Zilele trecute am fost cu toţii martorii unui eveniment fără precedent în istoria românilor, respectiv punerea sub acuzare a unui fost comandant de penitenciar din perioada comunistă pentru săvârşirea infracţiunii de genocid. În urma cercetărilor efectuate de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memorie a Exilului Românesc (IICCMER), torţionarul Alexandru Vişinescu, a fost înştiinţat de către procurorii privind acuzarea care i se aduce.

Cazul a provocat un interes major în România, spre surprinderea mai multor poli de opinie, care au recunoscut că se aşteptau la o trecere sub tăcere şi a acestui eveniment de interes public, aşa cum au mai fost puse multe altele, tot incomode, până acum.

Însemnătatea faptului decurge din următoarele câteva caracteristici, fără a ne opri la toate. Este pentru prima oară când IICCMER reuşeşte să obţină punerea sub acuzare a unui individ de asemenea rang precum este colonelul (r.) Vişinescu. Penitenciarul de la Râmnicu Sărat ocupă un loc aparte în memoria luptătorilor anti-comunişti români, aici fiind încarceraţi sau  chiar găsindu-şi sfârşitul Ion Mihalache (preşedinte fondator al Partidului Ţărănesc), Corneliu Coposu (preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat), Ion Diaconescu (deputat şi activist anti-comunist), Gheorghe Brătianu (lider naţional-liberal, ucis aici conform unor contemporani) precum şi alte personalităţi politice. Vişinescu a fost cunoscut drept unul dintre cei mai brutali comandanţi de penitenciar din acea perioadă, de mâna sau din ordinele sale sfârşindu-se mii de români (potrivit procurorilor, prizonierii politici erau bătuţi, înfometaţi, ţinuţi în frig şi lipsiţi de asistenţă medicală, toate acestea făcute cu o plăcere sadică şi inumană). Există premisele ca procesul lui Vişinescu să genereze un întreg proces al comunismului (sau al Siguranţei/Securităţii), IICCMER având în lucru 34 de alte dosare ale torţionarilor comunişti.

Verdictul însă, este greu de anticipat, or acuzaţia de genocid este una care implică anumite riscuri. Precum avertizau unii procurori şi cercetători, şansele ca cel puţin să-i fie retrasă pensia specială (astăzi are o pensie de 3296 RON, sumă cu mult peste medie), ar fi fost mai mari dacă ar fi fost acuzat de tratament inuman. Conform Convenţiei ONU pentru Prevenirea şi Pedepsirea Genocidului, genocidul defineşte acţiunea intenţionată de distrugere a unor grupuri umane în baza religiei, originii naţionale, etnice sau rasiale (…). Iar de data aceasta nu e neapărat cazul. Este cazul, însă, a unei acuzaţii de omor deosebit de grav şi de tratament inuman aplicat deţinuţilor.

Urmărind evoluţia acestui caz esenţial pentru recuperarea memoriei noastre colective, dar şi a ceea ce putem numi demnitate umană, nu pot să nu mă gândesc la ce se întâmplă (sau mai bine-zis, nu se întâmplă) dincoace de Prut. Aici, nici vorbă de acuzaţii oficiale în adresa unor oameni concreţi, vii, care încă mai trăiesc parazitând societatea, beneficiind de pensii grotesc de mari, doar pentru „eroismul” de a fi slujit un regim comunisto-sovietic şi de a fi săvârşit crime împotriva propriilor concetăţeni. Aici, abia de ne-am dumirit dacă regimul opresiv comunist a fost un lucru bun sau rău, darămite să mai şi tragem la răspundere artizanii, uneltele şi călăii acestuia. Iar dacă cineva spunea că României i-au trebuit 24 de ani de tranziţie şi democraţie pentru a începe să facă ceea ce alte state trecute prin comunism au făcut imediat după destrămarea uniunii sovietice, noi încă n-avem nici un reper pentru a estima momentul propriei revelaţii întârziate, de tip pruto-nistrean.

Sursa: TudorCojocariu.eu