”Cunoaste-ți trecutul ca să-ți meriți viitorul!” – cu un asemenea slogan ne invită Editura Cartier la lansarea cărții „Al doilea război mondial, memorie și istorie în estul și vestul Europei”, de pe 8 mai,  la ora 18.15, la Librăria din Centru.

Un îndemn bun, dar care generează  o întrebare firească în actuala situație în care suntem: „Cât de bine își cunoaște oare trecutul și și-a învățat lecția societatea noastră flagelată și zdrobită de apoplexia prezentului presant  căruia cu greu îi face față?” Mi-ar plăcea să aflu măcar o parte la răspunsul acestei întrebări echivoce. De ce? Simplu.

Nu de puține ori am auzit: „Cine nu are trecut, nu are viitor”, sau, cum spunea filosoful și eseistul american G. Santayana: „Cine nu are memoria trecutului riscă să-l repete”. Un risc iminent pentru niște ignoranți precum suntem de prea multe ori.

Așadar, de ziua Victoriei Aliaților, 8 mai, voi merge la Librăria din Centru, la această lansare, ca să găsesc noi argumente inclusiv pentru cei care poartă panglica Sfântului Gheorghe prin tot orașul.

Ei trebuie să înțeleagă că „cinstirea memoriei celui de-al Doilea Război Mondial nu se reduce numai la atât”.