Republica Moldova este într-adevăr o poveste de succes a Parteneriatului Estic, prin reformele pe care le-a lansat, dar și prin relația sa cu Uniunea Europeană. Acest lucru nu înseamnă însă că țara nu are un șir de probleme care trebuie depășite destul de repede și fără de care cetățeanul de rând nu poate avea acces la o viață mai bună și nu poate simți beneficiile cursului de integrare europeană.

Printre aceste probleme sunt corupția aproape generalizată în mai multe sfere ale vieții publice, justiția ineficientă, climatul de afaceri nu foarte prietenos, inclusiv pentru investițiile străine, politizarea reformelor în funcție de agenda internă a partidelor, dar și implementarea uneori defectuoasă a legilor deja adoptate.

Acestea sunt câteva dintre concluziile celei de a doua ediții a Forumului UE-Republica Moldova, eveniment co-organizat în zilele de 22 și 23 octombrie de Asociația pentru Politică Externă a Republicii Moldova, Consiliul German pentru Politică Externă de la Berlin, Institutul pentru Studii Estice din Varșovia și Forumul Moldo-German de la Chișinău.

Mai mulți vorbitori din cadrul UE au declarat că partenerii europeni vor continua să susțină Republica Moldova, dar vor insista în același timp pe obținerea unor progrese palpabile în aceste domenii.

Din partea Chișinăului, la eveniment au participat vicepremierii Iurie Leancă, Eugen Carpov și Valeriu Lazăr, ministrul Justiției, Oleg Efrim, președintele Comisiei pentru politică externă din Parlament, Igor Corman, primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă, bașcanul autonomiei găgăuze, Mihail Formuzal, experți din societatea civilă, diplomați, oameni de afaceri.

 

Materialul a fost realizat în cadrul emisiunii Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă,  produs al Asociaţiei pentru Politică Externă, în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung (FES). Materialul poate fi preluat fără restricţii, cu indicarea sursei.

 

Valeriu Lazăr: Republica Moldova trebuie să achite acum costurile unor reforme amânate timp de 20 de ani

 

Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, a subliniat faptul că în ultimii ani Republica Moldova încearcă să-și schimbe paradigma de dezvoltare, de la o economie bazată pe remitențele din străinătate, către una bazată pe producție internă și export. Reformele nu sunt deloc ușoare, mai ales în condițiile crizei economice care a lovit UE și care a scăzut cu peste 6 la sută exporturile moldovenești pe piața europeană, spune Valeriu Lazăr. Ministrul Economiei a făcut și un apel către autoritățile responsabile de a nu ceda tentației de a exagera cu presiunile fiscale asupra agenților economici, presiuni care prejudiciază mediul de afaceri din Republica Moldova.

Valeriu Lazăr: Eu sunt adeptul convins al unor abordări temeinice. Pentru mine este mai important să avem poate trei-patru ani la rând o creștere modestă de 3-4 la sută, dar să avem îmbunătățiri de structură, ceea ce ne-ar permite de fapt să ieșim din cercul vicios al modelului economic anterior. Amploarea acestor reforme structurale ar trebui în schimb să ne creeze baza pentru trecerea la alt model, la altă paradigmă de dezvoltare economică.

Actualmente încă suntem prizonierii modelului care înseamnă ”exportăm oameni-importăm mărfuri și servicii” și pe această bază avem iluzia stabilității bugetare. Sarcina noastră pe termen mediu și viziunea noastră strategică este de a realiza reformele structurale care ne-ar permite crearea bazei pentru schimbarea acestui model. Asta ar însemna un mediu de afaceri cât mai prietenos, în special din perspectiva atragerii investițiilor, mai ales a investițiilor străine directe; extinderea producerii de mărfuri și servicii; axarea pe exportul acestora și sustenabilitatea bugetară axată pe o bază fiscală proprie extinsă și nu pe remitențele din afară.

Dacă e să ne referim la provocări, la zi avem câteva provocări foarte mari. Provocarea cea mai mare este că noi acum trebuie să achităm într-o perioadă foarte scurtă de timp costurile unor reforme amânate. Or, pe parcursul a 20 de ani de independență foarte multe reforme au fost amânate. Și acum, în câțiva ani de zile noi avem această provocare de a face față acestei sarcini – de a realiza într-un timp foarte scurt niște reforme de o amploare enormă, cu un impact structural, sistemic.

A doua provocare este că aceste reforme sunt realizate într-o conjunctură externă destul de complicată și cu implicații geopolitice. Spre deosebire de alte țări care au trecut prin perioade similare, cum ar fi România sau Bulgaria, noi avem un factor geopolitic căruia la fel trebuie să-i facem față și pe care trebuie să-l gestionăm foarte inteligent.

A treia provocare mare este faptul că Republica Moldova nu-și poate permite să stea prea mult pe punctul de creștere economică între 0 și 1 procent. Această dinamică și pentru țările dezvoltate este o provocare, dar mai ales pentru Republica Moldova, care are un handicap în dezvoltare pe partea de infrastructură, pe partea de ofertă salarială, pe multe alte domenii. Noi avem această ambiție să găsim factorii de creștere economică. Noi avem nevoie de creștere economică.

A patra provocare pe care noi o avem se mai întâmplă în state cu capacitate încă modestă de administrare, atunci când pe conjunctura economică nefavorabilă există această tentație din partea unor structuri statale de a majora presiunea administrativă asupra businessului, în speranța că așa vor fi asigurate mai multe mijloace la buget. Și eu cred că noi trebuie să găsim o soluție și într-o manieră inteligentă să ieșim din acest cerc vicios. Eu nu cred în abordarea că prin presiuni administrative vom fi în stare să ne extindem spațiul fiscal – de regulă, se întâmplă invers.

 

Oleg Efrim: Reformele în justiție se confruntă cu o rezistență puternică a celor din sistem

Vorbind în fața participanților la Forumul UE-Republica Moldova de la Berlin, ministrul Justiției, Oleg Efrim, a declarat că la nivelul societății sistemul judecătoresc este perceput ca fiind unul corupt cvasitotal, iar reformele începute în justiție se confruntă cu o rezistență puternică din partea celor din sistem. Cu toate acestea, Ministerul Justiției mizează pe faptul că va putea obține schimbări în comportamentul și atitudinile judecătorilor, în așa fel încât în justiție să se pună accent pe profesionism și corectitudine, iar cetățeanul să poată avea acces la o justiție corectă și echitabilă.

Oleg Efrim: Este prematur pentru afirmaţii ferme că avem deja o justiţie funcţională şi un serviciu public calitativ nou prestat cetăţenilor. Încă nu le avem, dar vă rog să mă credeţi că s-au făcut paşi considerabili spre schimbare.

În general, dacă să rezumăm tot ce se întâmplă în sistemul judecătoresc, aceste probleme pot fi reduse la două. Este vorba despre modul în care magistraţii înţeleg să fie responsabili pentru actul justiţiei pe care îl înfăptuiesc şi a doua problemă sunt condiţiile în care activează.

Sigur, nu pot să nu menţionez aici acţiunile de responsabilizare a judecătorilor care le atribuim la categoria măsuri anticorupţie. Important este să constat că în toată istoria Republicii Moldova am avut doi magistraţi care au fost condamnaţi penal pentru fapte de corupţie şi aceasta s-a întâmplat până în anul 1996. În acelaşi timp, există în societate o percepţie de corupţie cvasitotală în sistemul judecătoresc.

Am ridicat imunitatea judecătorilor pentru faptele de corupţie. Astăzi, structurile anticorupţie pot urmări penal inclusiv un judecător fără a solicita acorduri prealabile. Legea respectivă a intrat în vigoare la 31 august anul curent. Sigur, nu este schimbarea pentru care aş fi lăudat de corpul de magistraţi, mai mult ca atât, au făcut tot posibilul pentru a o contesta la Curtea Constituţională. Suntem în aşteptarea deciziei acestei înalte instanţe.

Ministerul Justiţiei, fiind o parte a Executivului, intervine cu măsuri privind reformarea sistemului judecătoresc până la limita imixtiunii în puterea judecătorească. Am aşteptat dacă nu ca iniţiativa schimbării să vină din interiorul sistemului, cel puţin să fie susţinută din interior. Din păcate, nu numai că nu avem aşa-numiţi agenţi ai schimbării în sistemul judecătoresc, dar, invers, ne confruntăm cu o rezistenţă enormă din partea actorilor din justiţie. Înţelegem că urmează să asigurăm schimbării în comportament şi în atitudine, să dăm o nouă înţelegere la tot ce înseamnă profesionalism şi etică profesională. Urmează să găsim acei catalizatori care să ne asigure aceste rezultate în perioade mult mai scurte de timp decât le-au realizat democraţiile avansate.

Îmi manifest speranţa că vom obţine un compromis maxim posibil care să asigure echilibrul dintre interesul cetăţeanului pe de o parte şi nevoile magistraţilor, pe de altă parte, astfel încât cei din urmă să poată acţiona eficient în folosul celor dintâi.

La moment, muncim la un important pachet anticorupţie care urmează să fie prezentat Guvernului la începutul lunii decembrie. În linii mari, acesta se referă la confiscarea extinsă a averilor dobândite ilicit; utilizarea testelor de integritate pentru actorii din sistemul justiţiei; utilizarea poligrafului la accederea în profesie pentru ofiţeri de urmărire penală, procurori, judecători; înăsprirea sancţiunilor pentru fapte de corupţie şi excluderea posibilităţii ca o persoană care a fost condamnată pentru corupţie să se regăsească în oricare altă profesie juridică şi, mai mult ca atât, nici în serviciul public.

Sigur, aceste acţiuni ale noastre nu sunt susţinute, ci, invers, sunt vehement criticate din interior, dar în afara faptului că vor duce la responsabilizare eu sunt sigur că ele vor determina şi apariția agenţilor de schimbare în cadrul profesiilor juridice. Or, acei oameni oneşti care lucrează în sistem cred că deja s-au săturat fie asociaţi cu cei corupţi.

 

Eugen Carpov: Există o conexiune directă între procesul de integrare europeană și cel de reglementare transnistreană

 

În cadrul panelului consacrat felului în care sunt influențate reciproc reglementarea transnistreană și integrarea europeană, vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, a menționat că aceste două procese sunt interconectate.

Eugen Carpov: Uneori apare întrebarea, ce trebuie promovat mai întâi? Să avem progrese în primul rând pe domeniul integrării europene, astfel ca Republica Moldova să progreseze, să fie mai atractivă, după care reglementarea transnistreană va fi mai simplă. Pe de altă parte, un alt curent sau şcoală convenţională de gândire spune că am putea totuşi să ne axăm pe reglementarea conflictului, pentru că atingerea fazei finale, când Republica Moldova va putea deveni membră a Uniunii Europene, nu va fi posibilă fără teritoriul din stânga Nistrului integrat plenar ca parte componentă a Republicii Moldova. Și aici deseori se abordează exemplul Ciprului.

Personal însă consider că adevărul este cam pe la mijloc şi cred că ambele procese sunt totalmente interconectate. Un progres pe integrarea europeană ne-ar facilita, ar mări atractivitatea malului drept al Nistrului pentru malul stâng. Pe de altă parte, la fel de adevărat este şi faptul că o avansare pe problema reintegrării ar facilita anumite elemente care le avem pe agenda de integrare europeană.

Care sunt aceste elemente? În primul rând, discuţiile pe care le purtăm astăzi cu Uniunea Europeană pe problematica noului Acord de liber schimb. Astăzi, regiunea transnistreană practic nu participă în aceste negocieri pe care le purtăm cu partenerii din Uniunea Europeană. Invitaţia le-a fost făcută experţilor din stânga Nistrului ca să participe împreună cu noi, în cadrul delegaţiei moldovene. Dar vizitele sunt sporadice, formale, o singură persoană vine uneori la negocieri, fără niciun fel de acţiuni concrete. Riscurile acestei situații sunt mari. Pentru că anul viitor, când în Republica Moldova va fi în situaţia să semneze acest Acord de liber schimb cu UE, facilităţile de care beneficiază astăzi companiile din stânga Nistrului în mod evident vor dispărea. Mă refer la facilităţile care sunt astăzi în vigoare în baza preferinţelor comerciale autonome oferite de UE Republicii Moldova.

O altă situaţie pe care un bun dialog cu Tiraspolul l-ar putea facilita este dialogul nostru pe marginea introducerii regimului fără de vize în relaţia cu Uniunea Europeană. Astăzi apare pe agendă şi subiectul controlului de către Republica Moldova a fluxurilor migraţionale care trec prin teritoriul regiunii transnistrene, la fel ca şi controlul actelor de identitate şi multe alte aspecte. Dacă noi am avansa în reglementarea politică a conflictului transnistrean, evident că asemenea aspecte ar putea fi depăşite şi s-ar găsi soluţii mult mai uşor.

Noi vedem o posibilitate pentru a avansa în procesul de negocieri cu abordarea subiectelor din toate trei coşuri. Dacă discutăm problemele economice sau sociale dacă discutăm problemele umanitare sau juridice este absolut evident că fără o platformă politică uşor ajungem într-o situaţie de impas. Nu putem să avem soluţii care ar fi valabile pentru orice situaţie de reglementare politică. Noi trebuie să vedem mai întâi cadrul juridic pentru reglementarea politică, după care în acest cadru să formulăm soluţii pentru problemele de ordin tehnic.

O altă dificultate ar fi modalitatea pe care o vede Tiraspolul ca formă de lucru. Când se condiţionează anumite procese unul de altul. Ca exemplu, mult discutatul pod de la Gura Bâcului, deschiderea circulaţiei pe acest pod. Chişinăul vede podul ca un element de infrastructură de alternativă pentru circulaţia populaţiei din zonele adiacente. Pe când cei de la Tiraspol leagă deschiderea podului cu deschiderea tronsonului internaţional N14; cu posibilitatea circulaţiei unităţilor de transport, acestea fiind recunoscute de autorităţile Republicii Moldova cu numerele de înmatriculare care există astăzi; cu eliberarea unor autorizaţii de transport internaţional pentru aceste unităţi de transport. Acestea sunt cerințe care evident prezintă elemente cu un anumit grad de dificultate.

La fel, am avut discuţii pe domeniul bancar. Noi vedem foarte salutabilă dorinţa unităţilor bancare din regiunea transnistreană să intre într-un circuit legal de activitate. Dar, este evident că pentru asta aceste unităţi bancare trebuie să respecte nişte norme şi să fie conştiente de faptul că în domenii precum cel bancar poate să existe o singură autoritate – cea naţională – care reglementează activitatea acestor unităţi.