7 aprilie 2009E aprilie din nou în Moldova… Un aprilie însorit, cu muguri plesnind pe ramurile copacilor, cu fuste din ce în ce mai scurte pe străzile orașului, cu tocuri din ce în ce mai înalte, cu moldoveni care văruiesc de zor prin sate și se pregătesc să-i întâmpine pe cei întorși de peste hotare pe la casele cui îi are… Parafrazând un politician local dintr-un spot publicitar: e liniște și pace din nou în Moldova. Un fel de liniște însă de dinaintea furtunii, aș spune eu. A furtunii electorale de toamnă. Până atunci, deocamdată e liniște. Oamenii așteaptă cuminți sărbătorile pascale, după care, la fel de liniștiți, se vor bucura de concediile de vară și abia pe la 27 sau 31 august își vor pune, pentru a nu mai știu a câta oară, întrebarea ce sunt din punct de vedere  identitar, ce limbă vorbesc, etc. Într-un cuvânt, toate vechi și nouă toate. Până să intrăm însă în moleșeala estivală, mai avem un hop – memoria lui 7 aprilie 2009.

Au trecut cinci ani bătuți pe muchie de la revoluția din aprilie 2009, cea care a permis la Chișinău schimbarea de regim politic. Fără tinerii care au ieșit atunci în stradă, fără presiunea pe care societatea a pus-o pe politicieni în acel moment, nu se mai petrecea nicio schimbare. Imediat după acele întâmplări lumea întreagă părea că se întorsese cu fața parcă spre noi. Brusc, ridicam vălul „frumoasei adormite” și făceam loc unui vânt proaspăt, european, atât de necesar după agonia comunistă de nouă ani. Părea că odată cu schimbarea și revitalizarea întregului sistem se trezea din somn de moarte și presa, cea despre a cărei schimbare la față este și textul de astăzi. Să ne amintim că în preajma lui 7 aprilie, presa din Republica Moldova era, la acea vreme, controlată de regimul comunist în proporție uriașă, în timp ce presa de opoziţie, minoră, cu greu putea determina schimbarea mentalităţii oamenilor. Și, totuși, s-a întâmplat să fie.

Astăzi, la cinci ani de la schimbarea mult-dorită, vă propun să aruncăm o privire asupra spectrului mediatic autohton și să vedem încotro mergem. Pe calea cea bună sau continuăm pe cele lăturalnice? Toate aceste gânduri mi-au venit citind ultimul sondaj realizat de către Magenta Consulting la comanda „Realitatea TV” din România și a ziarului „Timpul” de la Chișinău.

Nu mă mai mir când dau peste colegi mai tineri care habar nu au cum arăta mass-media până în aprilie 2009. La un moment dat, odată cu deschiderea unor noi posturi TV, a fost o inflație atât de mare pe piața mediatică, încât tinerii boboci ieșiți direct de pe băncile facultăților de „Jurnalism” s-au trezit aruncați în valurile ziaristicii și s-au văzut nevoiți să înnoate. Norocoși, nu am ce spune, generația mea nu prea avea la dispoziție mare lucru după absolvire. Numai că ce s-a pierdut mult prea repede, a fost memoria ziaristică a acestei noi generații de jurnaliști. Mai pe șleau, au impresia că presa din RM începe odată cu apariția lor pe sticlă, la radio sau în paginile ziarelor. De parcă nu există memorie în societatea noastră. Unii jurnaliști mai tineri lasă impresia că nu au habar de modul cum a tratat regimul comunist presa de dinainte de aprilie 2009. De cum erau prigoniți, hăituiți și atacați ziariștii în plină stradă, loviți cu ranga în cap, arestați. Și când te gândești că la mijloc sunt numai cinci ani…

Nu de puține ori mi-a fost dat să aud din gura unor asemenea mai tineri colegi precum că cei din PCRM ar fi mai democrați și mai deschiși decât toți democrații din toate partidele de centru-dreapta la un loc. Te îngrozești ascultându-i. Nu le-aș dori să treacă prin „Coridorul Morții” prin care a trecut în 2009 odată cu tinerii maltratați și presa autohtonă. Cert este că aceste voci au nevoie grabnică nu de recapitularea materiei de la „Introducere în jurnalism”, ci a istoriei noastre recente.

Sigur, vina nu este numai a lor. Nici actuala putere nu a contribuit și nu a excelat prea mult în schimbarea spectrului mediatic de după 2009. Televiziunile rusești și mass media rusească, în general, nu are nicio problemă să funcționeze nestingherită, în ciuda unei legislații care ar trebui să reglementeze aceste aspecte. Pe mai departe în toptul preferinței posturilor vizionate cel mai des se află postul național rusesc de televiziune Pervii Canal (Prime TV) – 25%, la distanță de restul competitorilor, iar în top mai figurează și RTR Rossia – 6% sau NTV (TV7) -5%. Cât despre TVR, pe mai departe, nu e. Apare în coada listei și nu e de mirare. Revenirea acestuia pe piața autohtonă pare să fie mai mult o ungere de ochi. În timp ce la București, pe TVR 1 sunt difuzate niște emisiuni de nota zece, de maxim interes pentru publicul de dincoace de Prut, TVR-ul retransmis la Chișinău difuzează niște emisiuni parcă din altă epocă. Un exemplu recent este ediția „Joi de la 9”, difuzată la București pe 27 martie, de ziua unirii Basarabiei cu România. Scriam pe Facebook: „Ce rost are să faci la București, pe TVR 1, o emisiune despre „Basarabia 1918, Republica Moldova 2014”, dacă la Chișinău nu poate fi urmărită?! Nici pe TVR retransmis în RM, nici pe tvr.ro sau tvrplus.ro?”

Așadar, nimic de mirare, iar cei de la guvernare par să fie pe deplin mulțumiți de această situație. Așa cum par să stea liniștiți în sala de ședințe a Parlamentului în absența presei. „Țarcul” din Parlament va rămâne memorabil și nu de puține ori va fi invocat ca subiect în campania electorală. Rolurile par să se fi inversat. Din călăii de odinioară, comuniștii au devenit apărătorii mass-media. Știu cum să își joace cartea. Și asta pentru că au toți așii în mână. Ași pe care îi oferă nimeni alții decât cei de la putere. Prin urmare, nu e de mirare de ce PCRM-ul, uitat de timp și de vremi, se ridică din cenușă precum Sauron din trilogia „Stăpânul Inelelor”. De unde și preferințele explicabile, într-un fel, ale electoratului, care spune că ar vota sigur pentru PCRM în proporție de 69%. Putem să ne ascundem după deget și să nu acceptăm realitatea, să ne revoltăm pe Facebook, să scrâșnim nervoși din dinți revoltându-ne pe rezultatele sondajului, dar nu schimbăm nimic cu asemenea porniri. Dimpotrivă, dacă nu deschidem acum ochii bine, atât societatea, cât și guvernanții, în toamnă riscă să primească din nou o palmă dureroasă precum cea din 2001.

Comemorarea de la 7 aprilie ar trebui să fie un prilej de a discuta cu toții, presă și politicieni, ce și unde am greșit de am ajuns să avem astăzi pericolul revenirii la guvernare al comuniștilor, prin alegeri libere și democratice desfășurate sub ochii Bruxelles-ului în republica europeană R. Moldova.

Pentru Evenimentul Zilei