Iar am părăsit Chișinăul.

Imediat ieșind din apartamentul ce ne găzduia, un tânăr Bucureștean ne-a spus în dialectul caracteristic sie |Bună ziua!|. |Bună ziua!| am răspuns. Mai târziu, după o lungă plimbare pe străzile capitalei, intrând înapoi în scară, o bătrână ne-a salutat la fel, iar noi ne-am grăbit să o copiem, de parcă nici nu am așteptat să o facă ea prima și doar întâmplarea a făcut ca noi să întârziem, anume să întârziem părea scuza perfectă.

Seara am ajuns în Barcelona.

În capitala Cataloniei, am avut marele noroc să fim găzduiți nu la hotel, ci într-un apartament a unui bloc obișnuit. Obișnuit pentru ei, nu și pentru noi.

barcelona

Ce credeți că s-a întâmplat imediat ce am dat nasul cu o pereche trecută de 60 lângă lift? – Hola! Au spus ei pe rând, negrăbit, ca printre altele.
– Hola! Am strigat noi fericiți înapoi.

Din câte îmi aduc aminte, cam așa a fost și în Statele Unite, și în Suedia, și în Thailanda. Vorbesc de locuri unde am reușit să stau minim 3 săptămâni și am interacționat mai aproape nu doar cu cei din domeniul deservirii publice. Oamenii te salută, mai ales dacă vă aflați în același bloc, stați în coadă undeva împreună, participați la o activitate comună.


La bloc, unde mi-am petrecut copilăria, în Ștefan Vodă, coborând scările de la etajul cinci, mă salutam cu fiecare vecină sau bărbatu-său care-mi ieșea în cale: tanti Natașa, tanti Valea, unchiul Andrei, unchiul Mișa ș.a.m.d. Afară, pe stradă, era cam la fel, mai mult sau mai puțin, cu vecinii din scările alăturate.

Primul șoc l-am avut pe la 16 ani cred, când încă nefiind student, deja îmi vizitam prietenii în capitală (Chișinău) și mare îmi era mirarea când și ei și vecinii treceau unul pe lângă altul, încercând să pară cât mai străini, mai ocupați, indiferenți, sustrași, obosiți. Odată chiar nu am rezistat și am întrebat de ce nu se salută și răspunsul a părut rațional |păi nu ne știm|.

Și eu am continuat lanțul logic – Chișinău e oraș mare, oamenii vin de peste tot, nu se nasc, nu învață, nu lucrează la un loc, sunt străini, e normal să nu se salute, nu se cunosc. Lipsea a doua parte a întrebării: |ce le încurcă să se cunoască?| sau |de ce nu s-ar saluta fără să se cunoască?|.

Chișinău – oraș mare… pfff.

~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~