Am aşteptat intenţionat să treacă luna lui prier pentru a scrie despre ediţia din aprilie a revistei „Aquarelle”. Deh, ca să nu „influenţez negativ” publicul…

Ştiu că nu interesează pe nimeni punctul meu de vedere şi că ar trebui să ignor asemenea „coperţi” dar… vreau să facem un schimb productiv de idei.

Revista „Aquarelle”, ediția din Aprilie 2013 cu și fără supracopertă

Pentru un număr aniversar, coperta „Aquarelle” din aprilie este cu siguranţă una dintre cele mai oribile din toţi cei 10 ani de „Первые! Лучшие!”. Serios!

Şi nu mă refer la personajul de pe copertă, ci la concept, realizare, machetare la urma urmei. Nu cunosc „dedesubturile” şi de data aceasta nici nu m-am zbătut să le aflu deoarece, de obicei, dau peste oameni foarte de treabă care mă abat din drum şi nu mai pot scrie în voie despre „ce mă doare”/„ce m-a durut”…

***

Aşa am păţit cu revista „Фemeile Moldovei” care m-a lăsat mască pur şi simplu atunci când am zărit-o prima dată în chioşc. Eram frapată de asemenea „fuziune” însă cercetând, am aflat că logotipul lor a fost „creat aşa” cu un scop anume…

Există oameni care fac rău intenţionat, sau care plagiază cu bună ştiinţă, sau care „fură” fără nicio remuşcare, dar sunt aşa oameni de treabă care încearcă să împace şi lupul, şi varza, şi capra… şi uneori le reuşeşte, alteori – nu…

Când voi avea o variantă ideală de logotip pentru revista „Femeile Moldovei”, care să întrunească toate cerinţele lor – voi scrie un articol despre asta! Cu critică constructivă şi tot pachetul. Însă până atunci, mă retrag frumuşel cu tot cu părerile şi obiecţiile mele, şi-i las în pace pentru că sunt chestii care mă deranjează mai mult în Chişinăul ăsta, decât o literă rusească pe coperta unei reviste româneşti…

***

Coperta „Aquarelle” cum a fost în vânzare  vs.  coperta „Aquarelle” în viziunea mea

Revenind la revista „Aquarelle”, v-aş ruga să mă luminaţi şi pe mine, şi să-mi spuneţi:
– de ce această copertă este una reuşită?
– ce-i aşa deosebit într-o supracopertă decupată ce încadrează chipul?
– de ce au băgat textele în chenare? multe? colorate? pe fon roşu?
– de ce au „ales” ACEST personaj? Oare doar mie îmi aminteşte de „cultul personalităţii”?
– de ce…

Continuare articol…