Cel de-al 30-lea summit UE-Rusia (20/21 decembrie) a pus în centrul atenției subiectele vitale în relația dintre cei doi parteneri din ce în ce mai inseparabali – energetica și mobilitatea cetățenilor (liberalizarea regimului de vize). Într-un con de umbră au fost abandonate chestiuni de importanță majoră pentru Republica Moldova și alte state din Parteneriatul Estic, dar deocamdată incombatibile cu dialogul ruso-comunitar. Vorbind despre incompatibilitate ne referim mai întâi de toate la partea rusă, care nu acceptă discutarea în public a problemei “conflictelor înghețate”, inclusiv a celei  transnistrene. Orice dialog necesită însă doi actori, de aceea, o parte din responsabilitate pentru inerția de a dinamiza dezbaterea dosarelor menționate revine și Bruxelles-lui.

Pe fundalul crizei financiare și economice, conducerea europeană nu renunță la retorica critică față aspectele problematice legate de Rusia. Însă retorica nu este îndreptată asupra unor revendicări clare și pro-active în domenii sensibile (conflictele înghețate, drepturile omului etc.). Iar majoritatea tentativelor de a imputa ceva Moscovei par să se soldeze cu conștientizarea umilă, articulată în public, a importanței masive a capitalului economic rusesc pentru indicatorii economici europeni. O nouă “epocă de aur” pentru UE în termeni economici nu se prevede în viitori 3-5 ani, de aceea, factorii politici de la Bruxelles, înmoaie și mai mult politica de “soft power” vizavi de Rusia. Raționamentul este simplu: Rusia are o perspectivă mai bună decât UE în privința stării economice, iar aceasta naște oportunități și pentru statele membre, ca urmare  a intensificării circulației de capital economic, investiții și afaceri, dinspre Est. La fel și Rusia, are nevoie de investiții și tehnologii europene, dar întrebarea este “cine are nevoie mai mult de cine?” și “contra cui se….

Continuarea pe OBSERVATORUL POLITIC