Încă de la declararea Independenţei sale simbolice, Republica Moldova s-a confruntat cu un dualism pervers în ceea ce priveşte însuşirea valorilor necesare fondării unui stat valid. Sursele celor 2 pachete de valori, spaţiile vestic şi estic (noi situându-ne exact între ele), s-au tot opus de zeci de ani. Şi se vor mai opune. În toată schema asta, poporul român, în special partea de popor dintre Prut şi Nistru, a tot oscilat, urmărindu-şi interesele de conservare a naţiunii, fie şi cu riscul apariţiei unor graniţe temporare de colo-colo în integralitatea spaţiului său. Şi e firesc să fie aşa.

Prin urmare, în acest moment avem o populaţie românească concentrată majoritar şi formal în 2 state, respectiv România şi RM. Mai avem comunităţile româneşti din jurul graniţelor celor 2 entităţi statale, respectiv din Ucraina, Ungaria, Serbia şi Bulgaria; şi mai avem diaspora românească (cetăţeni ai României şi ai RM, dar şi etnici români fără cetăţenie, care tot din diasporă fac parte). Ei bine, viziunea globală asupra actualei stări de fapt, ne arăta că, în pofida faptului că românii sunt europeni, doar o parte dintre aceştia (majoritatea, ce-i drept) sunt şi cetăţeni europeni. Prin urmare, acceptarea actualeistări de fapt, prin care unii sunt separaţi de ceilalţi în spaţii valorice şi formale diferite ar fi împotriva firii, adică anormală; cel puţin conform unor standarde aplicabile unor popoare care se respectă, normale şi ele. Din fericire, statul care cuprinde cei mai mulţi români cetăţeni europeni, România, a demonstrat (mai ales din 2009 încoace) că îşi ia  în serios rolul de contributor principal la rezolvarea acestui set de probleme. Acestea se pot rezolva şi vor fi rezolvate pe 2 paliere principale. Primul ţine de acordarea cetăţeniei române tuturor celor care-şi asumă identitatea de român, fără discriminarea originii de loc valabilă astăzi (iniţiativă despre care am mai vorbit anterior şi care vine, în plan legislativ de la senatorul Viorel Badea). Pe de altă parte, problemele pot fi rezolvate prin România, care a devenit în mod progresiv şi vizibil cel mai important susţinător al integrării europene a RM şi a celor 3-4 milioane de români.

Dar acesta este un alt subiect la care voi mai reveni. Ceea ce contează acum este ca românii din RM să ştie ce vor de la ei înşişi, dar şi de la partenerii lor. Din fericire, coaliţia de guvernare pare să fi făcut din integrarea europeană un deziderat suprem, căruia să i se subsumeze celalalte obiective şi scopuri, ceea ce e un lucru bun. Acum rămâne ca şi populaţia să conştientizeze că viaţa fiecăruia poate deveni cu atât mai bună, cu cât ne vom apropia de UE, europenizând ascendentul rusesc în toate domeniile, de la economic şi social până la cel cultural şi educaţional.

Concret, există anumite avantaje incontestabile, de care este bine să ţină cont fiecare dintre noi, înainte de a se declara adeptul uneia dintre cele 2+1 căi existente (UE, UEA şi statutul actual).

Să le luăm pe rând, chiar dacă urmează să comparăm incomparabilul. Aderarea la Uniunea Europeană va genera preţuri mai mici la gaz, ceea ce este un lucru bun. Odată cu încheierea construcţiilor gazoductului Iaşi-Ungheni, România va furniza RM gaz mai ieftin faţă de cel al Gazprom, conform declaraţiilor oficialilor de la Bucureşti. În plus, aderarea RM la spaţiul eurasiatic ne-ar arunca în braţele unui actor agresiv şi imprevizibil precum este Rusia. E de văzut cazul Belarusului, care a obţinut un preţ redus pentru gazul natural importat din Rusia, doar cu preţul cedării controlului total asupra conductelor de gaze naturale către Gazprom, după care oricum li s-a pus embargo pe mai multe categorii de produse. De asemenea, va fi posibilă atragerea investiţiilor europene în vederea modernizării infrastructurii electrice. Primul pas deja a fost făcut prin interconectarea liniilor electrice Fălciu-Goteşti (România-RM). Locuitorii satelor ar trebui să înţeleagă ce înseamnă asta, aplicat la realităţile zilnice. Mai exact, înseamnă că nu se vor mai pomeni cu stâlpi picaţi la primele vânturi mai puternice, cu fire electrice rupte de păsări, sau alte asemenea bazaconii. Tot lor li se vor deschide posibilităţi de a dezvolta surse de energie alternative pentru necesităţile zilnice, reducându-se costurile.

Mărfurile de consum se vor ieftini, drept urmare a liberalizării pieţei. În sfârşit, vom avea şi noi acces la produse europene, certificate la cel mai înalt nivel, nu vom mai fi obligaţi să cumpărăm doar produse ucraineşti sau ruseşti, de o calitate dubioasă şi importate “pe sub masă”. Economia, per ansamblu, va cunoaşte o dezvoltare fără precedent chiar după aderarea la Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător. Conform analizelor Expert-Grup, PIB va creşte, faţă de eventuala aderare la UEA, cu 12,8%, volumul producţiei cu 3,9%, iar consumul va creşte şi el cu 12,3%. Valorile legate de comerţ sunt şi ele discrepante, respectiv diferenţa dintre creşterea exporturilor ar fi de 20,3%, iar cea a importului de 10,6%.

Piaţa muncii, în legătură cu care s-au proliferat atâtea ameninţări cinice în contextul embargoului asupra vinurilor, ne arată şi ea diferenţe enorme. Aderarea la spaţiul european ar aduce după sine o creştere a salariilor cu minim 9%. Ca să nu mai vorbim despre protecţia socială decentă şi condiţiile de muncă mai umane din statele europene, spre deosebire de cele din Rusia. Sigur, deplasarea în UE a câtorva sute de mii de moldoveni aflaţi la muncă în est ar presupune un efort consistent, dar până la urmă, vorba aceloraşi ruşi, numai caşcavalul din capcana pentru şoareci poate fi gratuit. Anume din acest motiv spuneam mai sus că înainte de toate, este cazul să ne dăm seama ce vrem, dar şi dacă ne asumăm meritul şi efortul unui trai mai bun. Tot legat de piaţa muncii, ar creşte şi veniturile bugetare cu 3,6%, faţă de reversul eurasiatic. Cine nu şi-ar dori aşa ceva?

Mediul de afaceri ar prospera şi el, liberalizându-se piaţa, apărând mai multe alternative în toate domeniile, pentru ca beneficiarii finali, milioanele de moldoveni, să nu se simtă încorsetaţi de lipsuri de tot felul. Ar creşte şi investiţiile, mai ales în agricultură, securitatea individului, infrastructură şi dezvoltare comunitară. Sutele de hectare de pământ aflate în paragină, transportul public din categoria „sinucigaşi” şi satele uitate de lume, toate acestea sunt probleme care pot fi rezolvate. Le-au rezolvat alţii, deci putem şi noi. Sau…?

În fine, posibilitatea de a circula fără restricţii în toate statele europene, de a ne simţi parte a unei lumi civilizate, în care doar visam să ajungem atunci când eram mici, poate fi la dispoziţia noastră, a tuturor, dacă decidem odată pentru totdeauna că vrem să fim parte a UE. Mulţi dintre noi deja avem acces liber la toate aceste lucruri. Ne permitem excursii, vizite, deplasări, avem un nivel de trai care ne plasează în rând cu oricare alt cetăţean al oricărui alt stat european. Dar cum rămâne cu ceilalţi concetăţeni moldoveni şi conaţionali români? Cum rămâne cu responsabilitatea faţă de familiile, rudele, prietenii, sau pur şi simplu faţă de oamenii la care ţinem, care visează, în continuare, la un trai mai bun, pe care îl merită, dar care riscă să rămână în urmă? Cum rămâne cu ei, având în vedere că emigrarea în masă nu poate fi o soluţie de medie sau lungă durată? Noi toţi, din ipostazele pe care le avem fiecare, trebuie să ne asumăm calea europeană, dincolo de promisiunile politicienilor, pentru care promisiunile sunt un mod de viaţă (atât până, cât şi după Summit-ul PaE de la Vilnius). Noi toţi trebuie să ne asumăm că vom contribui ca familiile, rudele, prietenii noştri şi ceilalţi oameni la care ţinem, să ajungă cât de curând să răspundă, dacă vor fi întrebaţi ce preferă, cu „UE, normal!”.

Sursa: TudorCojocariu.eu