Lectura programelor electorale reprezintă cumva un act de autoamăgire: o facem deși știm că acestea contează prea puțin în politica partidelor. De ce să o mai facem, în acest caz? Ca să hrănim fantoma alegătorului rațional?

Pe de altă parte, și scrierea lor e și ea un act de amăgire: partidele le scriu deși înțeleg că, invariabil, alegătorii vor decide în privința votului lor în baza unor criterii subiective ce nu prea au legătură cu lucrurile indicate în program.
Ambele amăgiri ar trebui să constituie un puternic factor demotivator pentru exercițiul lecturii platformelor electorale. Acest lucru merită însă făcut fie și din motivul că reprezintă o cale de a vedea ce și cum gîndesc partidele.
Comentariile ce urmează nu reprezintă analize complexe și detaliate ale programelor electorale  ci lecturi foarte subiective la care se adaugă note personale. Punctele pe care le-am evidențiat nu sunt neapărat și punctele cheie din programele electorale, ci lucrurile care m-au interesat pe mine personal și față de care am atitudini clare.

Partidul Democrat din Moldova.
Slogan oficial:”Prosperitate pentru oamenii Moldovei – acum, aici, acasă.”
Slogan alternativ: ”Tehnologii moderne pentru economie, ortodoxie pentru restul și stat minimal deasupra tuturor.
Viziune economică – puțină. Strategia principală – atragerea investițiilor străine. Plus IT. Cum? Crearea unor condiții favorabile pentru business – facilități fiscale, reducerea birocrației. De ce ar fi această strategie diferită de ceea ce fac vecinii – România și Ucraina? De ce ar veni capitalul străin în Moldova cînd are aceleași condiții (plus alte avantaje – piețe mai mari, forță de muncă mai multă, guverne mai flexibile) în regiune sau în alte părți ale globului? Dacă investițiile străine nu vin, există un plan B?
Și cum explicăm alegătorului contradicția că, pe de o parte, ceri investiții străine iar pe de altă parte scoți banii din țară și îi bagi în imobile în Franța și Elveția?Întrebări la care platforma electorală a PDM nu poate să răspundă.
Viziunea socială este mai deagrabă un “bla-bala” despre dublarea pensiei și salariului mediu. (Dacă se mai prăbușește leul, majorarea asta dublă s-ar putea numi indexare). În plus, PDM a condus, prin Valentina Buliga, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Care minister a modificat formula de plăți a îndemnizațiilor pentru copii, lucru ce a stîrnit proteste din partea unor mămici. Cărora Buliga le-a zis să spele pelinci și să nu caute îndemnizații mai mari că oricum nu-s. Tot pe durata ministeriatului Valentinei Buliga politica de acordare a ajutorului social a atins cote ridicole – criteriile de evaluare a sărăciei au fost schimbate așa încît guvernul oferea ajutor social doar familiilor sărace-sărace, iar familia ce deține o bicicletă, un televizor sau un frigider este descalificată. Cam atît despre protecția ”femeii și copilului”.
În domeniul culturii, PDM propune două lucruri. Turism. Și festivaluri tradiționale. Primul ar crea locuri de muncă. Al doilea ar consolida identitatea națională. Sunt destul de sceptic în privința dezvoltării turismului – există probleme enorme în domeniul insfrastructurii. Ele trebuie rezolvate. Nu văd într-un viitor apropiat fluxuri majore de turism ce s-ar îndrepta spre Moldova. Festivalurile sunt bune și ele, doar că domeniul culturii are nevoie nu doar de o muncă de conservare, ci și de una de inovare: cultura contemporană, în toate formele ei, trebuie sprijinită și susținută, ca să nu fie dependentă de surse străine.
Cireașa de pe tortul PDM – un parteneriat stat-Biserică prin care ” Statul se va obliga să sprijine financiar proiectele sociale propuse de Biserică, în special cele care vizează protecţia socială pentru cei vulnerabili” (p.6). Sună bine pe hîrtie – proiecte sociale, protecție pentru cei vulnerabili etc. Am o mare nedumerire: de ce se preferă Biserica, în calitate de partener pentru protecția socială, în detrimentul altui actor care face exact același lucru, prin viziuni şi metode laice – sectorul asociativ. Adică, stau  o puzderie de ONG-uri locale cu mîna întinsă la donatori străini și cer bani pentru programe de îngrijire paliativă, integrare și protecție a persoanelor cu dizabilități, îngrijirea copiilor rămași fără părinți etc. și tu, ca stat. îi ignori și promiți că sprijini în mod strategic, din bugetul public, doar inițiativele Bisericii? Să fie sărmanii de care se îngrijesc ONG-urile mai puțin virtuoși decît sărmanii din grija Bisericii?

Partidul Popular Creștin Democrat.
Slogan oficial: ”Planul Roșca”.
Slogan neoficial: ”Ortodoxie, mai multă ortodoxie, patriotism, stat puternic (dar slab) și Iurie Roșca deasupra tuturor.” Recunosc că am așteptat oarecum nerăbdător programul electoral al PPCD-ului. Mai recunosc că acesta mi se pare, de departe, cea mai ambițioasă platformă politică în aceste alegeri și este probabil unica ce-și propune să ofere o viziune nouă și diferită a politicii, economiei și societății moldovenești. (M-am străduit să urmăresc evoluția lui Iurie Roșca pe perioada ”retragerii” sale  din politica moldovenească. Am văzut că citește – ocupație neobișnuită printre politicienii moldoveni. Lecturile și traducerile lui din Dughin mă lasă rece – deși nu cred că ultimul e ideologul lui Putin la fel cum nu cred că, dincolo de cîteva expresii frumoase – neo-euroasianism, a patra teorie politică – Dughin ar fi construit un sistem filosofic coerent. Ulterior, Iurie Roșca s-a apucat să citească oameni mai apropiați convingerilor mele – pe alde Ha‑Joon Chang, Daniel List – și să vorbească, cel puțin parțial, o limbă ”apropiată” mie – una cu termeni precum neoliberalism, periferie, capitalism. În acest sens Roșca are un merit incontestabil – cel de a deschide politica moldovenească la dezbateri regionale și globale.)
Programul electoral al PPCD reprezintă în mod clar rezultatul lecturilor lui Roșca (am tot respectul pentru ceilalți membri ai partidului, dar în construcția aia numită ”Planul Roșca” ei sunt vizibili doar pe fotografiile de campanie electorală, nu și în text).
Ce a ieșit deci? O cacealma. Răspuns scurt.
Un amestec eclectic, contradictoriu și incoerent de idei ce se contrazic, uneori chiar după virgulă, în cadrul aceleiași fraze. Răspunsul desfășurat. Programul electoral al PPCD sună foarte bine pe unele fragmente scurte, însă ansamblul e o construcție artificială. Semn al unor lecturi nedigerate pînă la capăt. Sau al dorinței lui Iurie Roșca de a avea un text pompos în detrimentul coerenței. Sau al intenției partidului de a construi un mesaj omnibuz ce s-ar adresa tututor, urbi et orbi, și în care fiecare și-ar găsi cîte ceva. De parcă cineva ar fi trecut acest program printr-un program de optimizare SEO așa încît să conțină cuvintele cheie cele mai frecvent căutate, să ajungă motoarele de căutare mai ușor la el etc.
De exemplu, eu aș semna și mi-aș declara susținerea pentru fiecare frază din partea în care Roșca condamnă ”ostilitățile de pe frontul cultural” (războaiele identitare, disputele în privința numelui limbii pag. 9-10), pentru că rezonează excelent cu niște reflecții personale despre războaiele culturale din societatea moldovenească despre care am scris anterior.
Diagnoza, așadar, a fost pusă corect.
Soluția lui Iurie Roșca pentru aceste ostilități este dizolvarea lor într-un construct mai mare ce le depășește, le înglobează și le e superior – ortodoxia (care, zice Roșca, într-un pasaj absurd, ar reprezenta și un fel de matrice primordială pentru alte minorități religioase și chiar pentru atei!). O ortodoxie comună ce s-ar ridica deasupra apartenențelor etnice particulare, cum ar veni.
E o soluție imposibilă. Din cîteva motive. Întîi că naționalismul nu se dizolvă în religie, cu atît mai mult în calitate de componentă inferioară. Tendința generală e inversă – naționalismul tinde să-și subordoneze religia pe care o poate transforma în unul din elementele ce compun națiunea sau chiar se poate lipsi de ea (precum în cazul statului laic francez). Mai mult, religia în genere și ortodoxia în special, poate la fel de bine să fie ciopîrțită și ruptă, la rîndul ei, în bisericuțe etnice. Iurie Roșca ar trebui să cunoască bine acest lucru ca unul dintre artizanii fragmentării Bisericii Ortodoxe din Moldova în biserica ortodoxă de etnie românească (Mitropolia Basarabiei) și biserica ortodoxă de etnie moldovenească, ucraineană, bulgară, găgăuză și rusă (Mitropolia Moldovei). Probabil Iurie Roșca are în minte un fel de biserică ortodoxă după modelul celei catolice – relativ unitară și construită ca fiind deasupra identităților etnice și naționale. Utopie, pentru că ortodoxia funcționează altfel. Ca biserică etnică.
O altă problemă cu această soluție, dacă o luăm în serios, ține de faptul că cei 90 % ortodocși în Moldova la care face referință Roșca reprezintă o unitate doar pe hîrtie și doar în mințile unor conservatori sau funcționari ai Bisericii. În realitate acest grup se constituie din grupuri foarte eterogene – de la cei care înțeleg ortodoxia doar ca un ritual pe care îl respecți doar de dragul tradiției la cei care o trăiesc intens (ca să nu mai vorbesc că nu există un model unic al ortodoxiei și că aceasta e trăită diferit în diverse comunități). Aceste grupuri nu au neapărat interese comune (a se vedea fragmentarea politică și culturală a țării, a se vedea și dificultatea de a traduce influența religioasă în capital politic – cazul partidului lui Valeriu Pasat).
În fine, o ultimă obiecție la ortodoxie ca soluție la probleme etnice – ea vrea să înlocuiască două pretenții de absolut (Națiunea Moldovenească vs Națiunea Românească) cu o altă pretenție de absolut (Ortodoxia), adică să mute războiul cultural de pe un front pe altul ceea ce nu prea pare a fi o soluție viabilă. Adițional, absolutul ortodox se împacă destul de prost, adică deloc, cu trăirea individuală a religiei, cu diversitatea confesională a țării, cu mulțimea de moduri în care etnia, clasa, apartenența culturală se pliază pe religie.
Un fel de  concluzie preliminară: soluția lui Iurie Roșca e să înlocuiască două mocirle (identitare) cu o ditamai mlaștină (metafizică).
În partea economică (cea mai extinsă, are vreo 5 pagini) incoerențele sunt la fel de mari. Pe de o parte, Roșca vorbește despre patriotism economic, solidaritate, subsidiaritate, economie socială de piață – ceea ce s-ar califica ca un fel de intervenționism destul de extins. Și sub care aș semna. Pe de altă parte, pe aceeași pagină și chiar în aceeași frază, Roșca optează pentru… austeritate fiscală. Adică exact opusul. Adică pachetele de ajustare structurală promovate de FMI și Banca Mondială. Adică lucrurile pe care tocmai le ”blestema”  – comerț ”liber”, competiție directă cu corporațiile transnaționale, sacrificarea populațiilor locale de dragul competitivității internaționale, anularea mecanismelor de solidaritate socială… De ce le-a pus împreună? Habar n-am.
Un concept interesant este cel al ”statutului economic special” pe care Moldova ar trebui să-l obțină în dialogul cu marile entități economice. Pe hîrtie sună binișor. Chiar foarte bine. Și cam atît. Pentru că dincolo de hîrtie nu-i clar cum ar putea obține Moldova acest statut. Din cauza ortodoxiei? A ochilor frumoși? A lui Eminescu?
Mai e departe e multă discuție virilă despre stat puternic și organe de forță și mînă de fier. Care ar trebui să împartă justiție și dreptate. Care ar trebui să impună ”absolutul ortodox” și să pedepsească abaterile de la acesta. Bogdaproste, eu lider providențial și tată al națiunii ortodoxe nu vreau.

Partidul Forța Poporului.
Slogan oficial: ”Noi credem în forţa poporului şi în viitorul Moldovei!
Slogan neoficial: ”Nu aveam alte idei așa că am băgat la înaintare lupta împotriva oligarhilor. Știm că-i imposibil, dar sună atît de frumos!
2 pagini de program. Bla-bla – vom instaura ordinea. Cum? Nu știm. Bla-bla, vom lupta împotriva oligarhilor. Cum? Nu știm. Bla-bla, vom ”crea condițiile necesare pentru relansarea economiei”. Cum? Nu știm.
Prea multe ”nu știm”. Prea mult monotemism politic – cred și eu că lupta împotriva oligarhilor e importantă, dar aceasta nu constituie în nici un caz soluția magică de dezvoltare a țării și a societății. E una din multele. Iar Partidul Forța Poporului nu are altele.

Partidul Liberal Democrat din Moldova.
Slogan oficial: ”Înainte spre un viitor european.”
Slogan neoficial: ”Reformă în educație (am început-o deja). Integrare europeană și reformă în justiție (astea pot dura la infinit).
Multe sperietori – ”dușmanii interni și externi, răscruce” – care ar trebui să justifice chemările la ”unitate națională”.
Despre educație – partidul și-a asumat o reformă pe care o implementează. Am criticat reforma în unele din aspectele ei particulare. În general cred că sectorul educației trebuia transformat din temelii. Maia Sandu probabil merită să-și ducă munca la capăt și să adauge, la obsesia pentru ”corectitudine a evaluării” și o obsesie pentru ”egalitatea condițiilor de învățare”. Dar corectitudinea şcolilor va avea un model de corectitudine în Minsiter după ce va fi făcută o anchetă internă în cadrul Ministerului în legătură cu cazul de tristă faimă al autobuzelor.
Stat de drept fără corupție – partidul nu și-a cerut scuze încă pentru capurile în asfalt ale lui Dorin Recean, nici pentru guvernarea la telefon practicată de Vlad Filat. Semn că această parte a programului e mai degrabă de formă. Se spune doar despre cum se va preveni sau chiar elimina mica corupţie a poliţiştilor, medicilor şi pedagogilor. E destul de clar: prin mărirea salariilor şi înăsprirea supravegherii. Dar nu se spune nimic despre cum au de gînd guvernanţii propuşi de PLDM să lupte cu marea corupţie, cu atacurile raider, cu privatizările frauduloase, cu conflictele de interese şi traficul de influenţă, care îşi au originea de cele mai multe ori în guvern şi în parlament, nu doar în şcoli şi spitale. Reformele din domeniul justiţiei are un caracter declarativ, în lipsa unor strategii clare în acest sens (programul este foarte sgîrcit la acest capitol), cu atît mai mult cu cît Ministerul Justiţiei a fost unul din ministerele “deţinute” de PLDM din 2009 încoace.  Neatins de statul de drept rămîne și imperiul exportului de țigări al lui Vlad Filat.
Program economic e aproximativ OK – susținere, subvenții, creditare. Încurajarea businessului mic şi mijlociu. Este totuşi neclar cum se vor “lichida” şi “distruge” monopolurile în economie, în lipsa unei administrări transparente în acest sector (şi mai ales în cel al privatizărilor).

Partidul Liberal Reformator.
Slogan oficial: ”Pentru Moldova, fără oligarhi.”
Slogan neoficial: ”Filat nu ne-a vrut, nici Sturza. Poate se îndură frații Țopa de noi.”
Bla-bla-bla libertarian – reducerea rolului statului, diminuarea administrației centrale, creșterea transparenței.
Reforma marilor sisteme – de educație, justiție, sănătate, protecție socială. Cum? Nu știm. De-a lungul căror linii? Tot nu știm. Am pus cuvîntul ”reformă” peste tot pentru că am auzit de el doar de bine.
Bla-bla despre stimularea ”progresului tehnico-științific”. Cum? Că doar reduci rolul statului, iar cercetarea, în toate țările unde aceasta există, e finanțată masiv de către stat.

Partidul Comunist Reformator din Moldova.
Slogan oficial: ”Împotriva tuturor care au fost la guvernare”.
Slogan neoficial: ”Noi suntem în aceste alegeri în misiune.”
Partidul are un blog cu un singur post. Formațiunea a fost creată pentru a lua voturi de la partidul comuniștilor. Curtea de Apel a decis suspendarea înregistrării partidului, dar Comisia Electorală Centrală a decis să-i păstreze în cursă.
Program economic fantezist – săptămîna de lucru de 4 zile. Bla-bla cu guvern tehnocrat.
Imigranților – întoarcerea în țară și garantarea unor venituri la nivelul celor obținute în străinătate.
Esența programului – ce o să mai facem. Și cum plafonul de promisiuni poate urca oricît de sus, îl ridicăm la infinit. În plan sunt foarte multe ”Ce?” și nici un ”Cum?”.

Mișcarea Populară Antimafie.
Slogan oficial: ”Nici o obligație în afara interesului public!
Slogan neoficial: ”Știm să spunem secrete. Nu avem alt program de guvernare decît antimafie și anti-oligarhie.
Am comentat mai sus monotemismul -îl consider un semn de neseriozitate și populism. Ridicarea unei teme la rangul de soluție supremă a tuturor problemelor mi se pare cel mult un exercițiu de neseriozitate.
Platformă electorală a Mișcării Populare Antimafie: scoatem din joc partidele de dreapta (pentru că ne încurcă). Scoatem din joc partidele de stînga (pentru că ar fi un ”pericol real”  pentru viitorul țării noastre).
Dictatura statului de drept. Cum? Dacă scoți din scenă partidele de dreapta și de stînga, adică pe toate, din fantoma ”dictaturii statului de drept” dispare componentul de stat de drept și rămîne cel de dictatură.
Schimbări radicale în sistemul judecătoresc și înlocuirea judecătorilor. Noile cadre de unde le iei? Și cum le bagi într-un sistem disfuncțional?
Mișcarea compune și un fel de decalog. ”Nu vom fura!” Să admitem. De unde atunci are Sergiu Mocanu avion privat dacă a fost, pe durata activității sale profesionale, doar redactor la un ziar, deputat în parlament și consilier al președintelui?
Strategia de dezvoltare economică? Așteptăm să vină bani europeni.

Partidul Național Liberal.
Slogan oficial: ”În Europa – prin România”.
Slogan neoficial: ”Unirea, răspunsul nostru la orice problemă”.
Citează sondaje, pe Angela Merkel, pe George Friedman, pe Victor Ponta cu scopul de a justifica Unirea.
Program economic? Unirea. (România tot are probleme economice.)
Program de politici sociale? Unirea. (România are probleme majore în domeniul protecției sociale.)
Program de dezvoltare a societății? Unirea.
Șomaj și criză economică? Le soluționăm prin Unire… (Le are și România.)
În general, e un program  electoral cu Unirea ca religie, și cu așteptări milenariste – Marele Eveniment e perceput ca fiind o instaurare a Paradisului pe pămînt (ori cel puțin pe porțiunea dintre Prut și Nistru).

(o variantă a acestei postări a apărut pe PLATZFORMA.MD)

(va urma).