Aflându-mă la o conferinţă desfăşurată în Munchen, alături de alţi tineri din toate statele riverane Mării Negre, am avut oportunitatea de a discuta cu o serie de profesori, experţi şi factori de decizie europeni, privind politica de extindere a Uniunii Europene şi recentele evoluţii din estul Europei. Nu voi face referire la numele interlocutorilor, având în vedere regulile evenimentului, dar vă voi împărtăşi, în schimb, principalele concluzii ale dezbaterilor.

Aşadar, Uniunea Europeană urmează, în mod inevitabil, să se extindă spre est, lucru care se va întâmpla în mod firesc, odată cu dezvoltarea statelor din vecinătate şi racordarea lor treptată la mecanismele europene în domeniul economic, financiar, politic, social şi nu, în ultimul rând, valoric.Extinderea nu va avea loc nici pentru, nici în pofida altor actori precum este Federaţia Rusă. Extinderea va avea loc pur şi simplu, pentru că societăţile se dezvoltă şi nimeni nu le poate sta împotrivă prin metode coercitive.

Din contra, Federaţia Rusă îşi creează mari probleme de credibilitate şi imagine, determinându-şi partenerii europeni să ia decizii reactive, aşa cum a fost în cazul iniţiativei comisarului european Dacian Cioloş privind accesul vinurilor moldoveneşti pe piaţa europeană, sau cum a fost sporirea şanselor Ucrainei de a semna Acordul de Asociere drept urmare a restricţiilor impuse de Rusia asupra mai multor produse alimentare ucraineşti. Cu alte cuvinte, ruşii se află în acest moment în situaţia fie de a accepta că fostele state sovietice nu se mai află pe locul lor de joacă, fie să mai facă un şir de greşeli care să demonstreze că ceea ce-i lipsea până acum Uniunii Europene erau voinţa şi iniţiativa. Din punctul de vedere al multor state europene, Rusia a început deja să-şi piardă rolul de partener prioritar, demonstrând că nu crede în valorile în care a declarat că ar crede. Adică are un comportament ipocrit, vrând din ce în ce mai mult de la UE, respingând să se conformeze faptului că statele europene sunt cu minimum o generaţie în faţă şi fără a da altceva în loc decât gaz scump. Li s-a oferit posibilitatea aderării la UE la începutul anilor ’90, dar au refuzat; li s-au oferit cele mai mici preţuri din regiune la vize, dar nu ştiu să preţuiască gestul; li s-a demonstrat că extinderea trebuie să se producă, în primul rând, în beneficiul statelor din vecinătatea europeană, respectiv ex-sovietice, dar folosesc în continuare şantajul şi coerciţia în cel mai cinic mod.

O altă concluzie la care s-a ajuns ţine de rolul Summitului de la Vilnius, care nu reprezintă neapărat un capăt de lume. Adică, va exista viaţă şi după summit. Mai mult, indiferent dacă RM va parafa sau va semna Acordul de Asociere (ceea ce nu se prea prevede), greul abia urmează. Republica şi-a asumat să implementeze legislaţia europeană. Aceste două lucruri vor crea schimbări radicale în societatea noastră; poate la fel de radicale precum sunt diferenţele dintre infrastructura oraşului Munchen şi cea a Bălţiului. Dar dacă vrem să avem o infrastructură ca în Munchen, n-avem încotro decât să facem ce au făcut bavarezii, să trecem prin etapele de dezvoltare prin care au trecut ei.

În fine, concluzia care derivă cumva din precedenta, este că populaţia Republicii Moldova trebuie să conştientizeze într-un sfârşit că toate eforturile pe care le depun în vederea aderării, toate legile pe care le adoptă, toate schimbările prin care va trece, toate renunţările dureroase la modul sovietic şi comunist de a funcţiona, nu sunt făcute de dragul altcuiva decât de al nostru. Adică, cetăţenii moldoveni trebuie să înţeleagă odată şi odată că ceea ce facem noi, românii, ruşii, ucrainenii, găgăuzii, comuniştii, liberalii, democraţii, popularii, socialiştii, conservatorii, şovinii, europeniştii şi toate celelalte categorii etichetate conform criteriilor X, va fi suportat doar de către noi. Respectiv, doar noi suntem cei care vor avea de câștigat de pe urma europenizării prin UE, sau a resovietizării prin Uniunea Eurasiatică. Atât europenii, cât şi ruşii, vor obosi foarte curând de oscilările noastre, pentru că ei ştiu bine că nu poţi fi membru al UE şi al Uniunii Eurasiatice în acelaşi timp. Respectiv, datoria noastră este să transmitem mesaje cât mai clare, determinându-i pe partenerii noştri europeni să ne trateze precum merităm, oferindu-ne o perspectivă clară de aderare şi generând ireversibilitatea integrării europene. Iar Summitul de la Vilnius ar putea deveni un reper important în acest sens.

Sursa: tudorcojocariu.eu