După ce am semnalat ieri despre excluderea din grila Prime TV a recent lansatei emisiuni „Pro-Vest”, realizată de către jurnalistul Cristi Tabără din România, în urma mobilizării masive a presei rusești de la Chișinău, astăzi surse din cadrul televiziunii cu pricina mi-au confirmat sistarea emisiunii.

Soluția găsită este mai degrabă un fel de ungere pe ochi sau vorba ceea  – „de a împăca și capra și varza”. Se spune că „Pro-Vest” va fi mutată pe 2 Plus, un post care numai TVR-ul nu retransmite, rusificat până la refuz și care, de fapt, nici nu contează în spațiul mediatic din R. Moldova. Scriam și ieri despre halul în care a ajuns să fie făcută „retransmiterea” TVR-ului la Chișinău. 

Așadar trist, dar și mai tristă este lipsa de reacție a vorbitorilor de limbă română de la Chișinău. Printre puținii care au reacționat față de cele întâmplate cu „Pro-Vest” este reputatul ziarist Constantin Tănase. Citiți mai jos ce spune directorul de la Timpul, unul dintre cele mai citite ziare de la Chișinău.

 

Spun acest lucru pentru ca să fie clar că reflecțiile de mai jos nu aparțin unui procuror sau avocat al Prime TV, ci sunt ale unui simplu „consumator de televiziune”.

…Vectorul pro-Vest al R. Moldova îi scoate din minți pe comuniști. Nimic nou în asta. Mai noi ni se par acuzațiile pe care le aduc ei canalului Prime TV în legătură cu lansarea pe 24 martie a emisiunii de dezbateri „Pro Vest” moderată de cunoscutul jurnalist de televiziune de la București Cristi Tabără.

Ce i-a enervat atât de mult pe comuniști? Răspund: faptul că emisiunea își propune să dezbată avantajele și dezavantajele aderării R. Moldova la Uniunea Europeană. Sunt convins că, dacă emisiunea s-ar fi numit „Pro Est” sau „Pro Asia” și ar fi promovat „raiul asiatic”, comuniștii ar fi tăcut, chiar dacă e vorba de televiziunea dușmanului lor de moarte, V. Plahotniuc…

Într-o „știre” de pe Omg.md se spune că emisiunea moderată de Cristi Tabără are o „orientare pronunțat antirusească”. De ce? Iată ce răspunde Omg.md: fiindcă 1. „potrivit concepției emisiunii, vectorul occidental este principalul vector al dezvoltării R. Moldova”, 2. emisiunea e moderată de un jurnalist de la București și 3. la emisiune a participat Dan Dungaciu, „care se pronunță deschis pentru includerea R. Moldova în componența României”…

Omg.md mai acuză Prime TV pentru faptul că a pus pe post „filmul propagandistic” „Golgota Basarabiei” care „prezintă perioada sovietică a anilor `40 în culori preponderent negative”. Repet, nimic nou, aceeași Mărie, cu aceeași pălărie. Iată, dacă această perioadă „luminoasă” ar fi fost prezentată în culori preponderent… pozitive, totul ar fi fost OK!

Precum am spus, nu sunt avocatul Prime TV și nu cred că respectiva televiziune are nevoie de serviciile mele. În plus, pe mine nu mă interesează cine este patronul unei televiziuni, ci conținutul pe care-l propune telespectatorilor. M-am bucurat mult când Prime TV l-a invitat pe Dan Negru să organizeze emisiunile de divertisment într-o excelentă limbă română, m-am bucurat mult și duminica trecută când la Prime TV a fost organizată o emisiune de dezbateri moderată de Cristi Tabără. M-am bucurat să-l văd la emisiune pe Dan Dungaciu de la București, dar și pe politologul Corneliu Ciurea care, apropo, este unul din puținii analiști de la Chișinău care vorbește românește (aproape) fără greșeli. Acestea fiind spuse, i-aș întreba pe comuniști: de ce, mă rog, contestă o emisiune despre orientarea proeuropeană a RM, realizată într-o frumoasă limbă română, la un înalt nivel profesionist, cu respectarea codului deontologic, fără „abateri lirice” propagandistice, fără chemări la lupta de clasă și fără cultivarea unor fobii „de orientare antirusească”!? I-aș întreba, dar nu-i întreb, fiindcă știu ce o să-mi răspundă.

Comuniștii nu spun nimic de rău de acele televiziuni, declarate românești, care în orele de maximă audiență transmit filme în limba rusă, iar la emisiunile de „dezbateri” (manipulare) aduc niște „analiști politici” care au centura neagră la proba de antiromânism. Comuniștii nu au spus nimic de rău nici despre inițiativa șefului Comisiei pentru mass-media, Chiril Lucinschi, membru al PLDM, de a reduce volumul original de emisii în limba română sub 30 la sută. De ce nu au spus nimic? E mai românească și mai patriotică?

Întrebarea nu e numai pentru comuniști, ci și pentru unii patrioți ce umblă cu musca (rusească) pe căciula (românească)…