Sursa: tudorcojocariu.eu

Mi-ar fi plăcut să pot avea un alt titlu. Dar contrastele m-au facut să prezint situaţia aşa cum mi s-a arătat în cele 10 zile de interacţiune cu societatea americană. Mi-ar fi plăcut ca cele trăite în SUA să nu mă fi impresionat atât de mult pe cât simt şi acum că au făcut-o. Mi-ar fi plăcut să revin dezamăgit, să pot spune că în ţara ta este cel mai bine, necondiţionat.

Am revenit din America mai îngrijorat. Am văzut lucruri minunate, care m-au pus pe gânduri. O absurditate, ar zice unii. O ironie, aş zice eu. Populăm un stat în care oportunităţile pierd mai mereu în faţa viciilor umane. Spun asta cu amărăciune. De multe ori, pe parcursul zilelor petrecute peste ocean, m-am surprins făcând comparaţii, analizând situaţii şi imaginând schimbări. Am făcut-o involuntar, la fel cum tot involuntar şi de prea multe ori, am suspinat, alături de colegii mei, cu regretul că generaţia noastră n-are nici o şansă, probabil, să prindă acelaşi nivel de trai ca cel din America. Poate că generaţiile următoare o vor face. Poate.

Nu vreau să scriu despre realitatea noastră cea est-europeană. Dar vă voi scrie, în schimb, pe scurt, despre cea americană, numită convenţional „vis”. Visul porneşte de la faptul că un stat străin, Carolina de Nord, membru al federaţiei Statelor Unite ale Americii, a făcut ca circa 350 de tineri specialişti moldoveni, să înveţe lucruri pe care nu le-ar fi putut învăţa nicicum altfel, niciodată. În mod normal, noi nu apreciem asemenea lucruri, pentru că ne-am obişnuit cu ele. Ne-am obişnuit să primim din vest şi să dăm în est, considerând acest fenomen drept unul firesc. Avem impresia periculoasă că nouă ni s-ar cuveni totul. Ei bine, nu este aşa. Iar faptul că un popor aflat la mii de km investeşte milioane de dolari în cele circa 4 milioane de moldoveni, este un lucru excepţional. Nu aş avea timp şi spaţiu pentru a vorbi suficient despre aceasta. Totuşi, opriţi-vă puţin şi gândiţi-vă la ceea ce se întâmplă. Ar mai face cineva aşa ceva pentru noi? Poate Kremlinul? Nu, doar statele membre ale Uniunii Europene. Dar asta este o altă discuţie.

Am ajuns în SUA pentru că am fost desemnat să beneficiez de programul Open World, finanţat de Congresul SUA şi implementat de Ambasada SUA în R.Moldova, alături de Consiliile Americane. De asemenea, trebuie să amintesc şi de organizaţia care ne-a găzduit, adică Rotary Club Greensboro, în frunte cu Dr. Robert L. Newton. În primul rând, de numele acestuia său, dar şi de oamenii minunaţi pe care i-am cunoscut datorită lui, se leagă experienţa noastră.

Acesta, după o viaţă întreagă dedicată salvării vieţilor omeneşti din SUA şi nu numai, are forţa şi motivaţia să se implice, pensionar fiind, în acţiuni caritabile şi comunitare, contribuind la bunăstarea mai multor mii de locuitori. În plus, „părintele spritual” al oraşului Greensboro, găzduieşte tineri specialişti din RM de câţiva ani, investeşte în deschiderea unor instituţii de intrajutorare la Zubreşti, facilitează tratamentul stomatologic pentru populaţia RM şi multe altele. Toate acestea le face din resurse proprii, mobilizând oameni ca el de dragul unor necunoscuţi ca noi şi ca mulţi alţi moldoveni care au beneficiat de pe urma viziunii lui Bob (aşa cum îi zice toată lumea).

Este impresionant modul sincer în care americanii se implică în viaţa comunitară. Nu i-am auzit niciodată văicărindu-se din cauza primarului sau a guvernului. E drept că uneori, aceştia îşi critică preşedintele. Dar e firesc pentru o societate împărţită în două tabere politice, de mulţi-mulţi ani. Când discută, americanii vor să convingă. Iar pentru aceasta, ei ştiu că au nevoie de argumente. Recent, membrii comunităţii locale, preponderent femei, au anunţat reuşita de a fi colectat 35 de milioane de dolari, din cele 60 necesare, pentru construirea unui centru cultural grandios, care va atrage inclusiv artişti de primă mână de pe Broadway. Vă imaginaţi aşa ceva la noi, ca o mână de oameni să-şi fi propus, măcar, aşa ceva? Sau l-aţi crede pe vreunul dintre bogătaşii noştri când ar inventa o droaie de pretexte banale pentru a-şi conserva intactă averea (şi aceea obţinută fraudulos), doar de dragul sentimentului că are mai mult decât altul de felul său? Un om n-ar trebui să aibă nevoie de motive pentru a face fapte bune. Omul face fapte bune pentru că este o fiinţă umană. Atât. Asta nu înţelegem noi şi ceea ce face diferenţa între nişte indivizi care conduc şi ceilalţi, care sunt conduşi.

Solidaritatea, respectul faţă de fiinţa umană, recunoaşterea drepturilor egale ale tuturor indivizilor, altruismul şi autosacrificiul, sunt toate calităţi vitale. Noi le numim calităţi ale unui popor, ei cred că acestea sunt calităţi ale unei comunităţi. Ei gândesc în termeni de comunitate. Iar comunitatea înseamnă indivizi concreţi. E vorbe despre oameni cu idei şi soluţii, care sunt dispuşi să-şi jertfească propriile resurse de dragul semenilor lor. „Slujire deasupra propriei persoane” (service above self) este credo-ul rotarienilor, dar şi al multor altor americani. Oamenii reali, având nume reale, sunt cei care trebuie să ne preocupe mereu, zi de zi. Încrederea poate mişca munţi. Aceasta este, pe scurt, reţeta fantastică a unei vieţi demne. Voi reveni.

Pagina Open World 2014