Cu ceva timp în urmă  citisem o știre despre cum un Dj celebru, nu-mi amintesc că o fi vorba de David Guetta sau de Armin Van Buren își organizase un concert doar printr-un anunț pe twitter, vânzând toate biletele în câteva zeci de minute cu 100 dolari bucata.  Mie îmi plac asemenea știri și îmi plac asemenea experiențe. Atunci mi-am zis într-o doară că dacă ar fi să fac un asemenea experiment l-aș face cu Alexandrina Hristov.

20130117-200521.jpg

Numai eu știu de când visez la acest concert. O iubesc de mulți ani.  Ne cunoaștem secretele. Ne unește un om tare drag. O admir, o invidiez cu toat dragostea mea și simt nevoia să fac ceva ca lumea să afle despre ea. Atunci când i-am propus un concert la Chișinău, mi-a spus: Da, cu mare drag! Mi-l organizezi tu? Da!, i-am răspuns. Am făcut un buget, am făcut un proiect, și după vizita la primul potențial sponsor, care mi-a zic că niciodată nu a auzit de Alexandrina și nu ar vrea să dea bani pe un concert cu un artist la care nimeni nu va veni, mi-am pierdut tot entuziasmul. Asta a fost prin 2011 cred.

Acum câteva zile mi-a scris că se află la Chișinău, filmează 2 clipuri. Am invitat-o la emisiune, iar după emisiune am zis, fie ce-o fi. Hai să încercăm!

ACESTA ESTE UN EXPERIMENT! TESTĂM PUTEREA UNUI TALENT ȘI A INTERNETULUI DIN MOLDOVA.

Dragi prieteni vă invităm pe toți la o seară de suflet, să ne relaxăm și să sărbătorim împreună prima sâptâmână după anul nou pe vechi, cu muzica Alexandrinei Hristov.Vineri, 18 ianuarie, ora.21.00, Clubul Albion. În deschidere un jam session excepțional cu Dan Ungureanu și Stefan Negura. Pret Bilet 150 lei. Acesta este un concert organizat adhoc, fara promovare, de aceea orice fel de promovare este binevenita. Veniți și nu veți regreta toată viața voastră:). Organizatori: prietenii și fanii. Fără Jurnal TV, emisiunea noastră Sare și Piper,  echipa cu care respirăm în fecare zi aerul meseriei noastre, asemenea idei ne-ar veni muuult mai greu.

Iar cei care vor încălzi atmosfera, chiar o vor încălzi, vă promit. Dan Ungureanu este cea mai frumoasă descoperire a mea pentru anul 2012. Ștefan Negură este o simpatie mai veche. Colaborarea între ei este una dintre sfintele mele experiențe ascunse despre care nu v/am vorbit până acum. Dan cântă la violă.