A început vânătoarea electorală din Republica Moldova, la finalul căreia aligatorii politicii îşi vor devora alegătorii. În aceste „ape tulburi”, cea mai potrivită tactică ar fi să nu mişti, să nu o iei nici la dreapta, nici la stânga, să aştepţi să se calmeze spiritele. Căci ce e val, ca valul trece…

romaniatv.net

sursa: romaniatv.net

Dar puţini sunt cei care rezistă tentanţiei de a se opune elucubraţiei de promisiuni sau riscului extern ridicat la cotele paroxismului. Dacă „ai noştri” nu vor vota pentru EU, „ai lor” vor alege RU; dacă nu Vest, atunci Est. Şi atunci mulţi îşi vor astupa nasul, grăbindu-şi pasul spre secţia de votare, crezând sincer că asta e unica lor scăpare.

În atare condiţii, avem încă o campanie electorală în care argumentele evocate sunt excepţionale, dar lipsesc cu desăvârşire. Treptat, subiectele ce se prefigurează a fi puse în discuţie sunt lipsite de conţinut. Nu se mai pune problema eradicării sărăciei sau a combaterii corupţiei. La aceste capitole au eşuat toate guvernările, indiferent de coloratura lor (de conjunctură). La ordinea zilei sunt formele, nu fondul: unii „vor cu Europa”, dar sunt restanţieri la implementarea politicilor europene; alţii „vor cu Rusia”, dar nu s-ar duce acolo să se stabilească definitiv.

O recentă găselniţă a unui partid şi jumătate din coaliţia de guvernare este suprapunerea alegerilor parlamentare ordinare cu un referendum inutil şi inoportun. Astfel, se încearcă muşamalizarea fărădelegilor la care s-au dedat unii oficiali, dar mai ales liderii lor informali. Iar cetăţenii, fiind privaţi de dreptul de a cunoaşte vinovaţii şi de a-i vedea pedepsiţi, sunt trataţi ca imbecili şi creduli.

În continuare, voi prezenta o succintă analiză a mesajelor şi şanselor principalilor concurenţi electorali din stânga Prutului:

1) PCRM – odată cu eliminarea „talibanilor” din fruntea formaţiunii (aşa numita „grupare Tkaciuk”), rolul şi ratingul liderului comuniştilor moldoveni a redevenit unul esenţial. Graţie caracterului său charismatic şi a limbajului deseori trivial la adresa oponenţilor, Vladimir Voronin rămâne a fi un idol pentru cetăţenii moldoveni pauperizaţi, rusificaţi şi dezamăgiţi de guvernarea actuală. Nu fără sprijinul partidelor democratice, comuniştii au ieşit basma curată după 7 aprilie 2009, nefiind puşi pe banca acuzaţilor pentru hoţiile, schemele şi măgăriile pe care le-ar fi comis. De fapt, nici n-a avut cine să-i incrimineze, căci cei care i-au succedat se pare că au furat mai abitir. În tot cazul, mesajul de bază al PCRM va fi axat pe inocularea ideii de unică alternativă a Coaliţiei pro-europene, şi mai puţin pe trecutul „glorios” al Uniunii Sovietice. Dânşii mizează pe câteva aspecte: în perioada 2001-2009 au conferit o stabilitate, fie aceasta şi de mormânt, statului Republica Moldova, nu s-au implicat făţiş în delapidarea banului public (cel puţin nu există dovezi în acest sens) şi nu au purtat lupte viscerale pentru funcţii. Problema cea mai stringentă este că nucleul dur al electoratului comunist (bătrânii nostalgici, dar şi minorităţile) este treptat înlocuit cu persoane de vârsta a doua şi chiar cu tineri din mediul rural şi/sau rusofon. Astfel, PCRM poate spera la 30-35% din opţiunile de vot, în pofida şicanelor efemere ale opozanţilor şi a resurselor financiare modeste.

2) PLDM – datorită imaginii aproape impecabile, uneori idolatrizate a prim-ministrului Iurie Leancă, acest concurent electoral îşi va păstra rolul de primă vioară în orchestrarea unei eventuale noi Coaliţii pro-europene. Anume asocierea prim-vice-preşedintelui PLDM cu succesul obţinut la Vilnius, cu liberalizarea regimului de vize şi cu semnarea Acordului de Asociere RM-UE, va asigura un număr suficient de mandate pentru ca liderul formaţiunii, Vlad Filat, să aibă o tranziţie uşoară de la „şomer” la „tătucă al naţiunii”. Cu toate acestea, devenind un partid al maselor, fără un mesaj clar (sloganul „Înainte, Moldova” poate fi ridiculizat prin fraza: „înainte, că înainte era mai bine”) sau acţiuni consecvente şi imbatabile (pe de o parte, promovează integrarea europeană, pe de altă parte, cedează ruşilor Banca de Economii şi Aeroportul Internaţional Chişinău), profitând de un grad ridicat de isterie eurofilă şi invocând eterna stafie comunistă, liberal-democraţii duc povara unei guvernări acuzate de corupţie, de trafic de influenţă, dar şi de alte metehne. Datorită aparatului administrativ şi a resurselor umane şi financiare, PLDM ar putea obţine cca 20-25% din voturi.

3) PDM – această struţo-cămilă a deşertului politic de la Chişinău, care speră că tufa sa compusă din trei trandafiri (simbolul formaţiunii) v-a mai „înflori” în sondaje, pledează pentru un moldovenism europenist pe cât de agresiv, pe atât de absurd. Pe lângă mesajele confuze pe care le propagă (militează pentru apropierea de Uniunea Europeană, dar celebrează ocuparea sovietică a Basarabiei, pretând asupra existenţei unei „naţiuni civice moldoveneşti”, a unei „limbi moldoveneşti”, deşi câţiva fruntaşi au declarat că vorbesc limba română), partidul se confruntă cu imaginea şifonată a prim-vice-preşedintelui său, Vlad Plahotniuc, un controversat om de afaceri, căruia îi sunt imputate mai multe atacuri raider la adresa sistemului bancar, dar şi conlucrarea fructuoasă cu guvernarea comunistă. Această formaţiune este cotată la 10-15% în sondaje.

4) PL – dincolo de discursul ce abundă de complezenţă la adresa României şi de susţinere a aderării Republicii Moldova nu doar la UE, dar şi la NATO, formaţiunea condusă de către Mihai Ghimpu şi-a promovat propria agendă politică cu suficientă maturitate şi consecvenţă (liberalii au obţinut recunoaşterea limbii române drept limbă oficială, desecretizarea arhivelor Ministerului Afacerilor Interne şi a Serviciului de Informaţii şi Securitate, au semnalat numeroase abateri şi fărădelegi ale guvernării pretins pro-europene, precum şi includerea datei de 25 decembrie în lista sărbătorilor naţionale). Problemele acestui partid pot fi clasificate în pecuniare şi identitare. Din prima categorie fac parte cele 33% din acţiunile deţinute de Mihai Ghimpu la o companie petrolieră, sediul central achiziţionat la un preţ sub media de piaţă, în urma unei înţelegeri tacite cu consilierii municipali comunişti, dar şi investiţiile dubioase la Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” (în perioada mandatului ministrului liberal Anatol Şalaru). „Chestiunea identitară” este mai degrabă o plus-valoare a PL, întrucât sunt acuzaţi de filoruşi că promovează unirea cu România. Având în vedere că liberalii mizează pe un electoral stabil, tânăr, pe o parte a intelectualităţii, dar şi pe votul comunităţii cetăţenilor moldoveni stabiliţi în statele UE, scorul electoral al acestora ar putea fi cuprins între 10-15%.

5) PSRM + Partidul lui Renato Usatâi – aceste două grupări puternic susţinute şi finanţate de forţe ostile parcursului european al Republicii Moldova, adică de mediul de afaceri şi de consilieri din Federaţia Rusă sunt comasate aici, pentru că Partidul lui Renato Usatâi (PaRUs) nu a fost înregistrat oficial la Ministerul Justiţiei. În pofida acestui fapt, popularitatea acestor formaţiuni reprezintă cea mai mare provocare a actualei campanii electorale, întrucât ambele şi-au manifestat opţiunea aderării Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan şi a abrogării Acordului de Asociere RM-UE. Cu toate că similitudinile dintre cele două partide par a fi concludente, diferenţele sunt, de asemenea, elocvente. Bunăoară, liderul socialiştilor, Igor Dodon, revine în competiţia pentru funcţia de deputat după ce a figurat pe lista electorală a PCRM, fiind şi ministru al economiei. Respectiv, oricât nu s-ar erija în postura de politician echidistant, trecutul său comunist denotă servilitate şi susţinere a procesul de racordare la standardele UE, demarat de Voronin şi acoliţii săi. De altfel, există o înregistrare video din 2011, în care Dodon afirmă că nu există altă cale de dezvoltare decât integrarea în Uniunea Europeană. Plus la aceasta, votarea actualului şef al statului de către grupul deputaţilor socialişti denotă caracterul desuet şi superfluu al discursului său împotriva Coaliţiei pro-europene. De cealaltă parte, formaţiunea lui Renato Usatâi are avantajul suflului nou, ca partid extra-parlamentar, dar şi graţie injecţiei masive de capital necesar remunerării unei armate de cântăreţi ruşi, aduşi să-i distreze pe cetăţenii moldoveni. Anume această senzaţie de opulenţă şi asigurare a unui festin perpetuu, îl propulsează pe Usatâi pe scena politică moldovenească. Sondajele acreditează PSRM-ul cu 5-6% (la limita pragului electoral), iar unele exit-poll-uri oferă PaRUs-ul 10-11% din intenţia de vot. În cazul participării acestor două grupări în calitate de Bloc Electoral, există şanse reale că vor accede în Parlament forţe ostile parcursului european al Republicii Moldova.

În concluzie, situaţia politică din stânga Prutului este destul de previzibilă şi dezolantă, deopotrivă. Din păcate, cetăţeanul turmentat al lui Caragiale devine cetăţeanul moldovean de turmă, care nu votează pentru programe electorale (de altfel, inexistente sau inconsistente), ci pentru promisiuni şi pomeni materiale.

Articolul a fost publicat pentru portalul ziare.com