În timp ce mă plimbam ieri prin piața de vechituri de lîngă Gara Feroviară am pus mîna pe această bizară lucrare tipografică. M-a atras titlul în rusă – Calendar creștin astrologic pentru omul de afaceri (1994) – apoi am văzut că a fost tipărită la Chișinău, iar la final m-am prins că și prețul e foarte bun: 2 lei, adică echivalentul unei călătorii în troleibuz.

E un calendar-agendă pentru anul 1994, editat de un oarecare Centru pentru Medicină Populară și Dezvoltare Spirituală (CMPDS) despre care n-am putut găsi nici un fel de informație pe net.
Pe pagina 2 stă tipărită poza lui ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, iar un text sub imagine zice că agenda a fost publicată cu blagoslovirea acestuia.

 Urmează, pe cealaltă pagină, un desen ce adună sincretic, cele 12 semne zodiacale și protectorii creștini ai zodiilor (sic!). Capricornul stă sub protecția lui Isus Hristos, Racul e protejat de Maica Domnului (Fecioara Maria), Leul e ocrotit de Sfînta Treime și tot așa pentru toate 12 zodii.

Mai departe găsim un calendar pentru anii 1994-1995 care adună și el protectorii creștini ai anilor plus semnele corespunzătoare ale anilor din zodiacul chinezesc (respectiv Cîinele și Mistrețul/Porcul).

Foaia următoare (paginile nu-s numerotate) e exclusiv creștină și prezintă o listă a sărbătorilor creștine ale anului, posturile și zilele de pomenire ale morților.

Pagina ce vine a prezentat, pentru mine, interesul cel mai mare. Ea începe cu un citat al cărui autor nu-l știm ce spune următoarele: Încă din vremurile vechi se știe că sănătatea și caracterul oamenilor depind de vremea nașterii sale, care e marcată de semnul solar corespunzător al Zodiacului precum și de protecția Sfinților.

Tabelul de sub citat aranjează cronologic zodiile, apoi indică planeta sub influența căreia stă fiecare semn zodiacal dar și protectorul creștin al zodiei. Vedem bunăoară că Berbecul e sub influența planetei Marte și sub protecția lui Isus Hristos. Taurul e influențat de planeta Venus și protejat de Fecioara Maria. Leul e sub influența Soarelui și e protejat de Sfînta Treime.

Vin după asta cîteva pagini de text ce îndeamnă cititorul să respecte învățăturile aduse în lume de către Hristos, dar și să țină cont, pentru o viață plină de armonie și succese, de prezicerile calendarelor orientale și de mersul planetelor. Apare de cîteva ori noțiunea de ”știință” – prima oară în contextul unei propoziții ce cheamă la o comuniune între știință, religie și societate, a doua oară în contextul unei afirmații potrivit căreia influența planetelor și a semnelor zodiacale ar fi dovedită științific.
Prezint doar prima pagină a corpului de text. Curioșii pot răsfoi textul integral în fișierul pdf pe care l-am pus pe scribd.com.

Apare ulterior un calendar lunar:

Și un ciclu al perioadelor cosmobiologice pentru fiecare zi:

Calendarul e structurat în mod primar după zodii. Începutul fiecărei zodii stă sub semnul unui eveniment creștin. Aici Vărsătorul e prezentat împreună cu Nașterea Domnului.

Așa arată calendarul pentru ianuarie precum și agenda pentru primele zile ale lunii.

 

Nu cunosc, din păcate, evoluția ulterioară a acestui proiect. Pe ultima copertă a agendei scrie că CMPDS pregătea un calendar similar pentru 1995.

Nu am de unde ști dacă Mitropolitul Vladimir chiar a dat binecuvîntarea pentru o astfel de lucrare sau dacă această pretinsă binecuvîntare a fost adăugată de editorii cărții pentru a adăuga ceva plauzibilitate.

Retrospectiv, dacă ținem cont că anii 90 au fost marcați de reapariția, în spațiul public, a ocultismului, reabilitarea astrologiei, ”normalizarea” magiei, hipnozei  și parapsihologiei prin ședințele de tratament în direct la TV a unor Kașpirovschi, parteneriatul ”nevinovat” între creștinism și astrologie nu pare a fi lucrul cel mai neobișnuit din cele ce se întîmplau zilnic.

Cred totuși că această sursă povestește cel puțin două istorii, ambele cu continuitate și implicații interesante.

Prima istorie ține de mariajul bisericii ortodoxe cu capitalismul.

Să nu uităm că agenda era adresată în primul rînd oamenilor de afaceri, al căror timp, sănătate și armonie sufletească le organiza cu migală zi de zi.

Ca instrument de administrare a timpului, aceasta urmărea să ofere omului de afaceri (eufemism ce ascunde atît pe noii bogați ai tranziției – foști nomenclaturiști ce au pus mîna pe uzine, cît și pe bișnițarii de rînd ce tocmai descopereau portul din Odesa și containerele cu mărfuri chinezești) informații precise despre combinațiile exacte de influențe divine și cosmice ce i-ar fi sporit eficiența muncii, l-ar fi ferit de riscurile îmbolnăvirii sau de eșecuri în tranzacții.

Într-un sens, agenda oferea promisiunea subordonării Cosmosului și Divinității față de scopul de maximizare a succesului, atît cel comercial cît și cel de ”armonie personală”.

Creștină e doar retorica, pe cînd practica e eminamente capitalistă.

Mă rog, capitalismul, argumenta Max Weber, a ieșit din etica protestantă, iar teologiile prosperării sunt foarte în vogă acum, mai ales printre mișcările carismatice.

Totuși, asta e la Ei, pentru că la Noi, nu-i așa, credința e de altă factură.

Nu e, desigur.

…Încă ne lipsesc multe elemente dintr-o genealogie a simpatiei pro-capitaliste a ortodoxiei, dar cele existente ajung pentru a afirma cu certitudine că Biserica Ortodoxă moldovenească nu a criticat capitalismul, economia de piață sau mantra succesului personal ci le-a acceptat ca fiind parte din noua ordine a lumii.

Nu e de mirare că Biserica a preferat să se ralieze cu cei de succes, cu elitele vizibile în detrimentul lui Vasile și Maria cei mulți, săraci și năpăstuiți…

Începutul șchiop și oarecum ocult al acestui biserică-capitalism (mijlocit de un alt mariaj intermediar biserică-putere politică) nu s-a înglodat în sincretisme creștin-astrologice cu Hristoși și Dragoni ci s-a dezvoltat oarecum ”firesc” pînă a ajuns să-și găsească definitivarea și justificarea teoretică în teza de doctor în economie susținută de ÎPS Mitropolitul Vladimir în 2010, cu o temă la fel de ”tehnică”: Managementul activităţilor economice din sistemul eparhial al bisericii creştin-ortodoxe (exemplul Republicii Moldova).

Ierarhul (sau cel care i-a scris teza) face, în această lucrare, pasul logic următor: trece de la gestionarea eficientă a timpului și resurselor personale la administrarea eficientă a instituției bisericești. Cititorul ce nu va ști că Nicolae Cantarean e de fapt numele mitropolitului n-ar putea deosebi această lucrare de orice altă contribuție de economie neoclasică. Nicăieri în paginile tezei mitropolitul-savant nu critică fundamentele (i)”morale” ale pieței, ci scrie ca și cum preceptele pieței libere s-ar găsi printre cele 10 porunci.

Dacă agenda binecuvîntată de Mitropolit oferea soluții individuale, teza sa de doctor prescrie algoritmi și reguli pentru soluții instituționale. Cerc închis. Traseu străbătut pînă la capătul logic.

A doua istorie, la fel de interesantă, ține de evoluția creștinismului și a religiei în general în epoca contemporană.

Povestea secularizării e în mod clar, falsă. Religia nu a murit, Dumnezeu e mai viu decît oricînd iar grupurile religioase iau cu asalt, aproape pretutindeni, liniile ale ce ieri păreau absolute: cele ce separă sfera religioasă de cea laică, sfera publică de cea privată.

Altă poveste e în schimb adevărată, atît la Chișinău cît și în Nairobi sau New York. Cea a unei tranziții de la religie la religiozitate (spiritualitate), de la marile canoane religioase rigide la asamblajele individuale eclectice adunate de fiecare după gust, de la instituțiile religioase atotputernice la indivizi atomizați în căutare de soluții spirituale. Sensul și evoluția acestui proces sunt încă neclare, dar motorul e evident: individul și tendințele de individualizare. Esența distincției e că religia e sistematică, logică și tinde spre omogenitate, în timp ce religiozitatea e personală, idiosincratică, eclectică, dinamică, instabilă. E vorba de un individualism ce caracterizează deopotrivă arhitectura spațiului politic, sfera economică, cultura, raporturile sociale.

Originile acestui individualism sînt multiple (a se vedea o bună abordare a rădăcinilor și consecințelor individualismului la Ulrich Beck și Elisabeth Beck-Gernsheim) la fel ca și consecințele lui. Individualismul și procesul de individualizare rămîne probabil unicul pilon valid al teoriei clasice a secularizării (ceilalți doi, dispariția religiei sub influența științei și diferențierea sferelor sociale sub impactul revoluției liberale și economice au fost demolați demult).

Pentru a rezuma: avem un individ ce înaintează pretenții la marile sisteme religioase și intervine în ele pentru a-și extrage doar lucrurile de care are nevoie. Contradicțiile teologice – magii și astrologii sînt condamnați în mod explicit în Vechiul Testament – nu-l deranjează, ci din contra, îl provoacă.

Vrea să fie creștin, pentru că creștini sunt cei din jurul său. Dar nu-l aranjează creștinismul vag și abstract al Bisericii din cartier, pentru că Dumnezeul ortodox e mult prea departe și nu are rețete și sfaturi personale pentru fiecare zi. Stelele și planetele, pe de altă parte, deși nu-s personale și nu pot fi invocate, totuși au o influență ”directă” asupra caracterului, armoniei, sănătății, proiectelor de afaceri.

Așa ajunge să se declare formal creștin dar să creadă în reincarnare ori să nu creadă în existența iadului.

Să poarte un talisman – dragon sau șobolan – pentru noroc.

Să-și asculte zilnic horoscopul, chiar și atunci cînd merge la biserică.

Să meargă la un homeopat sau tămăduitor popular înainte de a face o rugăciune pentru boală sau a se adresa la medic.

Să aprindă o lumînare la biserică pentru sănătate și s-o tulească de la slujbă direct spre un profet local ce pretinde că-i citește viitorul.

Să se roage la Dumnezeu să-l ajute la o muncă, dar să verifice dacă nu cumva stelele sau vreo planetă nărăvașă îi stau în cale.

E o poveste despre necredință? Deloc. E despre avatarurile credinței în lumea reală a oamenilor reali.

În loc de concluzie.

Tradițiile, religioase și seculare deopotrivă, sunt prin definiție fluide și schimbătoare. Ideea că tradiția ar fi imuabilă ține de domeniul minciunii sfruntate.

Sfera sacrului e și ea una dinamică, ce cuprinde într-o epocă anumite lucruri, iar altă epocă lucruri total diferite. Granițele sacrului nu pot fi stabilite pentru totdeauna – ele-s permeabile, ca și orice alte domenii ale culturii.
Obiectele și fenomenele sacre pot fi combinate în diverse și nenumărate feluri. Epoca noastră e una în care le combinăm deosebit de ingenios și libertin. Dar trăim totuși într-o eră a sacrului, ca și celelalte.

Eu nu văd o problemă că oamenii citesc deopotrivă horoscoape și cărți de rugăciuni. Nici că se roagă la Dumnezeu dar caută să vadă ce zice zodiacul chinezesc despre anul ce vine.

În majoritatea cazurilor am probleme cu inși ce încep discuția despre credință/religie/sacru cu fraza: ”Aceștia nu cred la modul corect. Ar fi just să fie așa!”. Și cu inși care zic: ”Cartea mea spune următoarele și blestemat să fie cel care nu ascultă de ea!”.

Note:
Fișerul pdf pe scribd.
Albumul Google Picasa.