Republica Moldova este prima destinație vizitată de noul Comisar european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn. La doar câteva zile după intrarea în funcție (mandatul actualei Comisii a început la 1 noiembrie), oficialul european vine la Chișinău pentru a transmite semnale importante: Republica Moldova continuă să fie o prioritate pentru UE, care va continua să ofere asistență, dar și să țină pulsul reformelor interne din țară. Și că Republica Moldova are un aliat de încredere în condițiile în care Rusia amenință securitatea regională.

Faptul că prima destinație a fost anume Chișinăul este, în mod evident, este un semnal foarte clar trimis de Comisia Europeană către Republica Moldova. Ordinea vizitelor are un simbolism aparte în Comisia Europeană și niciodată nu este una întâmplătoare. Acest semnal înseamnă că Republica Moldova va continua să rămână o prioritate pentru noua Comisie.

S-a speculat foarte mult faptul că nu mai există o poziție de comisar pentru extindere a UE în noua componență a Comisiei, care și-a început mandatul pe 1 noiembrie. Funcția a fost redenumită în Comisar pe negocieri pentru extindere, iar noul președinte al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a anunțat că în următorii 5 ani nu va avea loc nicio extindere a UE. Acest lucru nu este un semnal negativ pentru Republica Moldova, așa cum au speculat anumite forțe politice de la Chișinău. Din contra, acești cinci ani sunt termenul necesar pentru Republica Moldova pentru a negocia în bune condiții termenii de asociere la UE.

Și faptul că prima vizită a noului Comisar european pe negocieri pentru extindere este în Republica Moldova confirmă faptul că țara noastră este o prioritate pentru UE, iar șansele noastre de a obține aderarea la UE peste 5 ani sunt extrem de mari.

Totul va depinde de situația politică de la Chișinău. Viitorul nostru va depinde foarte mult de votul din 30 noiembrie și de alegerea cetățenilor – care sper că va fi una conștientă, responsabilă și care să ne permită să ne apropiem în următorii cinci ani de aderarea la Uniunea Europeană.