serie de adjective: abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, parșiv, scârnav și lista poate continua, plasează din răzbunare un video pe site-uri publice. Drama este mică. La nivel de un cerc restrâns, care, cu puțin efort, poate fi depășită.

Televiziunea cu renume, PRO TV, din criză de inspirație, rea-intenție sau lipsă de profesionalism, face știre din asta. Pentru că nu este destul, colegii și mama fetei apar în reportaj. Sunt suprinsă că nu a fost un sincron și de la vreun elev.

Dintr-o dramă care poate fi depășită, avem o întreagă tragedie. Psihologii pot să ne povestească ce se întâmplă cu oamenii care au fost expuși în asemenea hal în public. Mama fetei trebuie să treacă peste rușine, iar femeia probabil încă nu conștientizează ce se întâmplă.

Or, pentru un profesor să fii expus așa public înseamnă sfârșitul carierei. Țara noastră nu este atât de mare pentru a începe viața de la capăt în alt orășel. Dacă pentru jurnaliști un asemenea video poate însemna chiar un salt în carieră sau un nou statut social, pentru un profesor înseamnă sfârșitul carierei.

***

Drama PRO TV-ului. PRO TV, care are respectul tuturor pentru că au reflectat corect campania electorală, au și ura tuturor pentru felul cum abordează unele subiecte sociale și mai ales atitudinea față de victime. Sunt bine-cunoscute reportajele cu close-up-uri cu lacrimi mari rostogolindu-se pe obrajii copiilor, cu fețele neacoperite ale victimelor(fie sunt copii, fie sunt maturi), cu mame care se frâng în fața noastră de durere peste sicriile copiilor, cu urme de sânge pe șosele și cu muzică dramatică. Deseori aceste reportaje trezesc doar un șir de emoții negative, dar niciodată nu explică ce trebuie de făcut pentru a evita tragediile, pentru că asta e unul din rolurile jurnalistului. De a educa.

PRO TV uită ce înseamnă interes public și demnitate umană. Mai mult ca atât, și-au permis să modifice textul întregii știri. Neașteptată a fost și reacția că de fapt este o știre educativă: fetelor, nu vă lăsați filmate! Eu nu mai pot comenta la acest subiect, totul este oarecum clar.

***

Drama organizațiilor de mass-media. Am căutat reacții. Ele nu sunt. Înțeleg că lucrul se termină la 18:00 și în weekend nu se lucrează, însă nu atunci când este de lucru. Probabil tot ele poartă și o mică vină pentru situația deplorabilă în care se află mass-media, atât la capitolul proprietari, cât și conținut.

***

Drama mass-mediei moldovenești. Fără secole de experiență în a scrie, ne-am trezit că trebuie să facem jurnalism. Dincolo de faptul că trebuia să ne învățăm să scriem, apoi să scriem știri, trebuia să înțelegem ce înseamnă interes public, politici editoriale, responsabilitate socială, iar în plus, un lucru absolut ignorat, cum să administrăm o instituție media, astfel încât să fie autosuficientă financiar și, respectiv, independentă editorial.

Prețul pentru lipsa de tradiție istorică și pentru lipsa de studii de calitate a jurnaliștilor (voi știți jurnaliști cu licență sau masterate serioase?), este că televiziunile care încearcă să facă știri nesenzaționale au de fapt indicații clare despre ce se poate de vorbit în subiectele politice și ce nu, iar cei care mai încearcă să păstreze independența alunecă în depravare morală absolută.

***

Drama jurnaliștilor adevărați. Doar Alina Radu a vorbit cu victima. Să vadă ce mai face, nu să îi bage microfonul în față. Jurnalismul responsabil și de calitate este nepopular într-o lume superficială.

***

Drama femeilor. Există câteva momente discutate în aceste zile. Primul, că o femeie care apare în asemenea ipostaze, va fi mult mai judecată decât un bărbat. Al doilea, că o redacție plină de femei, nu înțelege ce înseamnă empatie și face o asemenea greșeală. Trei, că revenirea socială va fi cu mult mai dificilă.

***

Drama societății. Există o serie smartăși care vor comenta că este o problemă neînsemnată: suntem o țară mică, cu oameni mici, cu discuții mici. Jurnalismul în general trebuie să fie despre om, nu despre guverne sau probleme teoretizate globale. Ori atunci când se încalcă în picioare demnitatea și onoarea unui om simplu, fără ca asta să se refere în vreun fel la interesul public, mai ales de către o instituție care pretinde a avea principii și standarde, atunci a tace este inacceptabil. Ziarele bune occidentale au știri și features despre oameni, despre dramele și fericirile lor. Acesta este un subiect bun pentru a reflecta care sunt valorile noastre și el merită a fi discutat, pentru a depăși și a deveni mai buni. Drama societății e din lipsă de empatie. Atât a jurnaliștilor, cât și a societății civile și a oamenilor de rând. Empatia însă se învață.

***

Eu încă mai aștept scuze. Dar nu printr-un status. Ci o declarație de la directorul PRO TV și de la editorii de știri. Cu cât mai repede se întâmplă aceasta, cu atât mai mari șanse sunt pentru a-și reabilita imaginea. Mai sper, organizațiile de media să se trezească și să își îndeplinească rolul. Și tare-tare sper, că vreun avocat bun îi va da în judecată. Desigur, asta înseamnă și mai multă expunere publică pentru acea femeie, însă e pentru o cauză bună – pentru a crea un precedent și de a evita ca rea-intenția și lipsa de profesionalism a jurnaliștilor să rămână nepedepsită.

*Cântecel.