nata albot stela popa alecu matraguna si andrei bolocan la sare si piperSpunea cineva că toate schimbările, chiar și cele mai așteptate și dorite, au melancolia lor. Da, pe bună dreptate, despărțirile au ceva din melancolia asfințitului și ahh, cât le urăsc! Până la urmă, nu avem de ales, așa că ne consolăm cu gândul că și despărțirile trebuie să le mai trăim din când în când, așă că nu lăsăm lirismul să ne macine sufletele și mințile. Și când spun asta, mă gândesc la doi colegi dragi mie – Nata Albot și Andrei Bolocan

Cu trei ani în urmă o descopeream pe Nata și eram fascinată de ea. O întrebam într-un interviu radio cine este sarea si cine este piperul în proiectul pe care tocmai îl lansaseră, iar ea afirma că „atunci cand vom găsi răspunsul la această întrebare, vom încheia și proiectul dat”. Da, recunosc și mărturisesc că nu mi-aș fi dorit să afle atât de repede cine este sarea și nata si stelapiperul pentru că cei doi se completau reciproc de minune. Se pare însă că prietenii mei au aflat…

Există în televiziuni diverse personaje, personalități, tipare umane, dar oameni, oameni apropiați sufletului nu găsești atât de ușor. Acest domeniu – chiar dacă la noi e abia la început! – are uneori ceva din atmosfera junglei. O spun inclusiv din experiența proprie! Iată de ce, onestitatea, compatibilitatea, umanitatea dintre partenerii unei emisiuni este crucială. Ei bine, în asta constă carisma acestui cuplu. Din acest punct de vedere, perechea Nata și Andrei, unică în felul său, este și va fi un exemplu pentru media de la noi.

Las însă reflecțiile nocturne la o parte și revin la ideea acestui text. Oameni buni, Nata și Andrei își continuă viața și după „Sare și Piper”!

stela popa nata albot andrei bolocan corneliu durnescu

E adevărat că Nata pleacă peste hotare, dar sunt sigură că oriunde va fi se va descurca la fel de bine și aproape că garantez că nu va uita să ne surprindă cu noi idei și proiecte. Așa e Nata, iar eu o cunosc. În plus, chiar o susțin în decizia luată. Știu cum e când ai nevoie să-ți mai clătești mințile. Vorba aceea: vrei să evadezi după ce etapezi…

Cât despre Andrei, acest Andrei atât de energic, glumeț și care emană numai voie bună, el nu iese din viața publică. A spus el pe undeva asta? Cine știe, poate că după o scurtă pauză, ne va zâmbi din nou de pe ecranul televizorului… Colegii mei sunt oameni de televiziune! Nu uitați asta! Or, dacă ești om în al cărui suflet a fost sădită odată această „păcătoasă” sămânță a TV-ului, înseamnă că nu ai cum să te retragi în peșteră. Firile de acest gen creează în continuu și își extrag energia din profesie. Da, e adevărat că uneori ritmul e epuizant și avem nevoie de câte o vacanță, mai lungă sau mai scurtă, dar de fiecare dată revenim cu noi și noi forțe, din ce în ce mai entuziaști, din ce în ce mai profesioniști.

Așadar, nu voi mai înșirui aici elogii la adresa bunilor mei prieteni de la „Sare și Piper”. Ei știu ce loc ocupă în sufletul meu sau în media de la noi. Ceea ce voi face este să le urez noroc și sănătate cât mai multă, cu carul! Au nevoie de asta și de susținerea noastră. Le respect decizia și îndrăzneala de a provoca destinul.

La bună revedere, Nata și Andrei!