De regulă nu abordez pe blog două materiale consecutive legate de același subiect. Însă de data aceasta excepția chiar se impune.

Puternicul campionat de fotbal italian, Serie A, a programat aseară o rundă intermediară. Artur Ioniță, primul jucător din istoria Moldovei care evoluează la acest nivel, a mai spart două recorduri. El a fost pentru prima dată titular în tricoul Veronei, iar eficiența sa îl recomandă axiomatic. A pasat decisiv și a înscris pentru o remiză foarte prețioasă, 2-2 cu Genoa.

Echipa genovezilor, una incomodă de altfel, a condus cu 2-0, după care la rampă a ieșit Artur. El a pasat pentru grecut Pachtsidis, care a înscris pentru 1-2. Ioniță a recuperat un balon lângă tușa din stânga, a pătruns din lateral după care a scos în centru, unde mijlocașul elen era liber pentru șut.

După aceea, Ioniță a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, cu o lovitură de cap imparabilă din interiorul careului. A fost un 2-2 care păstrează Verona în selectul grup al echipelor neînvinse în Serie A, după patru etape, Cu 8 puncte, la egalitate cu Inter Milano și cu Sampdoria, Verona este în plutonul fruntaș, pe locul al cincilea. Primele două sunt mai departe AS Roma și Juventus, cu punctaj maxim, 12.

Este, dacă vreți, o situație paradoxală. Artur Ioniță, debutant în exigentul campionat din Cizmă, pe deasupra și mijlocaș defensiv, a devenit golgeterul Veronei. Asta în condițiile în care cvintetul ofensiv al formației are în compunere stele de 24 de karate. Sunt în compartimentul de atac patru sud-americani, printre care și Saviola, plus campionul mondial Luca Toni, fără nevoia de a mai demonstra cine este. Dintre aceștia, doar Toni a înscris odată până acum, în timp ce Artur a punctat de două ori.

Sigur, se poate considera doar o situație conjuncturală, dar care ne ajută să scoatem capul în lume și să demonstrăm că există valori și în Moldova, iar Artur este un veritabil vârf de lance. Pe de altă parte, performanța este realmente ireală în condițiile în care se știe că Italia nu este o țară a golgeterilor. Cel puțin filosofia tradițională de abordare este aceea a celebrului catenaccio, cu apărări beton, supraaglomerate, în care atacanții se descurcă greu și marchează puțin. Atunci reușitele lui Ioniță, în opinia mea, capătă o valoare cel puțin dublă.

La începutul anilor 90, la Brescia se formase o colonie românească. Antrenorul Mircea Lucescu îi adusese acolo pe Hagi, Răducioiu, Sabău și Mateuț, care a evoluat însă mai puțin. Atunci m-am îndrăgostit de fotbalul italian. Țineam cu Brescia și urmăream etapă de etapă ce se petrece acolo. Grație lui Artur, preferința mea se îndreaptă acum spre Verona, care poate fi considerată din nou echipa noastră din Italia.

Să nu uităm și de un alt gest nobil al lui Ioniță. Înainte de meci, vestiarul Veronei s-a cutremurat de vestea morții tatălui lui Emil Halffredsson, mijlocașul islandez de cinci ani în lotul veronez. Toți jucătorii Veronei au purtat de braț o banderolă neagră, în semn de susținere a fotbalistului greu încercat de drama de familie.

După ce a înscris golul egalizator, Ioniță a sărutat însemnul de doliu, în semn de maxim respect pentru colegul său, dar și în demonstrație că valorile pe care eu le-am decelat în precedentul material, care poate fi citit aici, chiar sunt adevărate 100 la 100.

Măcar pentru atâta lucru, amân un comentariu pe marginea destituirii lui Ion Caras de la cârma echipei naționale.