Punct de sprijin // Embargoul ne-a afectat pe termen scurt, dar ne oferă oportunități să câștigăm mult mai mult în viitor

Consecințele embargoului rusesc ar trebui să ne pună pe gânduri. În primul rând, ar trebui să regândim abordarea noastră economică.

Citisem recent mai multe știri cu genericul „în X ore expiră ultimatumul agricultorilor înaintat Guvernului”. Alte știri ne anunță că „industria de zahăr se va ruina, dacă Guvernul nu va…”. Nu că aș vrea să învinuiesc presa, pentru că mesajele vin totuși de la producătorii care sunt nu știu de ce convinși că statul trebuie să le rezolve toate problemele. Presa doar amplifică acest mesaj eronat. Dincolo de faptul că titlurile sunt agasante (după cum e moda actuală, mai ales în presa electronică), de parcă emițătorii de știri s-ar bucura oarecum de o situație deloc ușoară, aș vrea să remarc și aspectul economic al problemei.

Iar privită din acest punct de vedere, imposibilitatea de a exporta fructe și legume în Rusia nu poate fi considerată drept pierderi. De ce? Pentru că acestea nu sunt un produs specific care este destinat strict pentru ruși și este importat doar de ei. În condițiile economiei globale, se poate exporta oriunde. Respectiv, primul lucru care trebuia de făcut e ca producătorii să se reorienteze spre alte piețe (unii mai abili au și făcut-o), iar Guvernul să faciliteze acest proces (și acesta a reacționat adecvat). Mai mult ca atât, Guvernul a aprobat miercuri și suma de 146 de milioane de lei destinată pentru compensații. Potrivit ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, producătorii de mere vor primi compensații de câte 1,5 lei pentru un kilogram, iar producătorii de prune – de 1,2 lei pentru un kilogram vândut până la 30 și, respectiv, 15 septembrie 2014.

E foarte puțin, zic agricultorii și le dau dreptate. E puțin. Doar că ei cer compensații și subvenții comparabile cu cele europene dintr-un buget deloc european. Și aici logica este simplă. Ca să avem așa subvenții, trebuie să ne integrăm în UE. Atunci vom avea și noi subvenții ca la ei. Iar ca să ajungem acolo, trebuie să ne învățăm să producem marfă conform standardelor europene. Să terminăm odată cu mitologia că vinul nostru este cel mai bun, că merele și roșiile noastre sunt cele mai gustoase etc. Dilema e simplă și evidentă – ori ne învățăm să facem produs (standard, ambalat, procesat etc.) și să-l vindem, ori n-avem ce căuta acolo. Chiar dacă UE ne-a întins o mână de ajutor și ne-a deschis piața, nu putem obliga consumatorul european să ne cumpere marfa, dacă nu e competitivă și de calitate. Deci, vectorul de dezvoltare este clar.

Există și semne bune în acest sens. La Costești, se construiește prima Casă de ambalare a fructelor și strugurilor (proiect estimat la 15 milioane de lei). Primele camioane cu mere au plecat spre rețeaua de magazine „Metro” din România. Unii producători au găsit de sine stătător piețe alternative. Avem acces la piața europeană și la fonduri europene – un contract de 125 de milioane de euro urmează să fie semnat cu BEI, alte milioane sunt deja accesibile prin Ministerul Agriculturii. Tot e puțin? Eu zic că nu. Desigur, avem și semne mai puțin pozitive. De ani buni nu poate demara construcția Pieței agricole angro cu toată infrastructura modernă, proiect promovat de Ministerul Agriculturii și tergiversat de primăria capitalei din motive neclare (mai exact – clare).

Concluzia este că embargoul ne-a afectat pe termen scurt, dar ne oferă oportunități să câștigăm mult mai mult în viitor.

Articol publicat în “Ziarul Național” din 05 septembrie 2014