limba romanaSondajul de opinie realizat de Magenta l-a comandat Realitatea TV și ziarul TIMPULo veste excelentă – colaborarea dintre instituțiile media de pe cele două maluri ale Prutului – este o fotografie elocventă a situației din R. Moldova în perspectiva alegerilor parlamentare din noiembrie 2014.

Asta cu atât mai mult cu cât comanditarii promit încă cel puțin două barometre de acest gen. Lecturând rezultatele cercetării, câteva chestiuni s-au limpezit în spațiul politic din stânga Prutului, dar altele au rămas în suspans.

1. Coaliția pentru guvernare proeuropeană (PLDM-PD-PLR) nu câștigă alegerile…

…, doar Alianța pentru Integrare Europeană are șanse. Sondajul indică limpede că numai patru partide vor trece pragul electoral, respectiv PCRM (47,2%), PLDM (19,8%), PL (12,8%) și PD (11,5%), iar păstrarea vectorului proeuropean nu se poate face decât prin refacerea AIE, respectiv printr-o nouă coaliție a celor trei partide necomuniste (PLDM-PL-PD). Evoluția acestora până la alegeri va fi esențială.

PLDM, partid cu un electorat educat, proeuropean, urban, relativ tânăr, a pierdut cel mai mult, măcinat de scandaluri de corupție, incoerență doctrinară și duplicitate. PLDM încearcă să compenseze pierderea în teritoriu, electoratul său potențial fiind zona administrativă, a centrelor raionale, care depinde nemijlocit de beneficiile administrației publice. Controlul asupra guvernului/bugetului va fi principala pârghie electorală a acestui partid. Aceasta este și explicația pentru care reforma decentralizării este blocată în RM, în ciuda insistențelor SUA sau ale Suediei.

PD a pierdut și el teren, sfâșiat între menținerea unui vicepreședinte cu imagine publică dezastruoasă și ruptura de bugetul pe care acesta îl pune la dispoziție (indispensabil, însă, în perspectiva campaniei electorale). Speculația, după care reducerea plafonului pentru candidații independenți de la 2% la 1% îl viza și pe Vlad Plahotniuc, nu e fără temei. Decuplarea acestuia de partid e o variantă, însă doar teoretică. Timpul este extrem de scurt pentru a dezlipi imaginea acestuia de cea a partidului, în condițiile în care această „despărțire” sugerează o reîntâlnire în viitorul parlament. Electoratul PD este ca și doctrina partidului: incoerent, ambiguu, amestecat. PD este partidul familiilor mixte, numeroase în republică (moldo-ruse, moldo-ucrainene, ruso-ucrainene), dar și al elitei rurale, de educație medie, care vrea și Europa, dar și Rusia, vrea în UE, dar și în CSI, de unde și nevoia unor mesaje contradictorii sau de un penibil violent pe care liderul simte nevoia să le exprime din când în când: „din punct de vedere științific vorbesc limba română, din punct de vedere politic – moldoveneasca!”. Principalele pârghii electorale ale partidului vor fi, dincolo de pârghia administrativă, bugetul și capacitățile mediatice pe care le are la dispoziție.

PL a reușit, în ciuda scindării suferite, să își păstreze procentele, chiar să le sporească. Paradoxal, ceea ce l-a zdruncinat, respectiv ruptura internă și ieșirea de la guvernare, l-a și întărit. În afara guvernării, PL a putut să își exprime mai coerent și eficace mesajele specifice: identitare, anticomuniste și anti-Moscova, mereu (auto)cenzurate de prezența într-o coaliție care nu le agrea plenar. Cu un public tânăr, educat, localizat în Chișinău, deci bine informat și expus mediatic, PL are șanse de creștere și de aici înainte, în ciuda faptului că, spre deosebire de PLDM și PD, nu beneficiază de resurse mediatice. Bazinul principal este capitala, după cum au arătat cele două victorii consecutive ale primarului Dorin Chirtoacă. Este, poate, singurul partid cu vector doctrinar relativ limpede: europenism, românism anticomunism.

2. Spațiul politic din R. Moldova este deja saturat

Rezultatele sondajului sunt limpezi din acest punct de vedere: nu mai există nici timp, nici „spațiu politic” pentru ca un alt partid sau o coaliție de partidulețe minore să mai intre în parlament în condițiile actualei legi electorale și a unui prag de 6%. Orice speculație pe această chestiune este pierdere de vreme sau/și vot irosit. Din această perspectivă, sondajul relevă un fapt inedit, respectiv apariția așa-numitelor „partide duplicat”.

A face politică înseamnă să ai un mesaj relativ coerent, să te plasezi pe o așteptare publică („să prinzi valul”, cum se spune, sau să îl creezi tu) și să fii credibil ca purtătorul respectivului mesaj. Dacă nu îndeplinești aceste condiții, ceea ce riști să obții este să devii o „copie”, un „partid duplicat”, indiferent de anvergura sau calitatea membrilor. Sondajul Magenta ne relevă copiile/duplicatele din spațiul politic, percepute ca atare de electorat.

3. Partidele duplicat din R. Moldova

Cazul clasic este al Partidului Acțiunea Democratică. În ciuda calităților liderului său, PAD este un partid fără culoar și fără individualitate. Este, ca mesaj și profil politic, (doar) o copie a PLDM, în ciuda animozităților personale dintre liderii celor două partide. Electoratul simte asta și, din această pricină, șansele PAD să treacă pragul sunt nule, de aici și dispariția lui din sondaje. De ce să votezi copia când ai la îndemână originalul?

Partidul Liberal Reformator (1,2%) este în aceeași condiție, cu precizarea că aici lucrurile sunt și mai (melo)dramatice: PLR nu știe încă a cui copie vrea să devină! A PLDM sau a PL? În cazul în care un personaj precum Ion Sturza ar fi preluat partidul (și, eventual, alte grupuscule conexe mai mult sau mai puțin pestrițe), PLR ar fi „dublat” PLDM, orientându-se spre bazinul electoral al acestui partid. Bătălia politică reală ar fi fost între doi foști premieri, respectiv Vlad Filat și Ion Sturza. Chestiunea a fost resimțită atunci, foarte rapid, și s-au trimis semnale clare de avertisment. Prima salvă a fost un articol publicat în fostul oficios comunist (care și-a schimbat, între timp, stăpânul) intitulat duios: „Ion Sturza: milionar farsor, profitor și trișor politic” (Moldova Suverană, 19 septembrie 2013). Al doilea mesaj a fost și mai evident. Anunțul căsătoriei dintre fostul premier Vlad Filat și vedeta de televiziune Angela Gonța s-a făcut exact în ziua Congresului de constituire a PLR (15 decembrie 2013), la care a participat, ca invitat, și Ion Sturza. Consecințele au fost devastatoare, știrea căsătoriei canibalizâd nemilos desfășurarea congresului tânărului partid.

După retragerea lui Ion Sturza, PLR mai are acum posibilitatea, teoretică, să devină „copia” PL, accentuând, dincolo de europenism, mesajul identitar și anticomunist. Trecând peste faptul că e greu să găsești un lider pentru această misiune (și care să nu te ducă în fundătura de genul PNL), șansele PLR sunt tot infime, din rațiuni obiective. Nu are libertatea de mișcare a PL, pentru că prezența la guvernare blochează semnificativ intensitatea mesajului – după cum s-a și văzut până acum. PLR va rămâne, mereu, la jumătatea drumului, împovărat de dificultatea de a spune cu fermitate lucrurilor pe nume și de a se sincroniza cu partenerii de guvernare, în plus, și de a asuma ambiguitățile partenerilor în chestiuni identitare sau pe relația cu Estul. Întrebarea fatidică pentru electorat va fi aceeași: de ce să votezi copia, când ai la îndemână originalul?

A treia copie din politica R. Moldova este PSRM, condus de vijeliosul Igor Dodon (3,7%). După plecarea din PCRM, acesta trăiește drama de „a se naște talent și a muri speranță”. La început a crezut, naiv, că electoratul din Chișinău îl va urma. S-a înșelat. Igor Dodon și partidul său rămân copia PCRM, chiar dacă în prezent beneficiază de o circumstanță favorabilă (care și explică creșterea în sondaje). Presiunea Federației Ruse în R. Moldova sau criza din Crimeea i-au permis o radicalizare virulentă. Campania lui pentru Uniunea Eurasiatică, propaganda referendumurilor locale, pledoaria pentru federalizarea republicii etc., fac ca PCRM să pară un partid aproape rezonabil în raport cu PSRM, în condițiile în care acesta nu respinge (încă) Acordul de Asociere cu UE, doar îl vrea modificat pentru a permite colaborarea și cu Uniunea Vamală. Radicalizarea până la extremă și până la limita legii este culoarul pe care va alerga de aici înainte Igor Dodon, care va paria pe totul sau nimic. Șansa lui de a intra în politica mare este trecerea pragului electoral, altfel dispare din peisaj, însă radicalizarea îl face incompatibil inclusiv cu listele PD, pe care, la limită, s-ar fi putut eventual plasa ca și compensație pentru plecarea grupului său din PCRM. Însă în preajma alegerilor și în campania electorală, când toate mesajele se vor radicaliza, inclusiv cele ale PCRM, nici PSRM nu va putea răspunde convingător la întrebarea electoratului: de ce să votez copia când am la îndemână originalul?

4. Nimeni nu are interesul să reducă pragul electoral

Soluția pentru „copiile” de mai sus este una singură și va fi, cu siguranță, luată în calcul: menținerea la 6% a pragului electoral și lansarea dezbaterii asupra votului util în R. Moldova. Toate cele patru partide au interesul să își prezerve bazinul electoral. PCRM va menține pragul pentru că PSRM îi vizează, explicit, electoratul; PLDM pentru că nu știe ce electorat va ataca, în final, PLR, PL la fel, iar PD nu își poate permite ca PSRM să crească prea mult, pentru că s-ar putea expanda și peste electoratul lui. Menținerea pragului electoral și lansarea unei dezbateri despre votul util va fi principala metodă de a împiedica partidele duplicat să capteze voturi de la partidele „originale”.

5. PCRM nu are victoria asigurată

După cinci ani de la venirea la putere a coalițiilor proeuropene, PCRM își păstrează scorul extrem de ridicat. Explicațiile sunt mai multe: criza europeană sistematic exacerbată de instrumentele mediatice rusești, etnicizarea partidului (ceea ce face ca votul rușilor/rusofonilor să compenseze pierderile pe care partidul le-a suferit ca urmare a pierderii guvernării) și problemele de guvernare ale AIE – și, ulterior, CPE – măcinate de scandaluri de corupție și duplicități vădite (vânzarea aeroportului, deschiderea ușilor sistemului bancar pentru investitorii ruși etc.).

În ciuda datelor din sondaj, victoria PCRM nu este în niciun caz certă. În primul rând, pentru că opinia exprimată nu este sigur că va deveni și vot politic la alegeri. Opinia exprimată este și un protest față de actuala stare de fapt, care nu e însă obligatoriu că se va concretiza și prin vot, care va presupune o responsabilizare mai profundă. În al doilea rând, mecanismul de redistribuire favorizează cele trei partide necomuniste, care, împreună, pot forma majoritatea. În al treilea rând, votul din România și cel al diasporei – în general proeuropean și necontabilizat în sondaj – poate fi decisiv într-o competiție care oricum se va încheia pe muchie de cuțit. Și nu în ultimul rând, rata mare de indeciși poate genera surprize. Indecișii se distribuie și ei aproximativ pe aceeași curbă precum distribuția opțiunii de vot (indecișii nu sunt ai unui singur partid). Este de așteptat ca o parte dintre indecișii AIE, confruntați cu o victorie posibilă a PCRM, să voteze, totuși, ținându-se cu mâna de nas, actualele partide necomuniste și cu șanse de trecere a pragului electoral.

6. Cel mai mare partid necomunist este… NATO!

Procentul obținut de NATO (25%) în acest sondaj este excelent, în condițiile în care se tace asurzitor la Chișinău pe marginea acestui subiect, iar singurul partid semnificativ care are integrarea în NATO în programul politic este PL. Opțiunea NATO beneficiază acum și de un culoar favorabil. Evenimentele din Crimeea vor accentua nevoia unei dezbateri despre securitatea republicii, care, în realitate, stă sub semnul lui Caragiale: e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire! Un stat și mai slab decât Ucraina, cu o neutralitate doar pe hârtie, negarantată de nimeni, rămâne în bătaia vântului. De-a dreptul amuzante apar astăzi încercările unora de la Chișinău de a primi, totuși, garanții sau semnale de la NATO după criza din Crimeea și care să sugereze un fel de protecție în caz de necesitate. E o naivitate fără seamăn: NATO nu este o manta de vreme rea pe care o accesezi, duplicitar, doar când ai nevoie: apartenența la organizație trebuie asumată onest și cu toate consecințele acesteia. Articolul 5 se referă exclusiv la membrii NATO, să nu se uite asta, iar NATO nu are obligații nici față de Ucraina, nici față de R. Moldova! O dezbatere pe această temă este stringentă și va fi pusă pe agendă. Cu siguranță, vechile „argumente” vor fi reluate – RM este neutră, nu există cvorum pentru NATO, trebuie referendum, divide societatea etc. -, dar astăzi au un aer prăfuit, neconvingător și fără nicio vlagă argumentativă puse față în față cu realitatea dură din Ucraina. În realitate, blocarea dezbaterii despre NATO în R. Moldova nu se face din pricină că nu există deocamdată majoritate pentru asta, ci tocmai pentru că există teama că această majoritate s-ar putea constitui.

7. Tema identitară revine pe agenda electorală

Bâlbele și amânările oficialilor în legătură cu recensământul din mai a.c. au, evident, rațiuni politice. Din rațiuni de strategie electorală, unii nu doresc resuscitarea dezbaterii identitare, mai cu seamă în preajma alegerilor parlamentare. Dar chestiunea este inevitabilă. Din acest punct de vedere, sondajul sugerează limpede o schimbare semnificativă față de rezultatele ultimului recensământ, mai cu seamă în ceea ce privește identitatea lingvistică. Cei care sperau că dezbaterea va ieși din atenția societății s-au înșelat. Sofismul preferat aici este că dezbaterea identitară trebuie evitată pentru că ar sprijini PCRM, partidele antieuropene etc. Nimic mai fals. Nu această dezbatere (care nici nu prea a avut loc!) a perpetuat menținerea PCRM la scoruri de aproape 50% ani la rând, ci, mai degrabă, incapacitatea guvernării de a satisface aspirațiile legitime ale unei populații cu așteptări enorme de la guvernările proeuropene. Și menținerea PCRM la aceste scoruri, și resuscitarea dezbaterii identitare sunt mai degrabă consecințele – nu cauzele! – unei disfuncționalități guvernamentale care riscă să compromită perspectiva europeană ca atare. Indiferent dacă ne place sau nu, problematica identitară nu dispare din R. Moldova. Dimpotrivă. Inclusiv desfășurarea recensământului, dar nu numai, o va readuce pe agendă în preajma parlamentarelor, iar ponderea acesteia în viitoarea configurație electorală nu poate fi neglijată.

8. Liderii cei mai populari nu sunt lideri de partid

Conform sondajului Magenta, electoratul are cea mai mare încredere în actualul premier Iurie Leancă și primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă. Observația cea mai importantă aici este că niciunul dintre cei doi nu este și lider de partid (ambii sunt vicepreședinți în partidele lor). Întrebarea-cheie este legată de potențialul lor electoral și în ce condiții ar putea livra partidelor lor ceva din cota mare de încredere cu care sunt acreditați. Sunt întrebări la care cele două partide vor trebui să răspundă, căci acesta va cântări semnificativ în viitoarele strategii electorale. Cert este că, spre deosebire de celelalte două partide care depășesc pragul electoral, și la care liderii politici au nivelul maxim de încredere (Vladimir Voronin, respectiv Marian Lupu), PL și PLDM au, teoretic, un potențial de creștere inclusiv din acest punct de vedere. Este de urmărit cum se va clarifica această chestiune de aici înainte și ce calcule vor face cele două partide.

9. Europa nu votează la Chișinău!

Un europarlamentar din România se întreba, deunăzi, de ce moldovenii nu ies în stradă și de ce nu se bucură când s-a dat vestea liberalizării vizelor. Dincolo de aerul naiv și înduioșător al interogației, rămâne o chestiune gravă: măsurile pe care UE le va lua – sperăm – cu privire la Chișinău, respectiv semnarea Acordului de Asociere și liberalizarea vizelor nu vor fi panaceul care să decidă, ca într-o minune, rezultatul votului din noiembrie. Din mai multe motive: așteptările au fost ridicate la un nivel prea mare, dezamăgirea populară este așișderea, astfel că va fi greu să fie soluționate prin măsuri care nu se vor reflecta, rapid, în bunăstarea personală. În plus, dincolo de faptul că sute de mii de cetățeni ai RM au deja cetățenia română, cei care se vor grăbi să plece fără viză în Europa în concedii sau la rudele lor sunt, în general, proeuropeni ca orientare politică (pe ideea deja verificată în sondaje după care cei care au rude plecate în Vest și primesc sprijin financiar de acolo votează, de regulă, partide proeuropene – și viceversa). De aceea, liberalizarea vizelor nu va schimba radical proporția votului, doar va întări niște opinii preexistente. Ceea ce trebuie subliniat încă odată este că nu Bruxelles-ul va vota la Chișinău, iar cei care cred că semnarea unor documente este suficientă ca să acopere deficiențe interne grave se înșală. Din primele trei probleme importante percepute de cetățeni – salariile joase, locurile de muncă și corupția -, primele două nu sunt ușor de soluționat, cer timp, dar ultima este la îndemâna guvernului. Chestiunea corupției, neatinsă la Chișinău, riscă să devină piatra de moară a actualei guvernări, pentru că la acest capitol lumea vede ce se face și, mai ales, ce nu se face. Nimeni nu e pedepsit acolo, cu excepția învățătorilor sau a unor polițiști mărunți! Responsabilitatea guvernanților este crucială, iar semnalele trimise populației nu trebuie să fie doar exerciții de comunicare publică, ci să devină gesturi clare, concrete, eficace. Acesta este mesajul pe care Bruxelles-ul trebuie să îl transmită la Chișinău, căci nu UE va pune votul în urnă, în noiembrie, ci cetățenii R. Moldova. UE nu poate și nici nu trebuie să joace (doar) rolul de paravan.

Continuare pe Timpul.md