www.tudorcojocariu.eu - banner promo

Prima ședință a Parlamentului a fost marcată de discursuri fade, înțepături, provocări dodoniste, dar și de primele decizii înțelepte ale celor pe care i-am votat la 30 noiembrie.

Pornind de la premisa că i-am votat tocmai pentru ca Alianța pentru Integrare Europeană să continue sub forma AIE 3, deciziile celor 3 partide ne dau primele motive de bucurie. Vlad Filat, Marian Lupu și Mihai Ghimpu au decis să se plaseze în fruntea fracțiunilor parlamentare ale PLDM, PD și PL, lăsând loc pentru perpetuarea Alianței, respectiv a parcursului european al republicii.

Între timp, Iurie Leancă a reiterat poziția PLDM de a-l propune în calitate de premier. A mai rămas ca PD să-l propună pe Igor Corman sau pe Adrian Candu la conducerea Parlamentului. Nici unul dintre cei 3 nu a primit vreo funcție în cadrul fracțiunilor lor parlamentare. O mare problemă rămâne, totuși, cea a șefului statului, care stă ca sabia lui Damocles peste noi. Cu siguranță, anumite soluții au fost convenite în cadrul viitoarei Alianțe. Din păcate, însă, precedentele noastre politice ne-au arătat că orice cuie pot fi scoase oricând dintr-o înțelegere bătută cu 2 ani în urmă.

În plus, tot nu a fost rezolvată problema cea mai importantă a clasei noastre politice, adică schimbarea mecanismelor procesului decizional. Chiar dacă se profilează un rezultat pozitiv al lunii de negocieri ascunse, noi, alegătorii, rămânem spectatorii ținuți departe de procesul decizional. Funcțiile deja au fost partajate, sunt șanse mici ca instituțiile relevante să fie depolitizate, iar ilegalitățile comise de toate guvernările de după Independență să rămână sub preș.

Citiți mai multe pe noul blog de pe aceeași adresă, tudorcojocariu.eu