Mi se pare cel puțin inutilă această cruce din cadrul memorialului afganilor (cu numele oficial: Complexul Memorial “Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire”) situat în cartierul Rîșcani al capitalei, pe strada Miron Costin. Nu pricep de ce autorii proiectului, sculptorul Boris Dubrovin şi arhitectorul Vasilii Eremciuc, au utilizat anume această simbolică creștină.
Înțeleg ambiția unor actori din prezent de a colora în nuanțe ortodoxe întreg trecutul, pentru a oferi ceva fundații ideii de continuitate creștină pe teritoriul Moldovei, dar această ambiție ar trebui pe alocuri limitată. Bucățile trecutului ar trebui păstrate în culoarea laică și seculară în care s-au întîmplat…
Întîi că găsesc această cruce anacronică: soldații sovietici ce au participat la intervenția din Afganistan reprezentau un stat ateu și majoritatea au beneficiat, aproape sigur, de educație anti-religioasă. Punem cruci și la mormintele luptătorilor cu religia și distrugătorilor de mănăstiri?
Apoi, mi se pare și incorectă și chiar ofensatoare: găsesc  printre numele celor căzuți și pomeniți cu cruce la memorial un tătar, Ravil Haibulin, sau un alt soldat cu nume musulman, Rustam Abdulin despre a căror apartenență la creștinism am mari dubii.
Ne apucăm, ca mormonii, să botezăm creștinește toti morții la grămadă fără a ține cont de opțiunile lor religioase din timpul vieții?
Mai e această cruce și oarecum nesimțită: ea conferă un aer de cruciadă unei intervenții militare imperialiste, care a fost motivată (cel puțin la nivelul fromal) de lupta împotriva fanatismului religios.
Iar trupele sovietice, atît la momentul invaziei cît și pe durata războiului, reprezentau un amestec religios extrem de complicat: ortodocși, musulmani, budiști, atei.
De ce ar fi nevoie să creștinăm acest amestec?