Majestatea Sa, Regele Mihai I, îl va decora pe Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chişinău, cu Ordinul „Coroana României”, în grad de Cavaler. Este prima distincţie de acest gen oferită de către Alteţa Sa unui basarabean.

Fiind de departe cea mai semnificativă ştire a săptămânii trecute, deriziunea la adresa primarului nu a contenit. Cei care-l porecliseră Harry Potter, au avut prilejul să-l ironizeze pe Chirtoacă pentru statutul de celibatar, dar şi pentru o mai veche declaraţia de a sa, precum că este „căsătorit cu Primăria”, numindu-l „Cavalerul Chişinăului”. În definitiv, aceste etichetări nu pot decât să-l flateze sau, în cel mai rău caz, să îl lase rece, deoarece atât protagonistul romanelor lui J.K. Rowling, cât şi personajul mitologic al cavalerului (prezent în folclorul mai multor popoare) sunt figuri pozitive, care inspiră ataşament şi devoţiune.

După cum poţi scoate omul din sat, dar nu şi satul din om, la fel şi percepţia steoretipizată a majorităţii este greu de surmontat. Calificativele sus-menţionate au obţinut o conotaţie peiorativă în limbajul popular, astfel încât este mai agreabil un politician căsătorit, care se dedă adulterului sau care divorţează într-un mod ocult, decât unul care a rămas holtei. Încercaţi să vă amintiţi de un fost candidat la primăria capitalei, filmat nu pe malul râului… Iordan, ci pe malul Bâcului, într-o cameră de hotel, în timp ce întreţinea relaţii extraconjugale şi care era aproape să câştige la alegerile locale, având sloganul „Cu mâinile curate”. Sau gândiţi-vă la cazul altor politicieni, care au divorţat, lăsându-le fostelor soţii o bună parte din averea dubios agonisită, şi care acum se erijează în postura oamenilor onești, cu venituri transparente.

Sunteţi îndreptăţiţi să întrebaţi de ce am evocat aceste fapte de tristă faimă, în contextul abordării anunţatei decorări a primarului Dorin Chirtoacă. Ce au în comun Familia, Primăria şi Monarhia? Am convingerea că toate sunt emanaţia discernământului, a voinţei liber exprimate şi a unei orânduiri asumate. Pe reversul monedei sunt republica socialistă, „sovietul sătesc” şi concubinajul.

Machiavelli spunea că „toate statele, toate stâpînirile care au avut şi au autorităţi asupra oamenilor au fost şi sunt sau republici, sau principate”. Întrucât poporului român i s-a impus forma republicană de guvernământ, în timp ce familia era supusă erodării, iar administraţia publică locală a devenit o copie fadă a circului parlamentar, rolul monarhiei, primăriei şi al familiei, trebuie reconsiderat. Nu poţi culpabiliza Casa Regală a României pentru hăul comunist în care am fost aruncaţi, după cum nu Primăria Chişinăului este vinovată de fiecare groapă din asfalt, iar Familia – de depravarea colectivă.

Societatea românească, indiferent la ce parte a Prutului ne raportăm, este în căutarea unui „salvator al naţiunii”, pe care nu-l vrea înzestrat cu împuterniciri reale, dar care trebuie să existe în calitate de ţap ispăşitor. În loc de rege şi primar, ne dorim bufoni. În locul unui cap de familie, optăm pentru parteneri de ocazie. Prin prisma memoriei traumate, fenomenul este explicabil, dar perpetuarea sa nu poate fi justificată. După o jumătate de secol de regim dictatorial sau totalitar, credem că mai putem compensa desfrâul din viaţa privată, indiferenţa faţă de administraţia locală şi chiar degradarea colectivă cu mimarea democraţiei şi invocarea unor libertăţi efemere.

Marele istoric Nicolae Iorga scria pe la 1936 că „de la început am statornicit păstrarea autorităţii supreme, activă şi nu presidenţială, cum vor unii, în cei care erau „os de Domn” şi cred că ar fi extrem de dezamăgit de haosul în care ne-am pomenit.

Într-un anume fel, Regele Mihai, decorându-l pe cel „căsătorit cu Primăria”, l-a invitat în familia monarhică şi a găsit în persoana sa un fecior al neamului românesc din Basarabia.

Articol publicat în “Evenimentul Zilei”: http://www.evz.md/familia-primaria-si-monarhia/